Timp…scrisoare…

 

I-am scris  Timpului o scrisoare .
A venit Vântul și a luat-o. Era cel mai în măsura să i-o dea.
A privit plicul sigilat de Gânduri și mi-a promis că  va găsi Timpul pentru mine. Apoi a zburat alături de un nor spre Cer.
A întâlnit un stol de Rândunele și le-a întrebat: Unde aleargă Timpul?!
Rândunele i-au spus: L-am văzut odihnindu-se la coama unui Curcubeu.
Apoi Vântul a plecat spre curcubeu, dar nu l-a mai prins.
Timpul, plecase!
A întrebat o culoare din curcubeu, ce se stingea, de n-a văzut cumva unde e Timpul.
Violet abia vorbea, a spus: N-am vorbit cu Timpul, se grăbea.
Apoi Vântul a zburat mai departe să caute Timpul ce fugea și nu era de găsit.
Apoi în alergătură lui Vântul a zărit Timpul, ce se odihnea la un umbră a unui Stejar.
I-a trimis o Adiere ușoară să îl anunțe că venea.
Timpul obosit a ridicat privirea și l-a întrebat ce voia.
Vântul arătat scrisoarea mea și l-a întrebat de la cine venea.
Vântul i-a spus: Prietena ta .
Timpul a zâmbit și i-a mulțumit apoi s-a apucat de citit.
Timpul citea , Vântul pleca și uite așa a citit Timpul scrisoarea mea.

Nicoleta Cristea

09.12.2016

Bradul și poveștile lui

Luna decembrie este o lună de poveste, atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici. Tradiția bradului își are originea în  …timp … Germania…

Oamenii, indiferent de cultură sau de tradiție,  își împodobeau casele cu plante,  pentru a da  o notă mirifică, dar și religioasă.

Egiptenii, în ziua solstițiului de iarnă, împodobeau casa cu frunze  de palmier.  Apoi tradiția  avea să fie preluată de romani și greci, doar că ei își împodobeau casa cu  frunze de iederă.   Vâscul este planta folosită de celți și scandinavi.

La noi, bradul,  este întâlnit în toate etapele vieții, naștere, nuntă, moarte.

La naștere, în unele zone ale  țării există obiceiul de a se sădi, un brad în curtea casei, unde  s-a născut un copil, pentru că astfel se consideră, că cei  doi se infrățesc pe drumul vieții.

 Bradul de nuntă, în unele zone ale țării, la poarta unde vor  locui  tinerii căsătoriți, se leagă doi brazi, ca simbol al unei legături de viață, ce se vrea, să fie trainică și lungă cât viața unui brad.

Un alt obicei legat de nuntă, este acela ca bradul, să fie dus de cavalerul de onoare atunci când, mireasa merge la biserică.

La înmormântare  bradul  este întâlnit, când o persoană tânară a decedat  și nu  s-a cununat, este împodobit cu fructe, flori, dulciuri.

O poveste despre tradiția bradului, de undeva din secolul 19.

Se spune, că o familie de boieri a venit în București  împreună cu bona de origine germană. In ajunul Crăciunului bona împodobește bradul, așa cum a făcea de obicei de sărbători,  lucrul care  a fost surprins plăcut, de copii și familiile, care au venit în vizită de Crăciun.

O altă poveste spune că,  primul bard de Crăciun, a fost  văzut la palatul lui Carol I , în anul 1866.

Cumva, tradiția bradului a fost perpetuată și la noi.

Ideea e,  că despre brad sau născut multe povești. Mică fiind, admiram bradul prin basmele, pe care mamaie nu ezita niciodată să ni le spună.Îmi plăceau poveștile ei!

Bradul, este considerat simbolul vieții, pomul vieții. Trăiește aproximativ 700 de ani, frunzele îi cad cam la 15 ani, dar îi cresc altele în loc. Dacă ar avea gură câte povești n-ar spune?

Se pare, ca primul brad de Crăciun ar fi apărut în Lituania, la Riga, iar pentru a  fi marcat acest eveniment  în piața orașului este  ridicătă o placă, care poartă inscripția

 Primul copac de anul nou din Riga în anul 1510.

In anul 1521, prințesa Helene de Mecklenburg, a  adus obiceiul împodobirii bradului, după ce s-a căsătorit cu ducele de Orleans.

In anul 1841, în Anglia apare primul brad de dăruit de prințul Albert, soției sale regina Victoria, în vârful bradului, este instalat un înger, care este apoi înlocuit cu o stea.

La Casa Albă, primul brad, ajunge  în 1880, dar este interzis de Theodor Roselvelt, pe motiv, că ar putea exista riscul unui incediu.

In 1923 bradul revine și o dată cu el și bucuria interzisă .

Bradul prin furmusețea lui apare în proză, poezie, povești.

 Surse :history.com/Christmas-tree.com

Nicoleta Cristea

Noiembrie 2013

Cine e Moșul ?

 

Când eram mici, Moș Crăciun era moș Gerilă, i se spunea Gerilă că era un friguros ???!!!!

Bradul, era …verde…! Pe vremea copilăriei mele, îl cumpărau, bunicii mei, parinții, era în casă .

De Moș Niculae nu îmi aduc aminte prea multe, că nu mă preocupa ideea, eu eram, cea care, trebuia să primescă cadouri!

Păstrez și acum acest obicei barbar  nu fac cadouri de ziua mea, doar primesc  .

Nu le-am scris niciodată nici unuia dintre moși, dar știu că nu e timpul pierdut.plugusorul

Legenda lui Moș Crăciun este foarte cunoscută!

Se pune că Fecioara Maria a bătut la ușa moșului rugându-l să o ajute. Crăciun era un om bogat, ursuz,  neîndurător, care i-a refuzat Fecioarei ajutorul.

Soția lui Crăciun o femeie bună la suflet,  a primit-o pe Fecioară și a ajutat-o să nască. Foarte supărat pe soția lui, acesta îi  tăie mâinile de la cot, rămâne cu niște cioate. Indemnată de Maica Domnului să își pună  bratele, în apa în care a făcut baie Mântuitorul, îi cresc la loc mâini de aur și este numită  patroana a moașelor pentru ajutorul dat.

Altă poveste spune că Moș  Niculae s- a transformat în moș Crăciun.

Povești !

Adevărul e pe undeva!

Luna decembrie, este o lună veselă pentru noi și nu avem de ce să nu ne bucurăm de ea.

Moșul, nu știm cine e, dar e, pentru cei mici!

           “Un viitor care începe mîine. Mîine 22 decembrie. Un viitor ale căror prime săptămîni poartă un nume cu miros de brad, şi portocală şi sunet de zurgălăi. Va-can-ţa de iarnă! Te vei odihni, vei citi, vei merge la patinaj sau te vei da săniuţa. Vei lua parte ca artist amator, pe scenă, sau în sală, ca simplu spectator, aducînd de acasă un sac cu aplauze la SERBĂRILE PREGĂTITE DE ŞCOALĂ ŞI DE ORGANIZAŢIA TA ÎN CINSTEA CELEI DE A XX-A ANIVERSĂRI A REPUBLICII. Te vei duce la cinema, la teatru, la meciuri de hochei, de baschet, de volei. Vei petrece la Carnavalul de Anul Nou şi într-unul din orăşelele copiilor unde o să mănînci crizanteme de zahăr vanilat, o să aluneci pe tobogan şi-o să stai de vorbă cu Moş Gerilă încercînd să ghiceşti cu ce actor seamănă anul ăsta”.

 Fragment din revista Cutezătorii 1976.

Poza Plugușorul 1984, Revista Cutezătorii – Sursa poză : Google

Nicoleta Cristea

Noiembrie 2013

Ce citim de Crăciun?

 

Vreau să fiu copil!

De Crăciunul acesta îmi rezerv dreptul  de a fi  copil!

Lumea lui a fost odată s-a transformat  în  lumea poveştilor cu tâlc. Majoritatea poveştilor  sunt  inspirate din viaţă.

O lume în care binele şi răul se confruntă, iar copilul din noi savurează cu plăcere, autorii acestor poveşti, fie se inspiră din propria  lor existenţă fie …

Evadarea în lumea poveştilor e ca un refugiu pe o insulă pustie, iar acolo în lumea poveştilor există un bine, care va zâmbi mereu la final.

 Mă întreb dacă autorii lor devin copii când transpun imaginile acelea în cuvinte şi poze.

Ne place să le cititm, ne place să le auzim suntem de acord cu morala, când e vorba de poveştile cu tâlc .

Aceste poveşti, sunt de frumoase, unele dintre ele sau au câte o notă critică.

Amintiri din copilarie ….

Micul prinț….

Fratii Grimm…

Nu am nici o idee, dar tematica poate să fie alta decât Crăciunul!

Nicoleta Cristea

decembrie 2014

Tăiatul porcului

Sursa foto: aici

Eram tare fericită, când mamaie ne chema la ea, că taie porcul, singurul lucru care îl vroiam era o bucăţică bună de şorici şi restul minunăţiilor… obişniua să le afume… Avea afumătoare în spatele curţii şi cam înainte de Crăciun erau gata. Nerăbdarea, ne făcea, să dăm atacul, mai devreme…

Un atac vizibil!

Nu ne certa!

Știa, că tot acolo ajungem şi se învăţase să şterpelim carnea,coastele, șunculița, cârnăciorii. aşa că orice dojană era de prisos.

In ziua aceea nu făcea altceva decât tranşa sau pregătea carnea. După ce afuma cârnaţii,  ei erau singurii ce rămîneau neatinşi  🙂 îi punea în untură din care făcuse jumările. 

Şunca, aşa cum făcea EA  puteam să  caut în tot satul, mai bună … nu era.

Azi, mi-e dor de şunca ei!

Pomana porcului  era un deliciu şi se asezona cu ţuică de prune.  Nu ne atingeam de ţuică!  Tataie ne punea  să învărtim mânerul acela ca să iasă băutura aceea ciudată, ce mă arde şi azi la stomac. Adică am facut și țuică! :):)

Legenda spune că: Ignat a un bărbat, care a vrut să taie porcul, dar securea l-a atins pe tatăl său şi l-a omorât. Nemaivând ce să facă îl îngropă şi pleacă prin lume, pribeag.

În drumul său se întâlneşte cu un preot căruia îi spune mâhnit de pacoste ce îi macină sufletul. Preotul îi spune, să construiască o luntre, iar cu ea să treacă oamenii râul fără a le cere taxă şi să planteze un tăciune de lemn  de tufă    şi să aibe răbdare până o înflori.

Ignat, face exact cum i se spune, se însoară, face copii şi trece în continuare oamenii cu luntrea. Lipsurile însă  se fac simţite tot mai mult. Hrana, de pe masa copiilor lipseşte şi ei sunt amăgiţi cu hrană imaginară.

Intr-o  seară, aude nişte strigăte şi trece de vreo două ori râul crezând că e nevoie de el. La al treilea drum se întoarce cu doi moşnegi .Le spune supărările lui, inclusiv bănuiala, că din cauza lui în aceea noaptea e posibil să se fi înnecat oameni.

Moşnegii ascultă linştiţi, erau Dumenzeu şi Sfântul Petru.

Copii plâng de foame, mama îi amăgea cu o turtă imaginară, care nu avea să se coacă niciodată astă din pricina faptului ca sub test nu era nimic .

Unul dintre moşnegi, o întreabă ce zace sub ţest, ea le spune că …nimic, apoi o roagă să ridice ţestul. De sub el se iveşte o minunăţie de pâine, numai bună pentru stomăcelele flămânde ale copiilor. La toată scena asistă şi Ignat, care își dă seama cine sunt cei doi se apleacă în faţa lor şi le pupă tălpile.

Dumenzeu îi spune, că ar trebui să îl urmeze.El îşi face griji pentru copii, dar moşneagul îi spune că nu are de ce să îşi facă griji pentru copii, el va fi cel, ce va avea grijă de ei.

Ignat şi Dumenzeu pleacă împreună, trecând şi pe lângă tufa care acum înterzise , semn că păcatul lui fusese iertat.

Trec anii şi cei doi călătoresc împreună, până când într-o zi prin călătoriile lor se întâlnesc ,cu doi drumeţi ce aveau o căruţă plină cu bogăţii. Ignat nu îşi recunoaşte copii, dar din vorbă în  vorbă ajung să se recunoască şi pleacă împreună.

O poveste cu un final fericit, poate ceva mai încâlcită, dar aşa sunt poveştile.

Obiceiuri de Ignat:

Cine nu are porc trebuie să taie măcar o găină, o pasăre, o urâtaie din curte  aşa zicea bunica mea,

Tradiţia, spune că, porcul visează cuţitul cu care va fi înjunghiat sau se visează cu mărgele roşii în jurul gâtului,

Uneori, se mai practică şi încălecarea porcului, şi asta o făcea şi Nică/Ion Creangă. Eu nu  ţin minte să fii folosit porcul pe post de cal, da mă rog.

Cei care au ajutat la tăiere porcului, primesc şi ei pomana porcului. Mamaie, la sfârşit le făcea nişte pachetele cu carne, şorici, iar dăca în casa aceea era şi o gospodină mai strecura şi câteva maţe pentru cârnaţi.

“La Craciun, cand taia tata porcul, si-l parlia, si-l oparia, si-l invalia iute cu paie, de-l inadusii, ca sa se poata rade mai frumos, eu incalecam pe porc deasupra paielor si faceam un chef de mii de lei“.  Ion Creangă Amintiri din copilărie.

Nicoleta Cristea – Amintiri din altă copilărie

Copistul regelui

Ca intotdeauna, in ajunul Craciunului, regele il invita pe prim-ministru sa faca o plimbare impreuna. Ii placea sa vada cum erau impodobite strazile – mai mult pentru a evita cheltuielile excesive, decat pentru a se bucura de ceea ce vedea. Cei doi se deghizara, ca de obicei, imbracand haine de negustori de pe alte meleaguri.
Se plimbara prin centru, admirand ghirlandele luminoase, brazii, lumanarile aprinse pe scarile caselor, magazinele de cadouri, barbatii, femeile si copiii care plecau de acasa, grabiti sa se intalneasca cu rudele si sa sarbatoreasca in noaptea aceea, in jurul unei mese imbelsugate.

Pe drumul de intoarcere, trecura prin cartierul cel mai sarac. Acolo totul arata complet diferit. Fara lumini si lumanari, fara mireasma placuta a mancarurilor imbietoare. Pe strada nu era aproape nimeni si, ca in fiecare an, regele ii spuse ministrului sau ca trebuie facut ceva pentru saracii din regat. Prim-ministrul dadu afirmativ din cap, stiind ca, in scurt timp, planul acela avea sa fie uitat si ingropat in birocratia de zi cu zi, aprobarea bugetului, intalniri cu demnitarii straini.

Cand, deodata, observara ca din una dintre casele cele mai saracacioase se auzea muzica. Prin crapaturile din lemnul putred se putea vedea inauntrul cocioabei. Acolo se petrecea ceva cu totul neobisnuit: un batran intr-un scaun cu rotile, care parea a plange, o tanara complet cheala care dansa si un tanar cu ochi tristi, care canta la tamburina un cantec popular.
– Hai sa vedem ce se petrece aici, zise regele. Batu la usa. Tanarul se opri din cantat si se duse sa deschida.
– Suntem negustori si cautam un loc unde sa dormim. Am auzit muzica, am vazut ca nu v-ati culcat si am vrea sa stim daca ne-am putea petrece noaptea aici.
– Domniile Voastre ar trebui sa caute un loc intr-un hotel din oras, pentru ca noi, din nefericire, nu va putem ajuta. Desi aici se canta, casa asta e plina de tristete si suferinta.
– Am putea sti de ce?
– Din cauza mea, zise batranul din scaunul cu rotile. Toata viata am incercat sa-mi educ fiul pentru a invata caligrafia, ca sa fie si el copist la palat. Dar anii au trecut si inscrieri pentru slujba asta nu s-au facut niciodata. Azi-noapte insa, am avut un vis prostesc: se facea ca un inger imi cerea sa cumpar o cupa de argint, fiindca regele o sa ma viziteze, o sa bea putin si o sa-i dea o slujba fiului meu. Aparitia ingerului a fost atat de convingatoare, incat am vrut sa fac intocmai cum imi spusese. Cum nu aveam bani, nora mea s-a dus de dimineata la piata, si-a vandut parul si am cumparat cupa asta pe care o vedeti. Acum, ei doi incearca sa ma inveseleasca, cantand si dansand, pentru ca este Craciunul, dar degeaba.

Regele vazu cupa de argint, ceru sa i se dea putina apa pentru ca ii era sete si, inainte de a pleca, le spuse gazdelor:
– Ce coincidenta! Adineaori chiar vorbeam cu prim-ministrul si-mi spunea ca inscrierile vor incepe saptamana viitoare.

Batranul dadu din cap, fara sa se increada prea mult in ceea ce auzea, si-si lua ramas-bun de la cei doi straini. Dar ziua urmatoare o proclamatie a regelui a fost citita in toata tara: era nevoie de un nou copist la palat. La data anuntata, sala de audiente era plina de oameni, dornici cu totii sa-si incerce norocul si sa obtina acea mult ravnita slujba. Prim-ministrul intra si le ceru sa-si pregateasca foile si tocurile de scris:
– Iata tema de disertatie: de ce un batran plange, o femeie cheala danseaza si un tanar trist canta?
Soapte nedumerite strabatura toata sala: nimeni nu stia ce sa astearna pe hartie! Doar intr-un colt, un tanar cu haine jerpelite zambi larg si incepu sa scrie.

Sursa :File de lumina

Poveștile lunii Decembrie !




     Luna Decembrie este denumită în popor ca luna cadourilor. De Moş Niculae şi Moș Crăciun -Gerilă   cândva, – trebuia să pregătim ghetuţele pentru cadouri, eventual să le facem cu cremă, aşa cum îmi spunea mama când eram copil.

De Moş Niculae primeam dulciuri multe, iar de Crăciun, dulciuri, jucării, cărţi. Cadourile stăteau, pitite prin colţuri doar de mama ştiute, ferite de ochii noştrii. Dăcă le găseam curiozitatea ne împingea să ne uităm  în punguţe stricând bucuria.

In unele tradiţii populare, sărbătorile ţin cam 12 zile  din 25 decembrie până în 6 ianuarie.

 

4 decembrie este numită şi ziua Sfintei Varvara – această zi se ţine pentru bube. Tradiţia populară spune că sfânta păzeşte lumea de Antihrist.

4-5 decembrie sunt denumite ca zilele bubatului. Mamaie îmi spunea că străbunica ( Măiţa) nu ţesea, cu cosea, şi că copii în aceea zi nu trebuiau să mănânce nici un fel de boabe pentru a nu se umple de bube. Îi ungea faţa  cu miere şi o curăţa pe faţă cu apa în  care spălase icoana. Aceste bube se ţin la sat pentru o boală cândva temută variola.

6  decembrie Moş Nicolae se spune, că este al doilea sfânt care l-a creat Dumnezeu şi stă la stânga lui, că este paznicul Soarelui, iar în dreapta stă sfântul Mihail.

20  decembrie Ignatul ziua când se taie porcul.

24 25 decembrie  ajunul Crăciunului şi Crăciunul .

27 decembrie Sfântul Ştefan.

31 1 ianuarie – Revelionul.

Sursa … mamaie și ale ei povești.

 




Nicoleta Cristea