El și ea, și-o poveste




Te vedea des pe stradă dimineața când pleca spre serviciu. Pe vremea aceea nu avea mașină, nici nu visa că-și va cumpăra vreodată. V-ați întâlnit așa mult timp, până într-o zi, când ea și-a luat mașină și drumurile voastre s-au oprit în ale timpului minute.
Din când în când venea cu mașina până la metrou sperând să te vadă, zâmbea la gândul ei și era fericită, că nimeni nu-i aude gândurile. Apoi într-o zi la intersecție o salvare gonea nebună, în spatele ei o mașină.
Accelerezi și te oprești în mașina din fața ta. Bum! Era el, aveți asigurare! Vă priviți pentru prima dată în ochii, el zâmbește tu îngheți, căci urmărea salvarea…

– Nu e nimic grav un om necunost a leșinat și  am chemat salvarea.
– Bem o cafea? zise el.
– Da numele meu EA.
– Încântată de cunoștință numele meu este EL. 

EA și EL! Două suflete ce se caută în viață!
EA și EL !
Se privesc pentru prima dată. Se căutau de mult, dar nu se găseau sau nu vroiau să se găsească.
EA și EL! DOUă INIMI O SINGURĂ MELODIE… VIAȚA! 
EA ȘI El!
Eu și tu! Și de aici rezultă noi!
EA și și EL! Sunt acum noi!
Se privesc se ceartă, se iartă zâmbesc.
EA și EA!
Au lăsat în urma un trecut și-au plecat plecat spre alte tărâmuri!




    Nicoleta Cristea

12.08.2018

( de pe telefon )

Mi-e bine … fără tine …

 

Am crezut mereu că unele povești  sunt dăruite de timp pentru mine, dar se pare la ora noi doi, cineva mai rămâne din când în când corigent. Amândoi!  E nostim nu !

Ai plecat de nenumărate ori și de tot atâtea ori te-ai întors. Te știam de o mie de ani și te pierdeam de 20 de vieți. Oamenilor le frică de iubire, așa cum îți este și ție.

Nu mai vrei să te arunci cu sufletul înainte într-o poveste de iubire, pentru că ai un trecut în care ai fost un actor trecător, care a jucat doar roluri secundare.

Nu vrei să accepți rolul principal în nici o piesă de amor. Apoi, într-o zi  viața ne-a atribuit roluri principale și ne-am întâlnit, eram stingheri pe scena din povestea noastră. Dar ce conta era un schimb de repleci pe care trebuia să îl acceptăm.

Cu pașii mici ne-am învățat rolurile, ne apropiam frumos de noi, de zâmbete , de stele și de viață.

Am fost fericiți până într-o  zi când noi, făcând un pas greșit am căzut de pe scenă și am plecat într-un decor pe care nu prea vroiam să îl acceptăm.

 Ai rămas prizonier între Atunci și  Cândva, din care eu nu am făcut parte, tărziu am spus:

Mi-e bine fără tine! M-am trezit, m-am regăsit după ce tu ai părăsit scena!

Mi-e bine fără tine! nu mă gândesc de câte ori te-ai întors, acum nu te mai primesc ca atunci, scena aceea s-a închis undeva în timpul trecut. E închis acolo!

Viața ne-a trimis toate lecțiile pe care le aveam de învățat! Amândoi am învățat tot ce aveam de învățat, din sceneta pe care am jucat-o împreună.  

Mi-e bine fără tine! Nu regret că te-am iubit, dar știu că m-ai iubit și tu . Noi,  pur și simplu am greșit, viața în care trebuia să ne întâlnim.

Mi-e bine fără tine!   Chiar dacă azi suntem doi străini ce joacă în filme diferite, între noi totul este: “OK!

Timpul noi doi a trecut, am nevoie de mine, nu de noi. Vreau să-mi adun rândurile și le trec cumva într-un scenariu, pe care nu știu dacă viața l-a scris,dar il voi scrie eu.

 

 

25.08.2017

Nicoleta Cristea  

Nostalgii trecătoare

Când te-ai uitat ultima oară la ceas Omule ?
Era Ieri, era Azi ?

 

Ieri mă plimbam nestingherită cu tine printre gânduri.

O adiere de amintiri îmi traversă privirea, ce uita să aducă înapoi amintirea.

Priveam pe cer cum Luna se plimba și din cânturi de ceară Soarele se stingea .

Aleragăm prin Viață și uităm, Timpul vine repede după noi, nu ne lasă loc și gândire, vine fură clipe și apoi pleacă.

Azi este aici, Mâine este dincolo…

Omul în Viată este doar trecător… cu vise, cu gânduri, cu amintiri, cu speranțe.

Clipele zboară atât de repede, cele plăcute cele neplăcute, pe unele le vrem înpoi pe altele le gonim.

Omul ceartă timpul, Timpul ceartă Omul !

Uneori ai impresia că unul din ei merge mai repede decât celălalt.

Dacă ne-am prinde de mână cu Timpul am fi la fel de bâtrâni, ca el și am zbura prin viață într-o secundă.

Omul și Timpul ar trebui să facă pace !

Și eu !

Și voi !

 

30.07.2018

Nicoleta Cristea

Un cuvânt a dispărut din dicționar!




Timpul, deschide o carte și citește o poezie! Zâmbește puțin, privește ființa care i-a scris poezia. Se uită la ea, e împăcată ! Ar vrea să-i mângâie o clipă chipul, dar știe că nu l-ar lăsa.

Uneori sufletul e obosit, vrea liniște …

Îi scrie o scrisoare, dar încă nu e hotărăt, să o trimite? Va aștepta un pic să își revină. Nu îi place de ea așa …îngândurată. Se apleacă peste masă caută în sertar un caiet, primise trei în ultima  săptămână. Nu știe ce caiet să aleagă, știe că ei îi place să scrie, renunță, să folosească vreun  caiet.

“Am să i le trimit ei pe toate, poate așa se va vindeca de mizeria sufletească pe care o trăiește și în care a întrat perfect nevinovată. Știu că îți faci mustrări de conștiință. Am să veghez asupra ta  să ai putere, să treci peste acest măcel sufletesc și fără rost . Vina ta, draga mea este că acorzi prea multă încredere oamenilor, că  ești prea cuminte sufletește și tare ușor de rănit. Nu toți oamenii sunt ca tine, dar nici tu nu ești ca ei și nu vei fi niciodată. 

Off, copilă, pe unde rătăcești, prin a cui viața!”





Draga mea, Oamenii trebuiesc luați așa cum sunt! Niciodată altfel, niciodată diferit ! Pur și simplu! Chiar, dacă uneori poate fi absolut imposibil de acceptat neputință unora de a fi OAMENI, și de a purtat un război pașnic cu Viața și cu cei de lângă tine. Deși, am ajuns la această concluzie, niciodată nu am putut să mă acomodez cu ea, pentru mine răutatea umană este o limbă străină, greu de digerat, chiar și în cele mai cumplite coșmaruri la care suntem supuși uneori cu sau fără voia noastră. Uneori viața ne trimite anumite situații, infernale, demne de orice film de groază în care actorul principal este: SUFLETUL. Se simte ca un copil fugărit de un balaur, care scoate flăcări și vrea să disturgă orice fărâmă de zâmbet de pe chipul acelui copil, care vrea  să fugă, oriunde, oricum și cu orice preț, dar nu poate pentru că a doua zi va fi la fel. Răutatea, unor oameni rezultă de multe din neputința, de a asculta, de a comunica, de a spune:




Ce? Cum și De ce ?




E cumva … când realizezi că zâmbetul de ieri a fost de fapt minciună! A fost un zâmbet mincinos fals, dar asta era doar ieri, azi este doar  ură .

E …., când oamenii ascund răni pe care nu le recunosc nici măcar față de ei, își aruncă frustările în ceilalți crezând că așa se vindecă, rănind alți oameni.

E …, când vezi câtă ură poate zace în sufletul unui OM, ură care nu credeai că poate fi adevărată și nu știi de ce .

E trist, să fii desființat ca Om pentru că alții sunt neputincioși în fața propiilor probleme.

E …, să fii cel care primește flăcările neputinței din cuvintele celorlalți, cuvinte pline de înțelesuri doar pentru cel care le rostește, iar tu  la rândul tău ești neputincios în a rosti vreun  un cuvânt în apărarea ta. Ești desființat ca OM, nu exiști! Nu ești nici măcar ceață … ești doar un fulg care stă să cadă, dar NU VREA!

E …, cum neputința rostirii  adevăratelor cuvinte, naște războaie, în minte suflet și în ochii celorlalți, care devin martorii tăcuți, al desființării tale ca OM!

E …,  să fii OM. E greu ! Pentru unii este peste puterea de a înțelegere, pe care viața ți-a datorat-o !

Sătul de furtunile la care este supus sufletul, sătul de bombardanentul de cuvinte, priviri ucigătoare, gesturi fără rost, se retrage cuminte din fața avalanșei de cuvinte. Ar vrea să dispară:

într-o altă lume,

altă clipă,

altă viață cât mai departe de … acel  …cineva .

Nu vrea să întrebe nimic, nu vrea să ceară explicații, un singur lucru vrea să dispară. Zâmbetele mincinoase de ieri, azi sunt doar fum, pentru că un vulcan de cuvinte le-a ars. 

Arde sufletul, arde viața, arde încrederea!

Ce să faci cu astfel de oameni?  Normal, ar fi să pleci, fără să te uiți în spate. Te acomodezi doar cu noua imagine și mergi mai departe căutând cărarea pe care scrie: INDIFERENȚĂ, NEPĂSARE, PUTERE și UITARE! Cu greu le găsești, te bucuri că sunt pe același drum , e greu dar mergi ușor, lași lacrimile neputinței să-ți mângâie sufletul, le face bine. Până la urmă nu trebuie să te lași distrus de neputința unora de a vorbi. Ce faci cu încrederea pe care altă dată le-ai acordat-o? Nimic ! Ea, a murit ! 

Cuvântul Om a fost smuls din dicționar, nimic nu-l mai poate aduce în locul cuvenit, pentru că totul este minciună.Vântul a fugit cu el, și a furat și cuvântul… din dicționar. Acum locul, e gol și pustiu! Dicționarul se simte pustiit, ca și sufletul!

Cuvântul OM a fost aruncat în univers…. și e împrăștiat  alergă printre furtuni de cuvinte și gesturi .

Ai grijă de tine, copila mea, ți-o spune atâta lume, ți-o spun și eu, până mă vei ierta și îi vei putea ierta, apoi te vei ierta pe tine, draga mea  !  

 




 

 




  TIMPUl  e mut, la aceste dureri, știe că are o vină,pentru că a fost părtaș la zâmbetele mincinoase și nu are cum să le ia înapoi, Il doare minicuna, care a creeat-o, privește înapoi spre fereastra care a deschis-o acum câteva clipe, o închide și doare.

Nu are nimic de zis, și-a pierdut replicile , acum totul e tăcere și ATÂT! Poate într-o zi  va avea ceva de zis, acum doar: Tace!        




 

In privința oamenilor trebuie să înțelegem și să acceptăm multe lucruri:

  • Să nu avem niciodată așteptări, că ne pot minți și mai târziu răni;
  • Nu-i putem schimba sau îndrepta spre o anumită țintă, suntem unici în univers cu rele și bune.
  • Față de cei din jur, purtăm anumite măști și suntem alftel decât, cum ne văd ei,
  • Suntem minciună, pentru a ne apăra și lovim, pentru a ne păzi,
  • Uneori suntem îngeri mincinoși și lovim pentru a ne proteja.


Copila privește din ieri,

Azi, spre ALTE ZĂRI …

Timpul VREA SĂ FIE, AZI UN FLUTURE ! 

Cineva bate la ușă, ea citea o carte,

Inchide cartea, merge la ușă,

Era o CLIPĂ trimisă de TIMP:

Timpul, ar vrea să citești ceva, când vei putea și vei vrea.

Te  roagă să uiți, să ierți și să  înveți să zâmbești.

Iartă, copilă și mergi mai departe, cuminte prin altă viață.

Viața este hoață și oamenii răi! Îi spune CLIPA și dispare, departe spre altă  zare.

Copila privește, dar nu se grăbește să citească scrisoarea primită.

 

Privește caietele, unul cu îngeri, altul cu un copil ce-i zâmbește de departe, parcă ar veni din altă cale , al treilea  ciudat, dar bun de complectat. Zâmbește! Credea că nu o să găsească, niciodată medicamentul. Apoi, sună telefonul, oameni frumoși și curați la suflet, întreabă de ea.




Poate… nu eu  sunt  criminalul, în povestea asta… NU VĂD, NU AUD, NU VORBESC, DOAR ȘTIU își spuse ea.

Nicoleta Cristea

05.10.2018

O altă muză, care m-amuză…


Azi, e despre Nimeni și despre Nimic.
Azi, e despre Mine.
24.08.2018

La o cafea cu muza mea !

Ieri, i-am spus că numele lui va apărea într-o carte.

A zis: Bine ! , ciudat și trist căci e departe și nu  va citi vreodată.

Uneori ar mai vrea să mai vorbească cu mine, dar  spre deosebire de el, eu am spus nu anul trecut pe 24.08 …

Uneori îmi este  muză!  Muza mea, căci el este o fărâmă din mine și e aceea iubire care nu moare, aceea iubire care nu tace, chiar dacă e ascunsă în suflet și e scrisă într-o 1000 de cuvinte. Nu, că am  mai avea ce să ne  spunem ne-am spus tot chiar și atunci când am tăcut.

Ne vorbim din tăceri și el știe, dar am ales să fie așa și eu îmi respect decizia chiar dacă există uneori amintirile,  nu tac.

Aleg să fug în lumea mea departe de el și amintirea copilăriei noastre.

Poate uneori ne întâlnim printre gânduri, dar nu ne vorbim, gândurile noastre stau poate față și se privesc.

Ele își vorbesc doar noi nu, nu avem ce, numai vrem…eu …! Nimic.

Rămâne doar un nume într-o carte și… atât restul sunt tăceri.

Ce ciudată e viața?!  Departe și totuși aproape, tăcut, stingher și cuminte.

Privind de departe la ieri, spre nicăieri,

Privești în abis spre un alt vis… de nedescris, care nu iartă,

Privesc tăcută și vocea mi-e mută și suflet …

La altceva ce nu se vrea…

Privesc… Acolo…

Spre altă muză, care m-amuză…

24.08.2018

Nicoleta Cristea 

Fiecare gând

 

Când omul nu prea are ce face gândeşte. Atunci când gândeşte se creează aşa un amalgam de sentimente, iar gândurile pot fi calde sau reci , pentru că :
  • Fiecare gând,pe care îl avem pătrunde în mintea noastră subconştientă , iar prin subconştient universal notează, iar paranormalul marchează
  • Fiecare gând, pozitiv atrage evenimente
  • Fiecare gând, negative atrage evenimente negative.
  • Fiecare gând ,devine un magnet al minţii.
  • Fiecare gând, de prosperitate, atrage prosperitate.
  • Fiecare gând, are puteri creatoare, atât în bine cât şi în rău.
  • Fiecare gând, pe care îl avem se va transforma în stăpanul sau sclavul nostru.

 

 

Gândurile pozitive atrag situaţii pozitive,   gândurile  bune sunt cel pe  care le creeam:

  • dimineaţă, atunci când ceasul sună la 5.00 şi trebuie să zbori spre serviciu… fără chef …Căci dimineaţă, e bine să ai doar gânduri pozitive, dacă vei să ajungi cu bine la sfârşitul zilei.
  • la începutul săptămnii când cheful de muncă e maxim, iar ziua de luni se cheamă infern…
  • oridecâte ori ai nevoie .

Nu-mi plac oamenii negativi: nu pot, nu am să reuşesc, o să pierd, nu o să ajung şi uneori mă enervează pesimismul lor, chiar dacă  şi pe mine mă încearcă astfel de gânduri, care  îmi creează neplăceri.

Trebuie, să credem în ceea ce ne dorim şi implicit în noi.

Nicoleta Cristea

13.04.2013

Dragă Soare,

Nu te iubesc foarte mult, la 30 de grade abia de-mi eşti suportabil. Am senzaţia, că ceva sau cineva te-a supărat, motiv pentru care mă ascund … undeva …  …

La atâtea grade eşti  furios, dar am auzit că duminică va veni o furtună, care va pârjoli căldura ta şi te va potoli. Cred că eu te iubesc doar la 25 de grade, hai maxim 30, cu indulgentă…

Florile sau topit pe balcon ….

Astept cu nerăbdare seara să ies la o gură aer curat prin  oraşul prăjit de tine, să admir nectarinele care s-au fiert şi …

Aş vrea să cumpăr ultimele cireşe pe anul acesta şi să nu-mi mai dau sufletul până la metrou, pe asfaltul fierbinte ce mi-a topit tocurile de la sandale.

Apoi, promit că într-o zi ploioasă de vară  voi ajunge în piaţă să-mi cumpăr o pălărie .

Te voi iubi în fiecare dimineaţă  la 6.30 când este o plăcere să te plimbi … spre serviciu !

Te voi iubi în fiecare seară după ora 19.30  când mai pot face o omletă pe asfalt…

Între orele 6.30 şi 19.30 nu te iubesc, că mă prăjeşti!

Aş fugi pe o insula pustie cu cineva … la umbra unui palmier, aş  vorbi  doar vreo 10 minute de vorbă cu tine şi apoi am fugi în mare amândoi…

Dragă Soare , nu eşti cuminte deloc şi nu te iubesc, eu iubesc doar marea… vara…

 

Semnat,

 EU,  cea care nu te iubeşte .

 

NIcoleta Cristea

30.06.2017

Tăcerea noastră II

De ieri, am uitat să ne mai vorbim.

Tăcem!  Cuvintele şi-au pierdut sensul !

Dar   voi vorbi cu tine, la … umbra gândului …,

Ce să-ţi spun când nu simt decât Tăcere.

Cuvintele au amuţit şi chiar de-ar vrea nu au ce să-ţi mai spună.

Inima tace, cuminte şi rabdă!

Sufletul,   numai   te cheamă dintre stele,

Tăcerile, astea din gânduri stinghere!

Eu tac, tu taci, tăcem… împreună!

Eu cânt, tu cânţi, cântăm… împreună!

Eu plec, tu pleci … plecăm separat!

Eu tac!

Tu taci !

Vorbeşte tăcerea!…

Tăcerea mea !

Tăcerea ta !

Tăcerea noastră!

 

30.06.2017

Cristea Nicoleta

Fericire şi Nefericire

 

  Fericirea îmi bate la ușă într-o zi ,avea chef de vorbă greșise ușă ,ea știe, eu nu ştiu. O poftesc, poate avem de vorbit. Se cuibărește pe balcon Zuzi se aşează la ea, în brațe eu …treabă… i-am spus, că vin. M-a așteptat un timp, dar eram ocupată. I-a ținut pisoiul de urât. Se apucă de citit o carte, Kate Morton  Orele Îndepărtate. Termin treburile prin casă şi mă duc la ea, să bârfim Viața…Stăm de vorbă ,depănăm…  iubiri, ignorăm ploaia, iubim soarele, privim marea, din amintiri. Mă uit, pe geam Timpul, trece repede pe un Curcubeu îmi face cu mâna şi pleacă:-

– Vino şi pe la noi. zice  Fericirea.

Avem o pasă bună, păpasem bugetul…, aruncasem … lucruri de prisos…

– Unde fugi?! Mă trădezi! îi zic eu Timpului.

– Pe Tine, niciodată! zice el.

Mă duc, să fac cremă de zahăr ars. Fericirea citeşte de zor, mulțumită, că se poate delecta. Pun prăjitură la cuptor şi  mă duc să îi ţin companie …Sună la ușă!

Era Nefericirea ! Ciufulită, murdără, înfometată, ursuză … Mă uit, pe vizor gândind, că e un copil al străzii, vrea mâncare… ca fetiță aceea de acum 2 zile… Deschid ușă, fără să ştiu cine e !! Intră în casă, se repede, pe balcon lovește Fericirea  şi se ceartăăăă. Mă uit, la ele mirată, pisoiul sare de pe scaun şi fuge în casă, articulând în trecere Nefericirea, care urlă de durere.

           Fericirea, lasă cartea din mână se uită la ea, o ia, de o aripă deschide  geamul şi băști pe geam cu Nefericirea.

– Poţi, să îi zici Timpului, Nefericirea s-a sinucis în prag de seară, din gelozie că m-ai primit în casă ! îmi zice ea furioasă pe musafira nepoftită.

– Am să trădez Timpul, cu Minciuni şi am să îmi apar Fericirea! zic eu mirată, de eveniment.

      Nefericirea, aterizează pe o căruță cu fân… Deci n-a murit!!

– Am să mă răzbun! urlă Nefericirea de jos uitându-se la mâna ei julită …bine,dacă nu chiar ruptăăă!!!!

– Iţi trece, ai tu alţi mușterii să îi păcălești, deci spor la treabă , dar așa murdară, nu păcălești pe nimeni. Mai fă şi tu un duş. zice Fericirea şi reia lectură ,iar eu aduc prăjitură şi stăm la taclalele.

Fericire şi Nefericire, două din trăirile pe care omul le trăieste, din plin:

Dacă e maestru, știe să se joace cu ele…

Dacă nu, una din ele îi fură sufetul, de el depinde, care …

Le trăim destul, le primim des şi aruncăm repede sau le ținem în suflet cu Tăcere.Ironia sorţii face, că de noi depind cele două, dacă suntem triști trebuie să găsim remediu, pentru Tristețe, dacă suntem veseli,  trebuie să știm să temperăm Fericirea. In toate, trebuie  măsură, limită şi timp.

Viața, în sinea ei e o lungă călătorie, iar pe hârtie, o filozofie…

Nicoleta Cristea

19.03.2017

P.S. Pe 20 martie în fiecare an, se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Fericirii, stabilită de ONU în 28 iunie 2012.

 

Tăcerea noastră

 

Dacă eu tac, tu vorbeşti.

Dacă tu taci,  eu vorbesc.

N-ai vrea să vorbim pe râd  şi să tăcem împreună?!

Ieri, mă întreabă Inima de tine!

Nu ştiu, ce i-am răspuns !

I-aş spune azi, că taci ca să vorbeşti.

Numai tăcea!

Nici tu, nici eu!

Eu am tăcut, tu ai vorbit.

Aş vreau linişte, din tăceri.

Tăcerea doare şi ne doare.

Ascultă-mă, chiar de te cert.

Ascultă-mă şi când tac.

Ce să îi spun Tăcerii?!

Să dispară!

Se  pare că ne face viața amară.

Inima, nu o tolerează.

Tăcerea ta,

Tăcerea mea,

Tăcerea noastră!

10.03.2017

Nicoleta Cristea