Septembrie, pa!

“Am tras sforile toamnei şi-am scris strâmb, pe uşă, inventar!!!
Acum, hai să-mpărţim toamna şi la partaj să luăm o frunză tu, o frunză eu, cinci vise tu, cinci vise eu şi tăcerea, apusul ţi-l las ţie.
Ploile le voi lua eu, iar tu o să ai toate furtunile stoarse de ultimele picături de vlagă. Cu răsăriturile va fi mai greu. Sigur ne vom târgui ca-n piaţă. Am să ţi le cedez, totuşi, numai ca să-mi laşi mie nopţile şi toate neîmplinirile mele de fiecare zi.” 

Ion Minulescu
 

Timpul, a mai furat o lună și a fugit.

Septembrie, pleacă e obosit,

Frunzele galbene acoperă pământul,

Cerul plânge, uneori a ploaie,

Iar soarele își ascunde razele, e blând în septembrie.

Vântul adie ușor dimineața și seara.

Septembrie, se grăbește undeva sau îl aleargă TIMPUL …

A mai plecat un Septembrie, a fost și blând și trist, și răbdător , dar acum că pleacă să îi spunem La revedere!

Nicoleta Cristea

15.09.2016

Povestea unui samurai

Un samurai, cunoscut pentru nobletea si cinstea sa, a mers odata la un vestit calugar Zen pentru a-i cere sfatul.
In momentul in care a intrat in templu si l-a zarit pe maestrul Zen cufundat in rugaciune, s-a simtit mult mai prejos decat acesta; in ciuda faptului ca luptase toata viata pentru pace si dreptate, el nu ajunsese nici pe aproape la starea de gratie atinsa de barbatul din fata lui.

– De ce simt din toata fiinta mea ca sunt inferior?, l-a intrebat el pe calugarul care tocmai isi terminase rugaciunea.

– Am infruntat de nenumarate ori moartea, le-am luat apararea celor slabi si nu exista nimic in viata mea de care m-as putea rusina. Cu toate acestea, atunci cand te-am zarit meditand, am simtit ca viata mea este marunta si lipsita de importanta.

– Asteapta, i-a spus calugarul. Dupa ce voi termina cu toti cei care au venit astazi sa ma vada, iti voi raspunde.
Samuraiul si-a petrecut intreaga zi sezand in gradina templului, privind la oamenii insetati de o povata, care intrau si ieseau din cladire. Calugarul ii primea pe toti cu aceeasi rabdare si cu un neschimbat zambet al iluminarii intiparit pe fata.
In cele din urma, rabdarea samurauiului a inceput sa cedeze, intrucat el era nascut sa actioneze si nu sa astepte. La caderea noptii, atunci cand toata lumea plecase, samuraiul a intrebat:

– Acum poti sa imi dai sfat si invatatura?
Maestrul l-a invitat printr-un gest in camera sa. Luna plina stralucea in ceruri, iar intreaga atmosfera din jur emana profunzime si liniste.

– Ai vazut cat de frumoasa este luna? a murmurat calugarul. Ea va traversa intreaga bolta cereasca, iar maine soarele isi va trimite din nou razele asupra nostra. Lumina soarelui este insa mai stralucitoare decat cea a lunii, si scoate in evidenta toate detaliile lumii care ne inconjoara: copacii, muntii, norii. Am contemplat luna vreme de doi ani si nu am auzit-o niciodata spunand:

– De ce nu straluceasc la fel de tare precum soarele? Oare pentru ca sunt inferioara?

– Desigur ca nu, a raspuns samuraiul. Luna si soarele sunt lucruri diferite si fiecare are propria-i frumusete. Nu ai cum sa le compari.

– Asadar, stii raspunsul. Noi doi suntem tipuri diferiti de oameni, fiecare din noi lupta in felul sau pentru credinta lui si face astfel posibil ca lumea sa fie mai buna; restul nu este decat aparenta.

Autor necunoscut

Bătrânul fericit

Un bătrân căruia i se duse vestea că e mereu fericit, a fost vizitat de câțiva oameni, care au întrebat despre SECRETUL fericirii lui. El le-a răspuns simplu:

“Eu când stau, stau; când merg, merg, iar când mânânc, mânânc!”

Nedumeriți, oamenii l-au mai întrebat o dată, iar bătrânul le-a spus același lucru. Nemultumiți și contrariați, vizitatorii au răspuns: “Credem că nu vreți să ne spuneți secretul fiindcă asta facem și noi: stăm, mergem, mâncâm”
Da! a răspuns bătrânul, dar voi când stați vă gândiți unde o să mergeți după ce vă ridicați; când mergeți vă găndiți ce o să mâncați când o să ajungeți, iar când mâncați va gândiți să stați puțin după aceea.

ASTA VA FACE SĂ PIERDEĂI VIAȚA PE CARE O TRĂITI ÎN FIECARE CLIPĂ.

Gândurile voastre sunt mereu în altă parte decât este corpul vostru și asta produce multă nemulțumire în subconștientul vostru.

TRÂITI ÎN PREZENT!

Sursa: internet

Oare trăim în prezent!

De multe ori cred că nu, grijile zilnice, ne fură gândurile și pleacă cu ele…

Manual de utilizare al Vieții

 

Există așa ceva?!
Oare Viața are un manual de utilizare?
Dacă da.Unde?
Cine l-a ascuns de lume și îl ține pitit pe noptieră.
Aș vrea să îl fur și îl dau și altora, dar nu pot pentru că știu că el nu există.
Sau …
…poate da…
…poate nu …
… unii au vrut să îl deschidă și l-au închis la fel de repede,
… alții au răscolit câteva capitole au închis cartea și au fugit prin Viață, fără să știe să o utilizeze,
… alții nu au găsit cartea, uitată undeva pe noptiera sufletului sau poate încă mai caută sertarul unde au lăsat-o.
Oare  am primit la naștere un manual de utilizare al vieții…????!!
În loc de prefață Recunoștința ar trebui să îi scrie vieții câteva cuvinte.
Apoi, Viața ar trebui să ne vorbescă.
Oare ce ne-ar scrie Viața dacă ar putea să ne vorbească?!
Ne-ar vorbi, de munte și de mare,
Ne-ar vorbi, de luna și de stele,
Ne-ar vorbi, de păsări și de flori,
Ne-ar vorbi, de păsări și de iarbă,
Ne-ar vorbi, de zâmbete, de lacrimi, de iubire,
Ne-ar vorbi, de adevăr și minciună,
Ne-ar vorbi …
Dacă am știi să vedem la timp  lucruri, de fapte și de oameni.
Ne-ar vorbi, de iertare și de fericire.
Viața ne-ar vorbi, dacă am știi să o auzim!
Ne-ar vorbi de Timp!
Ne-ar spune că Timpul nu schimbă nimic, doar trece.
Ne-ar spune că, oamenii vin și pleacă.
Ne-ar spune că, oamenii care pleacă uneori se întorc.
Ne-ar vorbi de respect…
Poate ar trebui să o întrebăm ???
Ne-ar spune că…

 

28.08.2016

Nicoleta Cristea


Publicată 2018 – Antologie de poezie contemporană –Stare de om -Substraturi, editura Art Creativ )

 

Grecia! O scrisoare ! II

 

Am plecat spre Nei Pori, oraș situat la poalele Olimpului. S-a pierdut un bagaj pe drum, fata aceea a rămas doar cu hainele cu  care era îmbrăcată.Au vrut să ne întoarcem la Salonic,       ne-am întors vreo 20 de km, dar nimic.

Am urcat apoi, nu mai știu de ce, la vreo 1000m altitudine să vizităm un sat, jos vedeai marea, am intrat în bazarurile de  acolo, am văzut ceasuri, brățări, mă mir că nu mi-am cumpărat. Peisajul era superb,  pentru că de sus se vedea marea eram pe muntele Olimp! și m-am trezit că spun așa din tot sufletul: Ce mare e marea!” Era atât de frumos!!!

 Casele sunt exact așa cum le vezi în poze nu mai mult de 2, 3 etaje pentru că nu permite solul, camere micuțe.


Am ajuns în Nei Pori,
 vedeam Olimpul!
Ne-am cazat. Vileluțe! Camere mari, spațioase, cu tot… când am fost să vizităm și  alte vile, majoritatea erau  cu marmură. Ne-am dus pe plajă, dar n-am vrut să mă bag  nici măcar  cu picioarele în apă că știam că nu voi rezista tentației și precis mă arunc în apă. Am făcut poze la portocali, lămâi și mandarini, m-am pozat cu palmierii.
Masa  de dimineața! Bufet suedez! Super! Au niște mezeluri și  brânzeturi de stă mâța în coadă…
Când am fost să beau cafeau în Salonic, am primit din partea casei un pahar cu apă, biscuiți . Așa s-a întâmplat și în Nei Pori, papa bun, ți-e foame!?  Ia și papă: apa felul I, salata II, friptură de porc și cartofi prăjiti și tzatiki felul III, dar nu erau pe farfuri erau platouri…imense.

…..

A doua zi am plecat în Corfu, ne-am oprit într-o trecătoare între Olimp și Kivaso să vedem biserica Sfintul Paraschiv, Izvorul Afroditei din care noi fetele ne-am limpezit fața ca să fim tot  timpul frumoase. Am trecut pe Podul Îndrăgosților, care leagă acești doi munții… legenda spune că cine trece pe acolo cu persoana iubită rămâne cu ea toată viața….eu am trecut…
Ne-am îndreptat spre Corfu și am traversat Olimpul de la un cap la altul. Un drum în serpentine gen Dealul Negru,
am urcat și am coborât până la 2000 de metri superb peisajul. Am ajuns în Igumenitza – portul- am luat feribotul și am ajuns în Corfu. Seara, cazare plimbare prin oraș picioarele bocnă, umplate ca un pepene. Somn, vile nasoale, demipensiune, stil de mâncare engelzesc.

 Insula 99.000 de mii de locuitori, iar in Corfu Town sunt 29.000 de mii. Am fost pe plajă la răsărit, ca apusul l-am văzut pe feribot. Avioanele treceau ca în timpul războiului, la 30 de minute, dar pista este riscantă pentru că este foarte scurtă.

Nicoleta Cristea ()

07.07.2008