O altă muză, care m-amuză…


Azi, e despre Nimeni și despre Nimic.
Azi, e despre Mine.
24.08.2018

La o cafea cu muza mea !

Ieri, i-am spus că numele lui va apărea într-o carte.

A zis: Bine ! , ciudat și trist căci e departe și nu  va citi vreodată.

Uneori ar mai vrea să mai vorbească cu mine, dar  spre deosebire de el, eu am spus nu anul trecut pe 24.08 …

Uneori îmi este  muză!  Muza mea, căci el este o fărâmă din mine și e aceea iubire care nu moare, aceea iubire care nu tace, chiar dacă e ascunsă în suflet și e scrisă într-o 1000 de cuvinte. Nu, că am  mai avea ce să ne  spunem ne-am spus tot chiar și atunci când am tăcut.

Ne vorbim din tăceri și el știe, dar am ales să fie așa și eu îmi respect decizia chiar dacă există uneori amintirile,  nu tac.

Aleg să fug în lumea mea departe de el și amintirea copilăriei noastre.

Poate uneori ne întâlnim printre gânduri, dar nu ne vorbim, gândurile noastre stau poate față și se privesc.

Ele își vorbesc doar noi nu, nu avem ce, numai vrem…eu …! Nimic.

Rămâne doar un nume într-o carte și… atât restul sunt tăceri.

Ce ciudată e viața?!  Departe și totuși aproape, tăcut, stingher și cuminte.

Privind de departe la ieri, spre nicăieri,

Privești în abis spre un alt vis… de nedescris, care nu iartă,

Privesc tăcută și vocea mi-e mută și suflet …

La altceva ce nu se vrea…

Privesc… Acolo…

Spre altă muză, care m-amuză…

24.08.2018

Nicoleta Cristea 

Dureri fantomă – teatru




Dureri fantomă de Vasili Sigarev

Traducerea: Marina Palii

Cu: George Constantinescu, Rareș Andrici, Mihaela Popa

Regia: Bogdan Budeş

Am primit o invitație la teatru, adevărul e că nu țin minte când am fost ultima dată  și  atunci : Hai la teatru!, la Teatru de Artă, din București.

Dureri fantomă, este un spectacol de teatru rupt din viață. Acțiunea piesei se desfășoară într-un depou de tramvai, seara, departe de lumea haotică a zilei. Povestea, este drama unei femei, interpretată minunat,  de actrița Mihaela Popa, care se luptă cu  dureri apuse, pierderea fețitei și teama de a nu-și pierde soțul.

Decorul sărăcios din depou marchiază, începutul piesei. Un reșou, pe care fierbe apa, o saltea  mai veche decât timpul, ce stă martora poveștii de viață a Olgăi, și celor doi muncitori. Gleb, omul experimentat pe care viața nu-l mai poate păcălii și Dimitri, studentul care abia deschide asupra lumii, cu o vodca mică. Spectacolul, începe cu lăsarea serii, apoi o voce ne anunță că nu avem voie să facem poze. Privim spre scena și așteptăm cu nerăbdarea începerea piesei. Actorii intră unul câte unul pe scenă, iar spectatorul este furat de scena, care se desfășoară atăt de real, în fața lui. Privind spectacolul, îți dai seama că nu există trecut, nu există amintiri. Transpunerea scenică, atât de reală a tinerilor actori, efectiv te fură, totul pare real, între spectator și actor nu există decât o secundă distanță.

 Sursa foto: aici

Piesa de teatru Dureri fantomă a participat de-a lungul timpului, la festivaluri de teatru atât afară cât și înstrăinatateși a  primit,  Marele Premiu – “Cel mai bun spectacol” la Festivalul Internațional de Teatru Kolyada-Plays, Ekaterinburg, Rusia – iunie 2017. In Dureri fantomă, actori nu-și reprimă nici o stare, trăiesc efectiv ceea ce joacă,pun suflet și interpretează exemplar, dramatic, remarcabil, minunat, aspecte rupte din realitatea vieții, uneori cruntă.

Spectacolul nu este recomandat, persoanelor sub 16 ani.




Articol scris pentru sitte-ul La unison

A fost odată un iepuraș cam posnaș

 

A fost odată ca … niciodată ! Toate poveștile încep cu a fost o dată și se termină … cumva !Într-o zi, un iepuraș cam posnaj, pe nume Peter, ce  alerga nestingherit  pe câmpii și purta  mereu o vestă albastră, a fugit de lumea dezlânțuită, a cuștii … zic el… în care era prins, într-un film pentru copii.  Peter Rabit, este iepurașul, care  a fugit de Paște și a evadat într-un film de animație.

Ne povestea că zâna cea bună s-a supărat pe el și  pe toate orătăniile din ogradă și nu erau multe! Zâna, le-a  pedepsit că nu sunt ascultătoare, Peter, visătorul, a  încercat să vorbească cu stelele să-l îndrume, dar stelele nu  puteau grăi. Doar că,   într-o seară au scris pe cer: Iepuraș neastîmpărat, așteptăm să faci și lucruri frumoase, dacă nu iubita ta Iepurica va cădea într-o capcană, iar tu va trebui să o eliberezi.  Stelele nu puteau vorbi, dar puteau privii.

De supărare, Peter s-a apucat să ascundă de grădinar ouăle pe care gospodarul trebuia să le trimită la vopsit.

Iubita lui nu apărea, era prinsă tot în aceeași groapă și-l aștepta pe Peter să o elibereze. El,  era ocupat! Și-a zis că e mai bine să facă probleme mai departe, așa că: … a scos toți castraveți, din  pământ și a pus în locul lor, ridichiile pentru masa de Paște. Grădinarul a mers  să culeagă  castavetții, dar a avut o surpiză… de culoare roșie.

PETER RABBIT

Supărat,  seara și-a invitat familia la un film de aventuri,  când a văzut a rămas surprins Peter Rabit, iepurașul lui poșnaș va rula în cinematografe din 31 martie:

Film pentru întreaga familie!  Cred că glumesc, am senzația, că le-a fugit iepurașul din film și a ajuns în grădina mea ! Poate ar trebui să anunț regizorul! își spune ,grădinarul supărat. Poate într-o zi o să vină și  la mine linștitea în grădină, aș vrea să se facă cuminte acest iepure posnaș. După cum văd eu îmi schimbă planurile.

Întreaga familie se amuza de film, doar grădinarul era supărat și chiar avea de ce .

Întâmplător Peter, trecea pe lângă geamul camerei,-  urmărit de vulpe, pentru că îi tăiase coada, – unde familia se uita la filmul de comedie .

Într-un moment de pauză a aruncat un ochi pe geam : Tipul acela seamănă cu mine , eu n-am spart nici un ou și n-am jumulit gâinile de fulgi. Urmează!! A !Eu sunt, am evdat din film, nu din cușcă! Sunt vedetă  Tu, ești o rea !  îi zice el vulpii care alerga după el, furioasă ! Tot vulpea era rea, după ce tot ea râmăsese fără coadă!

PETER RABBIT

Apucă să se pitească, de vulpe și se întâlnește cu un purcel speriat și el, că a auzit prin o ogradă, că stăpânul e tare supărat, și dacă nu reușeste să  prindă iepurele care face atâtea nebunii va fi transformat în drob, pentru că toți mieii sunt nedegăsit.

Precis eu sunt cauza acestor supărari, poate vesta mea de vină !  își zise  Peter. Rămâne pitit de lume , spre seară, aruncă iar un ochi pe cer, stele îi spun același lucru. Din vestă scoate coada vulpii și se îndreaptă spre locul unde-l aștepta iubita lui. Îi întinde coada și o scoate .  Ea îl ceartă!

Peter tace ! Trebuie să aflu cine a regizat filmul și să mă întorc acolo, poate vor scoate și partea a doua cu mine cuminte! Peter zâmbește!  Ăstora le-am stricat toți castraveții, le-am făcut ouăle omletă, în loc să le vopsesc!  Mieii i-am urcat în pod, iar porcul va fi drob de Paște ! Sunt minunat ! Poate fi cuminte în partea a doua ! 

 

https://youtu.be/4sxQ8otiTHI

 

Articol scris pentru SpringSuperblog.

Gerovital Beauty pentru un ten frumos

25550070_10155278731883763_383338574223515476_n

Week-end-ul își ia: Adio! de la  noi la fel de repede cum a venit, odihna e pusă în cui pentru o  săptămână. Ziua de luni se arată la orizont. La birou lumea începe să apară, se pregătește cafeaua de dimineață.  Luiza, e foarte încântată de  noua gama de machiaj Gerovital Beauty, ce acoperă toate necesitățile unui machiaj complet ,disponibile doar în magazinele de brand Gerovital şi Farmec sau în magazinul online.

Dana, se duce să facă cafeau, mai este de venit Mihaela, ca echipa să fie întreagă:

– Frumoasă culoare de ruj ! zise Dana uitându-se la colega ei.

– Da, rujul face parte din gama produse Gerovital Beauty. Este un ruj cremos cu Acid Hialuronic, disponnibil în mai multe nuanțe, și apoi știi că mie îmi place să cumpăr de la  Gerovital . zise Luiza 

– Da, știu . Mie mi-ar plăcea un ruj mat, de fapt am cam terminat produsele de machiaj și trebuie să reînoiesc trusa. zise Dana.

– Așa eram și eu, și încă nu am cumpărat toată gama. ! zise Luiza, am făcut ieri comandă și aștept restul produselor.

– Restul produselor ! E vorba și de alte produse!? zise Dana.

Machiaj pentru ochi, chit pentru sprâncene, creion pentru ochi, chit dermatograf!

– Wow! În pauză facem comanda , vreau și eu o groază, de chestii !  M-aș duce la un machiaj profesionist, dar îmi trebuie un eveniment și nu am ! zise Dana.

– Poate vă chem eu,la o expoziție de pictură. Am o vecină care picteează  și trebuie să expună acum a doua oară. Eu va trebui să mă machez atunci, un machiaj de zi ușor, un răsfăț pentru suflet și față!  zise Mihaela.

– Neața, întârziat-o ! Pe unde umblii !? zise Dana  râzând, de mai tânăra ei colegă, mereu pe fugă, mereu în contratimp cu programul de lucru.

– A venit șefa?!  zise Mihaela speriată.

– Incă nu, da într-o zi tot o să te prindă! zise Dana.

– Mă ceartă și  om vedea ! Cafeaua e gata! Vreau și eu să cumpăr,   produse Gerovital, asta pentru machiajul de zi cu zi, pentru sufletul meu și pentru iubi, că tare îmi place să-i mânjesc cămașa  de fond te ten. zise Mihaela.

– Pe care tot tu i-o speli! Ups! A murit programul, doamne ajută să fie așa toată săptămână. zise Luiza.

– Eu nu vreau că la 16.00 am zburat că am treabă! Net avem ! ? zise Mihaela.

– Da pe telefon! De ce ? Arde ceva! zise Dana .

– Da, vreau și eu niște chestii de colorat pe față, machiaje   și mi s-a terminat lacul de unghii, zise Mihaela.

– Păi, atunci să ne facem să muncim, la imaginea proprie, până o veni net-ul! Zise Dana.

– Vreau o pudră compactă, da să fie naturală, ca la circ nu mă fardez nici seara. Mă gândeam să încerc și un anticearcăn , n-am mai făcut-o de mult. Ce ziceți fetelor! zise Mihaela.

– Eu zic să ți le notezi pe listă că a venit net-ul și avem treabă! zise Luiza.

– Gata le-am notat! Când vine comanda?! zise Mihaela.

– După ce te apuci tu de treabă, ai chef!?  zise Luiza.

 

Deși, net-ul a dat semne de viață că lucrul poate începe, fetele erau încântate de mica lor excapadă în lumea culorilor oferita de Gama Gerovital, o gamă largă de produse cosmetice pentru frumusețea de zi cu zi, care oferă lejeritate tenului, tonus ridicat, poate doar chef de muncă mai puțin.

 

 

Articol scris pentru Sprin Superblog.

ARASH feat. Helena – DOOSET DARAM

 

 

 

Te iubesc

Îmi amintesc, când te-am întâlnit
Mergeai prin ploaie
Și frunzele toamnei cădeau.
Doar tu poți să săruți/ alini durerea,
Doar tu poți să săruți/ alini durerea…
Îți caut urmele în memoria mea, în fiecare noapte,
Oriunde în lume mergi, te urmez îndeaproape,
Da, te urmez îndeaproape.
Te iubesc,
Te iubesc, te iubesc, stai cu mine.
Doar tu poți să alini durerea,
Mă înnebunește,
Când norii se transformă-n ploaie.
Te iubesc,
Te iubesc, te iubesc, stai cu mine!
Doar tu poți să alini durerea,
Mă înnebunește,
Mă înnebunește.
A dispărut în intuneric,
Dar amintirea noastră trăiește mai departe,
Visez că nu mai există mâine,
M-am trezit și tu erai plecată,
M-am trezit și tu erai plecată…
Revino, sau ochii mei vor fi iarăși ploioși,
Vino la mine, inima mea e doar toamnă, fără primăvară,
Fără tine e doar toamnă, fără primăvară.
Te iubesc,
Te iubesc, te iubesc, stai cu mine!
Doar tu poți să-mi alini durerea,
Mă înnebunește,
Când norii se transformă-n ploaie.
Te iubesc,
Te iubesc, te iubesc, stai cu mine.
Doar tu poți să-mi alini durerea,
Mă înnebunește,
Mă înnebunește…
Sursa aici 

Kisses Back

Matthew Koma – Kisses Back 
Inapoi saruturile
[Chorus]
Imi vreau saruturile inapoi de la tine
Imi iau toate saruturile inapoi de la tine
Si fiecare respiratie pe care ai avut-o
Imi iau toate saruturile inapoi de la tine
Da-mi saluturile si despartirile
Si impacheteaza fiecare buna dimineata si noapte buna
Imi vreau rasariturile si apusurie
Imi iau toate saruturile inapoi de la tine
Imi vreau saruturile inapoi de la tine
[Post-Chorus]
Imi vreau saruturile inapoi,Imi vreau saruturile inapoi
Imi vreau saruturile inapoi de la tine
Saruturile inapoi,Imi vreau saruturile inapoi
Imi vreau saruturile inapoi,Imi vreau saruturile inapoi de la tine
Imi vreau saruturile inapoi,Imi vreau saruturile inapoi
Imi vreau saruturile inapoi de la tine
Saruturile inapoi,Imi vreau saruturile inapoi
Imi iau toate saruturile inapoi
Imi vreau saruturile inapoi de la tine
[Versul 1]
Deci asta este ce despartiri sunt spuse pentru
Dar eu nici macar nu iti stiu moravurile
Ei bine, te târască în genunchi cerșetoreste
“Oh,nu ma ura, nu ma ura,te rog”
Vrei sa ma uiti, sa te uit
La fel de usor ca aceste buze te inpresioneaza
Si desbraca ce ai spus,a fost a mea
Nu mai minti,nu
[Chorus]
Imi vreau saruturile inapoi de la tine
Imi iau toate saruturile inapoi de la tine
Si fiecare respiratie pe care ai avut-o
Imi iau toate saruturile inapoi de la tine
Da-mi saluturile si despartirile
Si impacheteaza fiecare buna dimineata si noapte buna
Imi vreau rasariturile si apusurie
Imi iau toate saruturile inapoi de la tine
Imi vreau saruturile inapoi de la tine
[Post-Chorus]
Saruturile inapoi,Imi vreau saruturile inapoi
Imi vreau saruturile inapoi,Imi vreau saruturile inapoi de la tine
Saruturile inapoi, saruturile inapoi
Imi vreau saruturile inapoi, Imi vreau saruturile inapoi de la tine
Imi vreau saruturile inapoi, Imi vreau saruturile inapoi
Imi vreau saruturile inapoi de la tine
Saruturile inapoi,Imi vreau saruturile inapoi
Imi vreau saruturile inapoi,Imi vreau saruturile inapoi de la tine
[Versul 2]
Toate dulcegariile pe care nu le-ai spus
Mi-ar traversa picioarele in pat
Filmele pe care le-ai luat de la noi
Am pierdut culoarea,obrajii tai erau rosii
Viitorul nostru e cea mai buna amintire
Nu ma deranjeaza sa incerc sau sa ma conectez
Ca si umbra fotului tau de ruj
Ai fost imbracat
[Chorus]
Acum, imi vreau saruturile inapoi de la tine
Imi iau toate saruturile inapoi de la tine
Si fiecare respiratie pe care ai avut-o
Imi iau toate saruturile inapoi de la tine
Da-mi saluturile si despartirile
Si impacheteaza fiecare buna dimineata si noapte buna
Imi vreau rasariturile si apusurie
Imi iau toate saruturile inapoi de la tine
Imi vreau saruturile inapoi de la tine
[Post-Chorus]
Imi vreau saruturile inapoi,Imi vreau saruturile inapoi
Imi vreau saruturile inapoi de la tine
Saruturile inapoi,Imi vreau saruturile inapoi
Imi vreau saruturile inapoi,Imi vreau saruturile inapoi de la tine
Imi vreau saruturile inapoi,Imi vreau saruturile inapoi
Imi vreau saruturile inapoi de la tine
Saruturile inapoi,Imi vreau saruturile inapoi
Imi iau toate saruturile inapoi
Imi vreau saruturile inapoi de la tine

E-Trad, orice document poate fi tradus în timp util

e-trad / traduceri

Luiza, verifică oferta de posturi din Marea Britanie, pentru că acolo era plecat, iubitul ei de-o viață și prietena ei, ea urma să plece peste două  zile definitv, împreună cu familia ei .

De ceva timp mintea îi juca feste și nu avea liniște, vroia să încerce . Lucra pe un post de PR într-un departament de Comunicarea la televiziune.  Stăpânea bine 3 limbi străine, din punctul ei, de vedere îndeplinea toate condițiile necesare relocării profesionale.

Zis și făcut! Alege o listă de 10 firme specializate în comunicare, care  oferă posturi, la alegere, încearcă și pe  internet, la  firmele specializate în recrutare online. Apoi firme de resurse umane . Găsește un post care îi surăde, verifică cv-ul: E bun de trimis !își zice ea.

Postul era tot într-o telelviziune , în departamentul de Comunicare, trimite cv-ul! Nu-și făcea mari planuri că ar putea obține rezultatul dorit, dar își impune să nu se gândească la rezultate negative.

Puțin optimism nu strică, nici măcar nu le spun să se trezească cu mine, să le spun doar să vină să mă ia de la aeroport și apoi să înceapă aventura. se gândea ea la surpriza ce putea să apară la orizont. 

Timpul trece, în mail   se spune că răspunsul indiferent de natura lui, va fi trimis în termen de două săptămâni . Se imagina făcându-și bagajele și zburând departe spre visul ei..

Azi, trebuia să verifice mail-ul, o stare de neliniște și nerăbdare puse stăpănire pe sufletul ei, cel mai frumos aspect al problemei era faptul că nu știa decât ea, dorind în speranța unor rezultate fericite să divulge surpriza.

 

Răspunsul este pozitiv ! A fost acceptată, trebuie să facă bagajul spre alte orizonturi. In mail-ul de confirmare se cer documente traduse în limba în care candidatul își va desfășura activitatea, traduceri de studii , ( certificat de naștere, diploma de absolvire a liceului, diploma de absolvire a facultății, adeverință medicală, diplomă de absolvire masterat, foaie matricolă, cazier) dar unde ? Era o întrebarea  la care se dorea un răspuns rapid. E-trad – primul magazin online de traduceri din România.  Știa de la alți colegi care apelaseră la magazin , pentru traducerea de documente personale  .

Deschide sertarul cu actele de studii, se cereau actele în engleză și optional a două limba  țării în care se va desfășura activitatea ( spaniolă, franceză, germană,italiană ). Termenul de traducere al actelor era de 3 zile, așa că nu-i rămâne decât să apeleze la magazinul online de traduceri. 

Actele fiind rezolvate, trebuie  să facă rezervarea la avion și să se pregăteescă de plecare. Ar trebui să dea un telefon … poate cineva va fi fericit, de această relocare.

Articol scris pentru Spring Superblog

 

O vacanță departe de casă în altă țară la altă mare


 

Unde mergem draga mea anul acesta în concediu?! Mai avem și noi nevoie de așa ceva, ce-ți dorește suflețelul. Zise Teodor , către soția lui.

– Vreau o vacanță exotică departe de casă, anul acesta! zise soția lui.

– Ai vreo preferință în ceea ce privește aceste destinații exotice?! Ce vrei să facem la anul? întreabă el .

– Nu! Nu am nici o ideea despre aceste vacanțe exotice . Te las pe tine să te uiți la CND vacanțe speciale. Am rămas cu gândul la Honolulu?! zise ea zâmbind de mesajele de la el, din timpul facultății.

– Bine, draga mea am să caut pentru  noi  destinații speciale cu vacanțe speciale. Ce vrei să facem la anul ?! zise el.

– O  croazieră pe mareeeeeee , făra să fim protagoniștii din Titanic ! zise ea zâmbind, la tragica  poveste. Doar că ar trebui să facem rezevările de acum, să avea ce visa timp de doi ani .

– Asteptă și am să te surpind cu oferta de destinații exotice pentru vacanțe exotice.  În lumea asta mare sunt atâtea locuri de văzut, dacă aș putea să îi ofer în fiecare an o destanție surpriză, ar fi frumos. 

Teodor, verifică, oferta de la CND Vacanțe speciale, întrebându-se ce ofertă de destinații exotice să aleagă

.Punta Cana – o insulă din Republica Dominicană, o țară însulară, numită de Cristofor Colum,Mica Spanie 

Bali – o mică însulă din Indonezia

Maldive – din  Oceanul Indian .

Croaziera ! Trebuie trecută și ea pe listă, dar aici se vând repede locurile și e posibil să nu găsim nimic pentru la anul .

Ce să mai trec pe lista asta! Punta Cana este destinația exotică perfectă, Zis, decis, de sunat la agenție, au bancomate. Când va începe, draga mea să facă cumpăraturi mi-e teamă că voi  fi nevoit să scot bani.

  

A ales un resort din Punta Cana , la doar 20 de minute de aeroport, cu piscină specială, amplasată în interiorul hotelului.  Era singura imagine,  care i se oferea pe sitte, dar  specialiștii de la agenție i-au oferit și alte informații. Dar acum pleca doar într-o aventură cu soția lui, o altă lună de miere.

Până la plecare mai erau două săptămâni. Azi avea să îi spună ce destinații a ales și că e așa cum îi place ei, cu vedere  spre mare. Se simțea ca un copil care a  luat o notă mică la școală și trebuie să vină acasă să îi spună mamei pățania.

Ajuns acasă, ea trebăluia de zor cu o carte, masa era gata, deci nici un fel de griji legate:De ce mâncam în seara asta?!

– Bună, drago, ce mai citeși azi ? zise văzând-o  profund absorbită de cartea care  o citea cu atâta plăcere.

– Păi, știi și tu ultima carte a scritoarei peferate . zise ea.

– Da sțiu.  Poți lua și alte cărți  de ale ei pe insulă, a terminat manuscrisul la ultima carte netipărită încă. Am obținut rezervarea pentru Punta Cana, o țără insulară. Aventura începe repejor, fă rost de concediu și hai să fugim în a doua lună de miere, doar noi doi.

– Am vorbit  la serviciu să demarez programarea în funcție de biletul de la agenție . Au zis că e OK!. Mă bucur !

– Să nu mă întrebi de ce vom vedea că nici eu nu știu. Mergem în vacanță! zise el.

Ea zâmbește și asteptă cu nerăbdare, acest concediu. El la fel, sunt fericiți! 

 

Articol scris pentru SpringSuperblog