La Adio, mereu TU!

 

Azi, ne-am despărțit pe veci și fără echivoc, i-am spus că numele lui va apărea într-o carte. A zis bine, ciudat și trist căci e departe. Uneori ar mai vrea să mai vorbească cu mine, dar deosebire de el, eu i-am spus nu anul trecut pe 24.08…. Uneori mai îmi este muză și probabil muza cea mai dragă, el este o fărâmă din mine și e aceea iubire care nu moare, aceea iubire care nu tace, chiar dacă este ascunsă în suflet și e scrisă într-o 1000 de cuvinte. Nu, că am avea ce să spunem ne-am spus tot chiar și atunci când am tăcut. Noi, ne vorbim din tăceri și el știe, dar am ales să fie așa și eu îmi respect decizia chiar dacă există uneori amintiri care nu tac. Aleg să fug în lumea mea departe de el și amintirea copilăriei noastre. Poate, uneori ne întâlnim printre gânduri, dar nu ne vorbim, gândurile noastre stau uneori față și se privesc. Ele și vorbesc doar noi nu, nu avem ce, numai vrem… Oare !? Rămâne doar un nume într o carte și… Atât restul sunt tăceri. Ce ciudată e viața?!

Departe și totuși aproape,

tăcut, stingher și cuminte,

privind de departe la ziua de ieri spre nicăieri

privești în abis spre un alt vis… de nedescris,care nu iartă,

privesc tăcută și voce mi-e mută și suflet fiert…

La altceva ce nu se vrea… Privesc… Acolo…

 

     24.08.2018

Nicoleta Cristea

Amintiri din Grecia – Samothraki 2018

Grecia – prima vizită !

Prima dată când am plecat în Grecia a fost acum 10 ani cred. Lucram B. Tour.Am  fost detașată timp de 3 luni, trebuia să cazez turiștii românii conform rezervărilor ce veneau de la agenție, pe teren. M-am ofilit un timp la birou și apoi au început să mă trimită în deplasare prin Europa. Era ok! Nu aveam nici o diplomă, deși nu hârtia este cea, care îți definește statutul, dar mă plimbam. Prima experiență, a fost o excursie de 3 zile în Albena, cu 5 autocare de clasa a-XII-a – banchet. Cu copii am vorbit aceeași limbă, că mă ascultau. Mai rău era cu profesorii, care odată evadați de la catedră au uitat că trebuie să aibă grijă de copiii pentru care au dat semnătură, că-i vor aduce acasă întregi. Intr-un final profesorii s-au cumințit și-au ascultat de ghidul neexperimentat, care trebuia aibe grijă de 500 de suflete euforice, ce au scăpat de sub grijă lui mami și vor primi mașină de la tati dacă iau bacalaureatul.  Apoi, ce și au zis cei de la B. T. te trimitem într-un Info Trip prin Grecia. Visasem toată viața să ajung pe acel tărâm, dar nimic nu se vedea la orizont. Am zis: da! Am plecat noaptea cred. Când am ajuns la vamă la bulgari le-am dat buletinul și am adormit până în Grecia. În autocar singurul inconvenient a fost poziția, nu era prea comodă, când m-am apropiat de Grecia ceva în sufletul meu s-a activat și m-am trezit instantaneu. Eram în Grecia!

 

Zeus îmi zâmbea de pe muntele Olimp, Neptun mă aștepta pe mare și era atent la zbenguiala mea. Zeița Afrodita mă îmbăia cu apa din izvorul în care ea se spăla zilnic pentru a minuna zeii, dar noi eram muritorii care călcau acel tărâmul magic.  Cred că din tot autocarul acela eu eram singurul muritor fericit, care pășea pentru prima dată acolo unde visase de o viață să ajungă.

Am vizitat Nei Pori, o stațiune aflată la poalele Olimpului, liniștită, curată gen Albena pentru familie.

De undeva de pe deal se vedea un castel, cu o prințesă ce aștepta să  fie salvată de  Făt-Frumos.  Balaurul cu șapte capete îndrăgostit și posesiv răpește fata de împărat,iar prințul salvează prințesa. Eterna poveste! Balauri și feți frumoși găsim și în lumea reală!

Eu mă lipisem de ghid și savuram cu nesaț orice poveste. Cea cu prințesa  mi s-a părut un pic trasă de păr, dar mă rog trebuia croit traseul astfel încât să existe turiști, iar agenția să-și construiască circuitul perfect. Feribotul a fost atracția finală sau putea deveni finală… pentru mine. Era să aterizez în mare, dar Neptun era de strajă și nu avea loc și pentru mine, sirenele erau plecate la întâlnire cu muritorii. M-au prins de cureaua de la pantaloni și am rămas pe feribot . Eu și marea suntem foarte bune prietene, ne electrocum când ne vedem și ne certăm când plouă. Prin 2016, am fost iar pe mare cu feribotul și barca. Pe feribot am fost cuminte, pe barca nu, am sărit în mare…Era prea limpede și cristalină ce să o las eu să fie cuminte, doar curenții erau un pic criminali și te trăgeau în larg.

Samotraki – insula Marilor zei

Samothraki este o insulă în mijlocul mării , așa îmi place mie să-i zic. Poate mai puțin cunoscută și mediatizată, m-au atras peisajele, ochiurile de apă din munți  și faptul ca mitologia greacă își spune poveștile, fiind numită Insula Marilor Zei. Drumul cu feribot-ul a fost lung, vreo 2 ore, pescărușii nu eram chiar atât de prietenoși, ca pe alte mării, ba chiar lipseau cu desăvîrșire. În schimb pasagerii pritenosi pe langă feribot au fost delfinii, de parcă ne păzeau să nu cumva să cadem în apă.

Am ajuns într-un final în Samothraki, după aproape 24 de ore de stat în autocar, seara. Am fugit la masă a doua zi la casdedele Funia,  4 cascade săpate în munte, un fel de ochiuri de apă, mers pe munte, abrupt… Frumos peisaj, urcatul pe munte cam greoi și periculos în același timp pe drum. Am urcat doar  la primele 2  cascade la restul nu am mai mers, era peste puterile mele și dacă nu cunosc traseul și era un fel de mers în necunoscut. Am rămas jos la cascada doi  cu o fată din grup și am admirat  liniștitea  peisajului. Restul grupului s-a întors cam după vreo 3 ore. Mâncare bună, am preferat o friptură de capră cu ardei gras tzatiki și o bere am apoi am vizitat perna, era foarte prietenoasă.

Plaje nu prea sunt, se ajunge doar cu mașina proprie sau unul din cele două taxiuri care sunt pe insula. In schimb se pot organiza excursii pe mare. Samothraki este genul de insulă care trebuie vizitată, dar trebuie păstrată secret, pentru că este aceea insulă care își respectă liniștea. Se pare că a fost descoperită undeva în 2014.

 

Nicoleta Cristea

24.08.2018

Scrisorile tale sunt la mine




Eram la prima iubirea pe la 17 ani C.  iubirea  de la etajul 2,  care atunci când mă enerva îi lăsăm bilețele de la etajul 5 să le găsească dimineața când se duce  școală atârnate de balcon. Nu le găsea el tot timpul le găsea mama lui și dimineața la 7. 00 luam papară de la mama ca tanti mama lui  venea să urle ușă mea… și  apoi mama la mine. Chef de școală ioc! La o singură oră mă duceam prin clasa a 5 a că mă enerva profa de mate și trebuia să-i fac zile fripte. Profa de mate, era diriga lui, nu aveam cretă, niciodată . Pe naiba nu te văzusem din pauza  trecută, și vroiam să o stresez pe profa: Nicoletooo,  ce cauți la ora mea!? Nu avem cretă, tovarăța ! Intram în clasă și te vedeam, primeam creta și în pauză ne băteam cu apă pe culoarele școlii. .

***

Trebuia să fugim în Orășelul Copiilor, pe furiș fără să știe mama, maică-ta mă iubea și frații tăi. Târziu și tu! Eram geloasă și o păzea tanti I. de la balcon când își făcea loc sau rost  să vină  la tine la și nu știa de unde plouă cu cartofi și ouă. Uneori o așteptăm pe I. să coboare asta dacă nu  aruncam de la etajul 5 ori o pungă de apă ori sau mă apuca curățenia pe balcon  și ți-l inundam pe al tău și nu știai de ce trebuie să te speli iarăși pe cap.

***

Apoi, într-o zi ai plecat, ți-ai luat casă ai venit la mine să-ți iei: La revedere!, eram fericită că pleci.  Armata o făcuseși cu mine, într-o zi ți-am spus : “Pa !” după armată ne-am certat și n-am vorbit cu tine,  te alungasem din suflet și pusesem punct. Dar te-ai gândit tu că trebuie să-mi strici liniștea și … te-am iertat. Ne vedeam des eram mai mult cu tine, timpul trecuse peste noi, numai eram copii.

Într-o zi, depănând amintiri mi-ai arătat  cutia cu amintiri, scrisori de la toată lumea și de la mine de pe vremea când eram copii. Un gând a încolțit în sufletul meu și într-o zi obosit de la serviciu te așteaptam cu masa. Tu ai fugit în baie și eu în cutia ta cu amintiri. Am găsit niște  scrisori de la o ea, nu era I. așa cum te gelozisem eu era o alta ea, prietenă cu I. Oricum I. era urâtă ca noaptea,când plouă! Am dormit liniștiți în noaptea aia. Dimineață aceleași tabieturi dulci și am fugit la serviciu și ți-am citit scrisorile. Am râs atunci și acum, când mi-e dor să mai fiu un  copil nebun.

***

Mă întâlnesc cu tine uneori , ca ieri… Vorbim și ne aducem aminte de tinerețe. Poate într-o zi, o să-ți spun de scrisori. Ieri,  copii tăi se  jucau cu mine și tu mă  priveai  mirat,  așa cum  o faci când ne întâlnim întâmplător la… Big.

Poate într-o zi am să-ți spun de scrisori…

17.08.2018

Nicoleta Cristea – text scris pe telefon!

Meseria de dascăl, între ieri și azi !

 
Mi-e dor, de lumea lor inocentă și hazlie !

Intr-o zi:

– Alo, doamna, de ce n-ați venit, azi la școală că ne e dor dvs. V-am așteptat și am fost cuminți! Zise Ionică, purtătorul lor de cuvânt…

De ce ? Trebuia găsită o justificare, pentru creierașul lor fraged… chiar dacă răspunsul era simplu: pentru ca marțea nu am ore, la voi la școală.

In altă zi:

– Vineee profaa! spune Bogdan și fuge în bancă.

 Intram în clasă și îi certam din priviri, lăsau capul în jos și deschideau caietele speriați de lucrare, practică, referat și tot ce însemna ora de ITAC, , 

– Treceți, mă, în bănci și fiți cuminți! Georgescule , lăsă, dracului tastatura aia, că  o ștergi în pauză!

– Azi,  nu chiulim că ne luăm adio de la discotecă, excursie și toate câte ni le-a promis. spuse Andrei în gura mare.

Mă bufnea râsul, dar trebuia să fiu sperietoare lor, pentru o secundă, apoi ne împăcam și după ore fugeam cu ei prin parcurile din București.

Mă întâlnesc, cu ei și azi! Au trecut … de ani de atunci. Ei, mă țin minte! Eu, mai puțin! Erau dulci, inocenți și sinceri!

Sârumâna doamna , mă, mai țineți minte !  Nu prea… doar că mi-a fost elev ! 

Uneori, îi uități pentru o factură sau rată la bancă neplătită, pentru că trebuie să le asigurați pachețelul de a doua zi, le dați banii de buzunar și atât.

Aveți de terminat o sumedenie de rapoarte la serviciu, iar ei, micii nevinovați și inocenți trec  pe locul doi, loc pe care n-ar trebui să-l ocupe niciodată!

Nu-i uitați dragi părinți, au nevoie să vă audă!

LEGENDA CADRULUI DIDACTIC

Când Dumnezeu a creat cadrul didactic, a chemat toţi îngerii şi i-a întrebat: -Cum ar trebui să fie un cadru didactic ?
Îngerii i-au dat mai multe răspunsuri:
-Să -i iubească pe copii!
-Să rămână mereu elev , învăţând continuu pentru a transmite învăţăceilor lui cunoştinţe actuale şi de valoare!
-O fiinţă care să rămână veşnic tânără, amabilă, întelegătoare, modestă, creativă şi corectă!
-Să aibă cele trei perechi de ochi: cu o pereche să vadă în timp ce scrie la tablă sau citeşte, cu alta să vadă tot ce se întâmplă în jurul lui, iar cu ultima, să se poată uita la elev când acesta este obraznic şi trebuie să-i spună : ,,Te iert, altădată să nu se mai întâmple !’’
-Să poată preda când copilul îi este bolnav acasă sau el însusi suferă de vreo boală !
-O fiinţă care, deşi uneori firavă, este în stare să stăpânească prin tact pedagogic şi talent un grup mare de învățăcei, fiecare având propriile idei, aspirații!
Când a auzit aceste răspunsuri, Dumnezeu le-a spus îngerilor:
-Acestei fiinţe, care primeşte atât de puţin şi dă sau i se cere atât de mult, mai trebuie să-i adăugăm ceva !
-Ce ? au întrebat toţi îngerii în cor.
Dumnezeu le-a răspuns:
-Lumină, multă lumină, pentru ca flacăra cadrului didactic să nu se stingă niciodată !

Să vă dea Domnul multă înţelepciune şi calm ca să puteți duce cu bine munca de Sisif!

Unde ești Iarnă?!




Dragă Iarnă, îți spuneam mai demult că nu-mi placi. 
Așa este, dar tu uneori ești o poveste.
Ne-am învățat cu tine și te iubim adeseori.
Când eram copil mă jucam cu fulgii tăi,
Azi copii tânjesc după aceea zăpadă.
Anul acesta ai trimis primăvară și ne-ai scutit de splendoarea ta.
Noi, nu vrem geruri, vrem zăpadă!
Omătul alb l-ai părăsit și odată cu el și fericirea noastră.
Noi vrem zăpadă! Unde e?
Unde ești iarna? Mai vii!?
Mai treci o clipă pe la noi și de vrei, ne iartă.
Ingheață razele soarelui pentru un minut, pentru o secundă.
Unde ești Iarnă cu ale tale sclipiri de gheață?
Mai vino, o secundă de ne îngheață, cu frumusețea ta de gheață .

 




Nicoleta Cristea

13.01.2018

Povești de la bunica – Febraurie

1 februarie Trif Nebunul

Legenda spune că, la 40 de zile după ce a născut, Fecioara a plecat cu pruncul spre biserică. Drumul fiind lung  pleacă cu o zi înainte , pe drum întâlnește un om pe nume Trifon, merg împreună, dar omul vrea să o ia înainte și o calcă pe rochie pe Fecioară, sfâșiind-o:
Du-te inainte Nebunule ! îi zice Fecioara.
De atunci, i se zice Trif Nebunul sau Sfântul Trifon, se sărbătorește cu o zi înainte de intrarea pruncului în biserică.
2 februarie Aducerea pruncului în biserică, 40 de zile de la naștere.
10 februarie Sfântul Haralambie în această zi nu se lucrează.
24 februarie Dragobetele
Nu prea, se știe cine a fost acest Dragobete! Unele legende spun că, este fiul babei Dochia, un tânăr, care protejează dragostea și pe îndrăgostiți.

 

 

Nicoleta Cristea

Noiembrie 2014

Povești de la bunica – Ianuarie

Fiecare lună, are farmecul ei, dar cele mai vesele luni sunt în decembrie și la Iepuraș. In ianuarie avem câteva sărbători populare menționate mai mult în calendarele bunicilor.
Asta înseamnă, că  trebuie să o  ascultăm pe bunica când spune povești.

            Ianuarie a venit  de ceva timp, dar va veni un altul.
Cam ce povești/sărbători avem în ianuarie?
1 ianuarie Sfântul Vasile, după ce mâncam bunătățile pregătite de ea, în noaptea de Anul Nou , urma runda a doua cu musafirii de întâi ianuarie și iar mâncam. Uneori aveam impresia că sărbătorile țin de la Crăciun până pe 7 ianuarie.
Sfântul Vasile, se sărbătorește în prima zi din an, a trăit în secolul al IV lea, el a fost cel care a înființat pe lângă biserici, spitale pentru cei săraci.
6 ianuarie Boboteaza Ioan Botezătorul îl botează pe Isus în apa Iordanului, biserica spune că botezul, este unul din Cele 7 taine, fără de care nu poți fi considerat creștin. Povestea spune că, nașterea lui Isus, este prevestită de un înger.
Noi fetele învățate de cele  mai în vârstă ne înghesuiam la biserică să luăm busuioc și apă sfințită, că apare Făt Frumos în vis călare pe un cal alb.

Partea comică, a acestei povești e faptul, că repetam povestea anual.

Copilării nevinovate!

16 ianuarie Sinpetrul lupilor
Sinpetrul, este nașul lupilor, este cel, care îi îndeamnă pe lupi să fure oile. Se duce dea de mâncare lupilor și îi îndeamnă pe fiecare ce și de unde, să mănânce :
– Tu mănci de cole  de colo!
Un om curios, se suie într-un copac și asistă la scenă, numai că mâncarea se termină și ultimul lup rămăne flămând :
– Și eu de unde mănâc ?!
– Tu-l mănânci pe omul din copac!
Lupul se duce la copac și nimic, omul din copac, este salvat de feciorii lui, vin să-l ia cu căruța și-l ascund în butoi, de teama să nu fie mâncat de lup .Pe drum oamenii întâlnesc o bătrănă, rebegită de frig le cere ajutorul. Feciorii se încumeta și o urcă în căruță, în butoi …bătrîna era lupul flămând!

Sărbători, povești, tradiții!

Lumea satului nostru e tare frumoasă!

Păcat că, bătrânii nu sunt veșnici, să ne spune mereu povești!

Nicoleta Cristea

septembrie 2014

Bradul și poveștile lui

Luna decembrie este o lună de poveste, atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici. Tradiția bradului își are originea în  …timp … Germania…

Oamenii, indiferent de cultură sau de tradiție,  își împodobeau casele cu plante,  pentru a da  o notă mirifică, dar și religioasă.

Egiptenii, în ziua solstițiului de iarnă, împodobeau casa cu frunze  de palmier.  Apoi tradiția  avea să fie preluată de romani și greci, doar că ei își împodobeau casa cu  frunze de iederă.   Vâscul este planta folosită de celți și scandinavi.

La noi, bradul,  este întâlnit în toate etapele vieții, naștere, nuntă, moarte.

La naștere, în unele zone ale  țării există obiceiul de a se sădi, un brad în curtea casei, unde  s-a născut un copil, pentru că astfel se consideră, că cei  doi se infrățesc pe drumul vieții.

 Bradul de nuntă, în unele zone ale țării, la poarta unde vor  locui  tinerii căsătoriți, se leagă doi brazi, ca simbol al unei legături de viață, ce se vrea, să fie trainică și lungă cât viața unui brad.

Un alt obicei legat de nuntă, este acela ca bradul, să fie dus de cavalerul de onoare atunci când, mireasa merge la biserică.

La înmormântare  bradul  este întâlnit, când o persoană tânară a decedat  și nu  s-a cununat, este împodobit cu fructe, flori, dulciuri.

O poveste despre tradiția bradului, de undeva din secolul 19.

Se spune, că o familie de boieri a venit în București  împreună cu bona de origine germană. In ajunul Crăciunului bona împodobește bradul, așa cum a făcea de obicei de sărbători,  lucrul care  a fost surprins plăcut, de copii și familiile, care au venit în vizită de Crăciun.

O altă poveste spune că,  primul bard de Crăciun, a fost  văzut la palatul lui Carol I , în anul 1866.

Cumva, tradiția bradului a fost perpetuată și la noi.

Ideea e,  că despre brad sau născut multe povești. Mică fiind, admiram bradul prin basmele, pe care mamaie nu ezita niciodată să ni le spună.Îmi plăceau poveștile ei!

Bradul, este considerat simbolul vieții, pomul vieții. Trăiește aproximativ 700 de ani, frunzele îi cad cam la 15 ani, dar îi cresc altele în loc. Dacă ar avea gură câte povești n-ar spune?

Se pare, ca primul brad de Crăciun ar fi apărut în Lituania, la Riga, iar pentru a  fi marcat acest eveniment  în piața orașului este  ridicătă o placă, care poartă inscripția

 Primul copac de anul nou din Riga în anul 1510.

In anul 1521, prințesa Helene de Mecklenburg, a  adus obiceiul împodobirii bradului, după ce s-a căsătorit cu ducele de Orleans.

In anul 1841, în Anglia apare primul brad de dăruit de prințul Albert, soției sale regina Victoria, în vârful bradului, este instalat un înger, care este apoi înlocuit cu o stea.

La Casa Albă, primul brad, ajunge  în 1880, dar este interzis de Theodor Roselvelt, pe motiv, că ar putea exista riscul unui incediu.

In 1923 bradul revine și o dată cu el și bucuria interzisă .

Bradul prin furmusețea lui apare în proză, poezie, povești.

 Surse :history.com/Christmas-tree.com

Nicoleta Cristea

Noiembrie 2013

Cine e Moșul ?

 

Când eram mici, Moș Crăciun era moș Gerilă, i se spunea Gerilă că era un friguros ???!!!!

Bradul, era …verde…! Pe vremea copilăriei mele, îl cumpărau, bunicii mei, parinții, era în casă .

De Moș Niculae nu îmi aduc aminte prea multe, că nu mă preocupa ideea, eu eram, cea care, trebuia să primescă cadouri!

Păstrez și acum acest obicei barbar  nu fac cadouri de ziua mea, doar primesc  .

Nu le-am scris niciodată nici unuia dintre moși, dar știu că nu e timpul pierdut.plugusorul

Legenda lui Moș Crăciun este foarte cunoscută!

Se pune că Fecioara Maria a bătut la ușa moșului rugându-l să o ajute. Crăciun era un om bogat, ursuz,  neîndurător, care i-a refuzat Fecioarei ajutorul.

Soția lui Crăciun o femeie bună la suflet,  a primit-o pe Fecioară și a ajutat-o să nască. Foarte supărat pe soția lui, acesta îi  tăie mâinile de la cot, rămâne cu niște cioate. Indemnată de Maica Domnului să își pună  bratele, în apa în care a făcut baie Mântuitorul, îi cresc la loc mâini de aur și este numită  patroana a moașelor pentru ajutorul dat.

Altă poveste spune că Moș  Niculae s- a transformat în moș Crăciun.

Povești !

Adevărul e pe undeva!

Luna decembrie, este o lună veselă pentru noi și nu avem de ce să nu ne bucurăm de ea.

Moșul, nu știm cine e, dar e, pentru cei mici!

           “Un viitor care începe mîine. Mîine 22 decembrie. Un viitor ale căror prime săptămîni poartă un nume cu miros de brad, şi portocală şi sunet de zurgălăi. Va-can-ţa de iarnă! Te vei odihni, vei citi, vei merge la patinaj sau te vei da săniuţa. Vei lua parte ca artist amator, pe scenă, sau în sală, ca simplu spectator, aducînd de acasă un sac cu aplauze la SERBĂRILE PREGĂTITE DE ŞCOALĂ ŞI DE ORGANIZAŢIA TA ÎN CINSTEA CELEI DE A XX-A ANIVERSĂRI A REPUBLICII. Te vei duce la cinema, la teatru, la meciuri de hochei, de baschet, de volei. Vei petrece la Carnavalul de Anul Nou şi într-unul din orăşelele copiilor unde o să mănînci crizanteme de zahăr vanilat, o să aluneci pe tobogan şi-o să stai de vorbă cu Moş Gerilă încercînd să ghiceşti cu ce actor seamănă anul ăsta”.

 Fragment din revista Cutezătorii 1976.

Poza Plugușorul 1984, Revista Cutezătorii – Sursa poză : Google

Nicoleta Cristea

Noiembrie 2013

Tăiatul porcului

Sursa foto: aici

Eram tare fericită, când mamaie ne chema la ea, că taie porcul, singurul lucru care îl vroiam era o bucăţică bună de şorici şi restul minunăţiilor… obişniua să le afume… Avea afumătoare în spatele curţii şi cam înainte de Crăciun erau gata. Nerăbdarea, ne făcea, să dăm atacul, mai devreme…

Un atac vizibil!

Nu ne certa!

Știa, că tot acolo ajungem şi se învăţase să şterpelim carnea,coastele, șunculița, cârnăciorii. aşa că orice dojană era de prisos.

In ziua aceea nu făcea altceva decât tranşa sau pregătea carnea. După ce afuma cârnaţii,  ei erau singurii ce rămîneau neatinşi  🙂 îi punea în untură din care făcuse jumările. 

Şunca, aşa cum făcea EA  puteam să  caut în tot satul, mai bună … nu era.

Azi, mi-e dor de şunca ei!

Pomana porcului  era un deliciu şi se asezona cu ţuică de prune.  Nu ne atingeam de ţuică!  Tataie ne punea  să învărtim mânerul acela ca să iasă băutura aceea ciudată, ce mă arde şi azi la stomac. Adică am facut și țuică! :):)

Legenda spune că: Ignat a un bărbat, care a vrut să taie porcul, dar securea l-a atins pe tatăl său şi l-a omorât. Nemaivând ce să facă îl îngropă şi pleacă prin lume, pribeag.

În drumul său se întâlneşte cu un preot căruia îi spune mâhnit de pacoste ce îi macină sufletul. Preotul îi spune, să construiască o luntre, iar cu ea să treacă oamenii râul fără a le cere taxă şi să planteze un tăciune de lemn  de tufă    şi să aibe răbdare până o înflori.

Ignat, face exact cum i se spune, se însoară, face copii şi trece în continuare oamenii cu luntrea. Lipsurile însă  se fac simţite tot mai mult. Hrana, de pe masa copiilor lipseşte şi ei sunt amăgiţi cu hrană imaginară.

Intr-o  seară, aude nişte strigăte şi trece de vreo două ori râul crezând că e nevoie de el. La al treilea drum se întoarce cu doi moşnegi .Le spune supărările lui, inclusiv bănuiala, că din cauza lui în aceea noaptea e posibil să se fi înnecat oameni.

Moşnegii ascultă linştiţi, erau Dumenzeu şi Sfântul Petru.

Copii plâng de foame, mama îi amăgea cu o turtă imaginară, care nu avea să se coacă niciodată astă din pricina faptului ca sub test nu era nimic .

Unul dintre moşnegi, o întreabă ce zace sub ţest, ea le spune că …nimic, apoi o roagă să ridice ţestul. De sub el se iveşte o minunăţie de pâine, numai bună pentru stomăcelele flămânde ale copiilor. La toată scena asistă şi Ignat, care își dă seama cine sunt cei doi se apleacă în faţa lor şi le pupă tălpile.

Dumenzeu îi spune, că ar trebui să îl urmeze.El îşi face griji pentru copii, dar moşneagul îi spune că nu are de ce să îşi facă griji pentru copii, el va fi cel, ce va avea grijă de ei.

Ignat şi Dumenzeu pleacă împreună, trecând şi pe lângă tufa care acum înterzise , semn că păcatul lui fusese iertat.

Trec anii şi cei doi călătoresc împreună, până când într-o zi prin călătoriile lor se întâlnesc ,cu doi drumeţi ce aveau o căruţă plină cu bogăţii. Ignat nu îşi recunoaşte copii, dar din vorbă în  vorbă ajung să se recunoască şi pleacă împreună.

O poveste cu un final fericit, poate ceva mai încâlcită, dar aşa sunt poveştile.

Obiceiuri de Ignat:

Cine nu are porc trebuie să taie măcar o găină, o pasăre, o urâtaie din curte  aşa zicea bunica mea,

Tradiţia, spune că, porcul visează cuţitul cu care va fi înjunghiat sau se visează cu mărgele roşii în jurul gâtului,

Uneori, se mai practică şi încălecarea porcului, şi asta o făcea şi Nică/Ion Creangă. Eu nu  ţin minte să fii folosit porcul pe post de cal, da mă rog.

Cei care au ajutat la tăiere porcului, primesc şi ei pomana porcului. Mamaie, la sfârşit le făcea nişte pachetele cu carne, şorici, iar dăca în casa aceea era şi o gospodină mai strecura şi câteva maţe pentru cârnaţi.

“La Craciun, cand taia tata porcul, si-l parlia, si-l oparia, si-l invalia iute cu paie, de-l inadusii, ca sa se poata rade mai frumos, eu incalecam pe porc deasupra paielor si faceam un chef de mii de lei“.  Ion Creangă Amintiri din copilărie.

Nicoleta Cristea – Amintiri din altă copilărie