7064f2e90ca19a6b904f45a1d99188ca

Despre oameni se va scrie mult și nimeni  nu va fi îndeajuns de priceput încât să deslușească tainele naturii umane. Din toate poveștile pe care viața ni le scoate în cale , bune, rele sau cum ni le facem. Povestea vine la pachet și cu niște personaje : parcă am fi într-o piesă de teatru , iar oameniii pe care îi întâlnim  sunt doar niște actori, mai cizelați sau mai puțini cizelați.

Tu ești actorul principal pentru unii, doar că, pentru tine, trebuie să  fii regele în fața mulțimii dezlănțuite pentru că:




 Unii oameni , ne fac să îi iubim până peste puterile inimii. Ne fură o bucată de  suflet, pleacă cu ea și uită să mai dea înapoi.

Ai putea să înveți că, oamenii nu au nevoie de prea multe șanse, una sau două e de   ajuns. Așa!  Nu ar mai pleca cu tot sufeltul tău! Ar pleca doar cu bucățele, mici și  puține și ai putea să îl repari. Il repari doar dacă vrei, dacă nu, rămâi cu bucăți de         suflet.

 Unii oameni, pot vede dincolo de sufletul tău, de inima ta, de gândul tău. Ei sunt acele suflete frumoase ce rămân alături de tine.

 Unii oameni, îți pot tăia aripile cu o vorbă aruncată în vânt, cu intenții rele. La ei   trebuie să renunți.

Unii oameni, te iubesc așa cum ești, pentru ei ești zâmbet, ești rază de soare, ești    frumos.

Unii oameni, te fac să te simți vinovat chiar și pentru ce nu ai făcut, uitând că,  vina se imparte la DOI, niciodată la UNU .




Oamenii sunt buni și răi, sau oameni pur și simplu!

Uneori atacă, doar pentru a se apăra.

Uneori uită, doar pentru a nu ierta

Uneori lovesc.

Uneori iubesc.

Uneori greșesc.

Uneori ceșesc din toate câte puțin,

de la vară o rază de soare,

de la iarnă un ger oarecare…




Oamenii, care rămân în final lângă noi sunt oamenii cu care rezonăm sufletește,      deși uneori după ce au jucat ultimul act, cortina a căzut, piesa s-a terminat, iar   omul a  plecat.

Partea frumosă din această piesă numită Viață, e că atunci când suntem supărați pe ea plângem și o blamăm, iar atunci când uităm să îi mulțumim…pentru că,     oamenii, vin și pleacă… ! De toate are grijă timpul !

Nicoleta Cristea

2015