Iartă-mă, Iarnă!

 

Ești atât de rece și grea uneori, dar nu-mi ești dragă!

Ucizi tot verdele, tot ce e viu și frumos.

Când vii tu frunzele pălesc,

ucizi florile,

ucizi gâzele,

ucizi iarba.

Iarna, nu vrea să ne mângâie tălpile goale,

Gonești păsările, iar cerul uită să cânte.

Alungi soarele, mă lași goală de bucurie și pustie.

Dimineața soarele, uită să apară.

Atunci și sufletul meu îngheață. E ceață!

Iarnă! Nu pot să te iubesc, aduci multe zăpezi.

Dacă te-aș ruga să vii să îmi iei zăpezile din suflet, le-ai lua!?

Te rog, să nu vii! Să fugi, cu fumusețea ta de gheață!

Fugi …și mă iartă !

 

Nicoleta Cristea

Într-o zi …poate …




Poate… într-o zi ar trebui să mă iert, că te-am iubit!
Poate… într-o zi privind cerul, tu vei fi  doar o amintire ce se joacă cu gândurile mele.
Poate. ..într-o zi ar trebui să mă cert pentru tot ce-am crezut, că vrea să fie.
Poate… într-o zi ar trebui să mă iert pentru tot ce n-am trăit când timpul îmi bătea la ușă.
Atunci …. va trebui să mă iert,
pentru tot… ce aș fi putut iubi și  n-am iubit,
pentru tot… ce aș fi putut visa și n-am visat,
pentru tot… ce aș fi dori și n-am dorit,
pentru toate …zâmbetele, care nu le-am lăsat să îmi mângăie chipul,
pentru tot… ce am plâns și n-am plâns lângă tine,
pentru tot… ce ți-am spus și mi-ai spus,
pentru …ce-aș fi putut să fac și n-am făcut,
pentru tot și pentru toate, am să mă iert.
Azi, am  să mă iert, că te-am iubit.



Publicată în 2018 – Vina zilnică a frumuseții – selecție de poezie feminină îngrijită de Daniela Toma 

 

 




02.07.2016

Nicoleta Cristea