Străinul Iubirii …

 

Toată lumea a avut în anumite etape de viață iubiri străine sufletului său. Sunt acele iubiri care corepund sentimentelor noastre, nu sunt împărtășite sau persoana respectivă nu iubește cu aceeași intensitate.

Primele iubiri sunt cele mai adânc păstrate în inimă mai ales în perioada adolescentină pentru că …

In adolescenţă  tinerii îşi făuresc vise, care se îndeplinesc sau nu. Sunt vise care se joacă cu idealurile lor. Sunt vise copilăreşti care se năruie şi se risipesc fără noimă şi te trezeşti că ai pierdut.Cel mai important lucru  pentru OM este  VIAŢA  chiar dacă te trezeşti din senin cu un necaz!

Cum să îl rezolvi ?

Necazul iuibrii care se retrage nepucioasă după ce ți-a zâmbit fericită o clipă, dispare ușor, iar masca râsului de acum căteva zile a căzut neputincioasă.

Intotdeauna omul şi-a dorit să fie fericit şi în dorinţa lui de a vrea să para fericit se găşeste să întâlnescă un suflet gol şi atunci nu vrea decât să se aşternă uitarea.

Încerci să numai priveşti în urmă. 

El/ea nu priveşte spre tine! E doar fascinat de lumea ta, dar trăieşte o altă lume.

Iar tu iubești un străin iubirii tale.

Nicoleta Cristea

18.02.1994

Imperiul lui DACĂ




Dacă starea sufletescă ar fi mai colorată atunci și rîndurile mele ar fi mai colorate.
Stările colorate ale vieții se pot așterne pe hârtie sub forma personală a unui lung șir de DaCă cu care toată lumea se întâlnește. Cu timpul Dacă îmbracă forma unui regret.
Dacă toate lucrurile pe care ni le dorim s-ar îndeplini,
Dacă am putea să nu fim trişti deloc,
Dacă am întâlni fericirea la tot pasul,
Dacă nu am avea griji,
Dacă am fi mai buni mai înţelepţi. Ce bine ar fi !
Dacă am avea încredere,
Dacă n-am avea încredere,
Dacă am avea încredere,
Dacă am fi,
Dacă n-am fi,
Dacă poți uita
Dacă poți uita ce ai iubit,
Dacă poți uita fericirea trecută,
Dacă nu ar exista ură, dușmănia, gelozia, egoismul şi altele.
Dacă nu ar exista indiferență.
Ar fi fost frumos Dacă …
Ce s-ar fi întâmplat Dacă ?
… nu ar exista indiferență.

Uneori viața e numai filozofie atât și nimic mai mult , iar acest dacă pune lucurile sub semne de suspensie … iar viața devine o filozofie continuă.
Atunci am putea să ne întrebăm Simplu:
Oare cum ar fi lumea fără DACĂ ?




26.06.1994

Nicoleta Cristea

Intrebări legate de viață




Autor necunoscut
Dacă ar fi ca întreaga viaţa a unui om să se poată reduce la un singur minut. Iar minutul acelea să fie un sărut prelung.

Cine şi-ar mai da viaţa atunci pentru un sărut?


Dacă ar fi să ştim că mai avem o singură zi de trăit? Atunci nu am putea ca în aceste clipe să facem cât mai puţin rău. Cât pentru o viaţă întreagă! Pentru că atâta suferință nu ar încăpea în 24 de ore.

Tot astfel să ne închipuim fiecare zi în fiecare dimineaţă că mai avem doar o zi de trăit-!?
Oare am putea atunci să fim mai buni sau mai fericiţi!?
Nu ! Niciodata comportamentul omului nu se va schimba. Răutatea şi egoismul lor ar putea întrece în greutate, vijelia unui uragan.

Oamenii sunt răi şi egoişti. UNII ! Şi niciodată nu se vor schimba.
Ca să ajungi la fericire trebuie să suferi mult, dar cât?
Orice în viaţă îşi are limita lui ?
Ce cumplit e să iubeşti un străin iubirii tale?
De ce să credem în iubire? In iubirea de oameni? In iubire ?
La sfârşitul vieţii nu tot iubirea ne omoară ? Unii iubesc doar pe cine merită, dar puţini sunt pe lume cei care merită iubirea şi puțini sunt aceea care ştiu să iubească cu adevărat.. Realitatea este rece, dar iubirea este blândă şi caldă.
De aici rezultă o sumedenie de întrebări şi cum toate aceste mii de întrebări sunt arzătoare, tot aceste mii de întrebări şi-ar dori răspunsul, răspunsul care le-ar putea rezolva pe toate. Iubirea este un sentiment profund, dar şi năucitor şi atunci mă întreb, dar ce rost are să mă întreb: A iubi însemnă a suferi şi cum mulţi fug de suferinţă, puţini ştiu să iubescă! Iar dacă am încerca o clipă să iubim din toată inima, măcar o singură clipă!
Să lăsăm caii gândurilor să zboare şi să luăm lucrurile aşa cum sunt. Fără să ne punem întrebări.
Aveţi încredere în oameni, dar şi în voi înşivă, doar atunci veţi fi fericiţi. Zâmbiţi celor care vă iubesc, dar şi celor care nu vă iubesc.
Strig iubirea fără incetare că mă va confunda,
dar nimic alltceva decât ecoul gustului meu nu îmi răspunde.
M-am pierdut cândva în timp…
în spaţiu în lumea cea mare…
Când cu durere adâncă,
În coarda inimii loveşti,
Ea geme mult ,
Şi-o viaţă întreagă,
Nu vei putea să înlocuieşti.




Gânduri … mai vechi…




Copii sunt simpatici, acum fac parte din lumea lor, cu mici pauze când mai revin în lumea mea .N-aș vrea să mai ies niciodată din acest paradis! Unde nu am nici un habar de suferință! Mă uit la ei, râd, aleargă se bat, dar cu toate astea nu știu ce e aia suferință!




8 iulie 1992 .

Ești singurul în care am încredere , dar nimeni nu ține cu noi nici măcar Timpul….




O iubire mare e mai curând un proces de autosugestie. Trebuie timp și trebuie complicitate pentru formarea ei de cele mai multe ori te obișnuiești greu. La început fără ca mai târziu să poți trăi, fără ea. Iubești uneori poate din milă, din îndatorire din duioșie, iubești că știi că asta o face fericit/ă îți repeți uneori că nu e loial s-o jignești înșeli amărăști .Pe urmă te obișnuiești cu surîsul sau vocea lui/ei  așa cum te obișnuiești cu un peisaj și treptat îți trebuie prezența zilnică a ei/lui înăbușind în tine mugurii oricărei alte relații. Iubirea e frumoasă  atâta timp cât în aceea iubire este un sâmbure înflorit de sinceritate, care crește odată cu iubirea voastră.




Muzica ne trezește regretul de a fi ceea ce am fi putut să fim,  iar magia ei ne încântă pentru o clipă    tranpunându-ne în lumea noastră ideeală în care ar fi trebuit să trăim. Dezbinările nebune ale ființei  tale te apucă o dorință de puritate angelică într-un vis de seninătate depate de lume , plutim într-un cosmic  cu aripile întinse spre vastele depărtări, iar mie îmi vine să deschid cerurile care pentru mine nu s-au deschis niciodată…




Nicoleta Cristea jurnal 

8.11.1992

Amintirile unei iubiri apuse

 

Sunt totul dincolo de acest orizont al inmii mele…Totul zboară ca orice adiere de vânt , dacă nu ai pământ bun nu prinzi rădăcini.

Te iubesc,

Cum iubesc florile,

Ce-și înalță culorile

Spre ochii unui albastru

Imens și greu de strălucire.

 

Te iubesc,

Ca pe o primăvară,

Cu buzele însetate și cu mâinile întinse în ardoare

Strivind cu degetele nedumerile îndoielii.

Toată căldura din jurul nostru, toată lumina și bucuria și le a dă  dragostea.(pag.20)

Fără ea n-am obesrva soarele răsărind, copacii înflorind, n-am mai trăi cu adevărat.

Tăcerea lui este de piatră este o tăcere care doare.

Na! Că nici tăcerea, nici cuvintele nu-mi plac azi. Azi cuvintele mi se par ca o cenuşă, în care toţi cărbunii stinşi acum s-au reaprins. Atunci credeam că explodez, era începutul sfărşitului, un sfârşit de început, care mocneşte ca flacăra şi care arde ca un fier încins.Nu-mi vine să plâng, că numai am lacrimi a secat, i le-am dăruit lui, i le-am făcut cadou, i le-am dat pe toate, i-am dat şi ultima lacrimă, i-aş cere-o înapoi, dar nu ştiu dacă mi-ar mai da-o.

Acum doar gândul te priveşte şi îşi spune tainic :S-a terminat !

9 iunie 1992 

Nicoleta Cristea

Despre prietenie




Prietenia se usucă ca o  alună viermănosă, a cărei coajă ți se risipește între degete ca o pulbere neagră.

 Ce dăruieste un om altuia? Se dăruieste pe sine , dăruiește propia sa viață. Asta nu înseamna neapărat să  își consacre  viața altuia , însă îi a dă  ceea ce este mai viu în el: bucuria, preocupările, înțelegerea, glumele tristețea.

Dăruindu-și viața  în acest chip, el îmbogătește pe celălalt , intensificându-și propia viață, o intensifică și pe a celuilat. Nu a da  ca să obțină ceva în schimb, dăruirea prin ea însăși este o neobișnuită bucurie.

Însă dând nu poate să însuflețească ceea ce zace în om și acel ceva dacă a fost chemat la viață revine la dăruire astfel dând vei da și în viitor ceea ce ai de dat!

Cugetând la raporturile noastre proaste oare nu dăruiam ceva  mai mult …

Cine e singur nu poate fi părăsit! Dar cateodată , edificiul artificial se surpa. Viata se transformă într-o melodie jalnicp obsedant, intr-un vârtej de nostalgie sălbatică, de dorintă si de sperantă, că vei iesi din acestă stare lipsită de sens, din monotonia surdă a aceluiași cântec veci de flașnetă, indiferent pe ce căi ai apucat. sau în acest liman al izbavirii nu există decat iadul sufletesc care te macină ca un foc fără margini. .  Un filozof al anilor 90 Erick F.

După cum se stie viaţa trebuie traită, una ai, de ce să o chinui fără sens.

Mulți spun mie dor de viață când ei de fapt sunt morți sufletește de mult.

Autor necunoscut!




Hoinari prin viață




Oamenii…!

Sunt călători pe drumurile vieții,
Uneori vin,  alteori pleacă,
Se așează pe o bucătă din sufletul tău și rîmân acolo,
Dacă le bine, rămân sau pleacă sau revin…
Aceștia sunt oamenii indecisi, care nu știu ce vor cu viața lor…



Timpul…!
De multe ori uităm că timpul ne-a fost dat  și pentru multe sau iubire,
Nu uita să-ţi faci timp să iubești
Căci viața e prea scurtă!
Trăiește, zâmbește și iartă!



Zâmbetul…!
… tău e ca o raza de soare, inima ta plutește agale
… tău e tot ce-mi doresc,
… tău e o floare.



Plângi…!
… atunci când sufletul tău o cere,
… atunci când alții cu rău te-au lovit
… căci plânsul este alinare.


Ascultă …!
…. sufletul, care te cheamă
inima ce-ți spune: Rămâi!
Viața ce-ti surâde în zare.
…Privește și taci!



Visează …!
… nu la averi neînsemnate,
… la lucruri mai mărunte ce te vor bucura
… la iubire, căci o vei avea.



Nicoleta Cristea

Octombrie 2010

Numai veni !

 

 




Mă voi plimba pe malul mării,
Voi asculta murmurul ei.
Mă voi plimba pe stânci de stele,
Voi asculta cum cântă cerul,
Nu vreau să mă gândesc acum .
Nu are rost nu are sens totul e fum !
Totul va fi atunci un simplu vis,
Un vis al singurătăţii depline
Ce eu atunci îl voi trăi.
Departe de lume,
Departe de tine.
S-a dus albastrul cer senin şi primăvera s-a sfârşit
Te-am aşteptat în lung suspin:
Tu n-ai venit!
Ah! N-ai venit !
S-a dus şi vara cu nopţile ei
S-a dus şi câmpul vestejit
Te-am aşteptat pe tine langă tei,
Tu n-ai venit !
Târziu şi toamna a plecat,
Frunzişul tot e răvăşit
Plangând pe drumuri te chemam,
Tu n-ai venit !
In iarna tristă şi pustie,
De mine atunci nu vei mai ştii
Nu mai veni e prea târziu
Nu mai veni !



Nicoleta Cristea
18.03.1993

Altfel de poveste

Scufiţa Roşie şi Albă ca Zăpada , trebuiau să meargă la Cenuşăreasa, că de erau cele mai bune prietene! Albă ca Zăpada avea nevoie de ajutor, o chemaseră piticii, care deveniseră bunici şi ce a zis ea: „ Need help! Where can I go! Aha! I 

know! I call the girls, they are came  and help! O! Let s came girls!”.  Fiecare pitic avea câte un  nepot, doi s-au mai mulți, dar important era că nepotul cel mare, făcea 20 de ani! Tradiţia piticilor spunea că: în ziua când primul născut al unuia din ei împlinea vârsta de …trebuia dată o mare  petrecere la care să fie invitate toate personajele de poveste. Se distribuia şi câte un premiu pentru personajele negative din poveşti, care căpătau o altă atitudine faţă de povestea din care facea parte. Dar lucrul acesta nu se întâmple decât foarte rar! Banchetul era pe ultima sută de metri la capitolul pregătiri, fetele mergeau acum o fugă până la mercerie să cumpere câte un covor roşu pentru distinşi oaspeţi.

Albă-ca-Zăpada era şi puţin dezamăgită: Făt-Frumos era în delegaţie, afacerea lui prospera cum vedeai cu ochii şi doctoratul! Vai, vai ce de probleme! Se vor intâlni însă după evenimente. Zmeul cel mare şi rău îi chemase la o partidă de jocuri virtuale şi oricum zmeul trebuia să îşi facă urgent cont pe Facebook…

Prea multe probleme în lumea poveştilor!

Pe cei doi protagonişti îi lega o strânsă prietenie, de când Zmeul cel Rău şi Furios o izolase pe „Maşteră” într-o peşteră.

Nici Scufiţa Roşie nu o ducea rău, se împăcase cu lupul, de când acesta devenise tăticul bun al celor 5 lupi juniori. Meritul Scufiţei era că o ajutase pe soţia lupului să nască şi a rămas cu ea până aceasta şi-a  revenit.

… eee şi totul a mers bine la bal, Fat Frumos a venit … vânatorul a primit premiul dorit o excursie la marea –mult visata Albena, pentru 3 luni timp de 5 ani pentru că reuşise să  o îmblânzească pe Gheunoaia!

În lumea poveștilor totul pare să fie frumos! În lumea oamenilor prea puține tind să fie frumoase, dar depinde fiecare cum îți construiețte lumea poveștilor propii.

Nicoleta Cristea

2014

Fericiri și temeri

De multe ori dorinţele oamenilor intră în conflict între ele, fericirea solitară nu există. Toţi oamenii doresc să fie fericiti. Toţi fără execepţie! Oricare ar fi mijlocele pe care le întrebuinţează, ei năzuiesc către această ţintă, dar instinctul spune cateodată că trebuie să cautam mai întâi fericirea în 

noi.            

Pasiunile ne împing către AFARă, chiar dacă lucrurile exterioare prin ele însele nu le stârnesc. Lucrurile DIANAFARĂ ne ispitesc de multe ori şi ne cheamă când, nici nu ne gândim.
În privinţa dovezilor suntem neputincioşi, căutăm ADEVARUL şi nu găsim decât incertitudine. Iar de căutăm prea mult fericirea, riscăm să găsim mizerie şi nefericire. Fiecare are o părere diferită depre fericire. Plăcerea şi durerea sunt stări pe care le simţim cu toţii ,căci căutăm stările plăcute şi încercăm să eliminâm pe cele neplăcute. Nefericirea este o astfel de neplăcere.Uneori proneşte din noi căci suntem singuri răspunzători de faptele noastre.
Nefericire, durere, teamă, ingrediente pentru o prăjitură arsă pe care nimeni nu vrea să o guste. Teama face casă bună cu nefericirea, iar povestea drobului de sare, stă de multe ori deasupra capului nostru nelăsându-ne să gândim, să iubim, să dorim.
Fericirea si nefericirea sunt sentimente pe care omul le încearcă în diferite etape ale vieţii , poti şi fericit şi nefericit indiferent de vârstă. Doar că se mai întâmplă aşa cateodată ca un gând negativ să îşi facă apariţia şi să te clatine un pic din temelii.
Ce facem ca această temelie să nu fie zguduită ?
Căutăm cauza, înlăturăm efectul, care se poate produce … indiferent de termen. Lung! Scurt! Vedem parte luminoasă a zilei şi aşteptăm un zâmbet, care face mai bine decât o lacrimă, privind întortdeauna spre frumos!

Nicoleta Cristea