La Adio, mereu TU!

 

Azi, ne-am despărțit pe veci și fără echivoc, i-am spus că numele lui va apărea într-o carte. A zis bine, ciudat și trist căci e departe. Uneori ar mai vrea să mai vorbească cu mine, dar deosebire de el, eu i-am spus nu anul trecut pe 24.08…. Uneori mai îmi este muză și probabil muza cea mai dragă, el este o fărâmă din mine și e aceea iubire care nu moare, aceea iubire care nu tace, chiar dacă este ascunsă în suflet și e scrisă într-o 1000 de cuvinte. Nu, că am avea ce să spunem ne-am spus tot chiar și atunci când am tăcut. Noi, ne vorbim din tăceri și el știe, dar am ales să fie așa și eu îmi respect decizia chiar dacă există uneori amintiri care nu tac. Aleg să fug în lumea mea departe de el și amintirea copilăriei noastre. Poate, uneori ne întâlnim printre gânduri, dar nu ne vorbim, gândurile noastre stau uneori față și se privesc. Ele și vorbesc doar noi nu, nu avem ce, numai vrem… Oare !? Rămâne doar un nume într o carte și… Atât restul sunt tăceri. Ce ciudată e viața?!

Departe și totuși aproape,

tăcut, stingher și cuminte,

privind de departe la ziua de ieri spre nicăieri

privești în abis spre un alt vis… de nedescris,care nu iartă,

privesc tăcută și voce mi-e mută și suflet fiert…

La altceva ce nu se vrea… Privesc… Acolo…

 

     24.08.2018

Nicoleta Cristea

Scrisorile tale sunt la mine




Eram la prima iubirea pe la 17 ani C.  iubirea  de la etajul 2,  care atunci când mă enerva îi lăsăm bilețele de la etajul 5 să le găsească dimineața când se duce  școală atârnate de balcon. Nu le găsea el tot timpul le găsea mama lui și dimineața la 7. 00 luam papară de la mama ca tanti mama lui  venea să urle ușă mea… și  apoi mama la mine. Chef de școală ioc! La o singură oră mă duceam prin clasa a 5 a că mă enerva profa de mate și trebuia să-i fac zile fripte. Profa de mate, era diriga lui, nu aveam cretă, niciodată . Pe naiba nu te văzusem din pauza  trecută, și vroiam să o stresez pe profa: Nicoletooo,  ce cauți la ora mea!? Nu avem cretă, tovarăța ! Intram în clasă și te vedeam, primeam creta și în pauză ne băteam cu apă pe culoarele școlii. .

***

Trebuia să fugim în Orășelul Copiilor, pe furiș fără să știe mama, maică-ta mă iubea și frații tăi. Târziu și tu! Eram geloasă și o păzea tanti I. de la balcon când își făcea loc sau rost  să vină  la tine la și nu știa de unde plouă cu cartofi și ouă. Uneori o așteptăm pe I. să coboare asta dacă nu  aruncam de la etajul 5 ori o pungă de apă ori sau mă apuca curățenia pe balcon  și ți-l inundam pe al tău și nu știai de ce trebuie să te speli iarăși pe cap.

***

Apoi, într-o zi ai plecat, ți-ai luat casă ai venit la mine să-ți iei: La revedere!, eram fericită că pleci.  Armata o făcuseși cu mine, într-o zi ți-am spus : “Pa !” după armată ne-am certat și n-am vorbit cu tine,  te alungasem din suflet și pusesem punct. Dar te-ai gândit tu că trebuie să-mi strici liniștea și … te-am iertat. Ne vedeam des eram mai mult cu tine, timpul trecuse peste noi, numai eram copii.

Într-o zi, depănând amintiri mi-ai arătat  cutia cu amintiri, scrisori de la toată lumea și de la mine de pe vremea când eram copii. Un gând a încolțit în sufletul meu și într-o zi obosit de la serviciu te așteaptam cu masa. Tu ai fugit în baie și eu în cutia ta cu amintiri. Am găsit niște  scrisori de la o ea, nu era I. așa cum te gelozisem eu era o alta ea, prietenă cu I. Oricum I. era urâtă ca noaptea,când plouă! Am dormit liniștiți în noaptea aia. Dimineață aceleași tabieturi dulci și am fugit la serviciu și ți-am citit scrisorile. Am râs atunci și acum, când mi-e dor să mai fiu un  copil nebun.

***

Mă întâlnesc cu tine uneori , ca ieri… Vorbim și ne aducem aminte de tinerețe. Poate într-o zi, o să-ți spun de scrisori. Ieri,  copii tăi se  jucau cu mine și tu mă  priveai  mirat,  așa cum  o faci când ne întâlnim întâmplător la… Big.

Poate într-o zi am să-ți spun de scrisori…

17.08.2018

Nicoleta Cristea – text scris pe telefon!

Cu inima, interpretată de Jo feat Cabron, Cat Music

 

Lasa vantul sa-mi usuce lacrimile
Lasa ploaia sa ne spele pacatele
Lasa-ma pe mine sa ascult
Cum spui niciun cuvant

Lasa soarele sa-mi vindece ranile
Lasa marea sa ne poarte gandurile
Lasa-ma pe mine, nu-ntreba
Ce-i in inima mea

Doamne, spune-mi ce-am gresit
Eu te iubesc, tu m-ai iubit
Am dat tot, n-aveam nimic
Doar dragostea

Ai luat tot si ai plecat
Si inapoi nimic n-ai dat
Am ramas eu sa platesc
Cu inima

E pacat de noi, parca am gustat primul fruct
Dar si lacrimile sunt un nou inceput
Lasa timpul sa spuna de ce
Si sa ne vindece

De-asta simt nevoia sa mai pierd sambete
Atunci cand nu zambim, ne amintim zambete
Iar eu n-am cum sa nu te iubesc
Cand mi le amintesc

Doamne, spune-mi ce-am gresit
Eu te iubesc, tu m-ai iubit
Am dat tot, n-aveam nimic
Doar dragostea

Ai luat tot si ai plecat
Si inapoi nimic n-ai dat
Am ramas eu sa platesc
Cu inima

Daca poti sa duci cat poti sa dai
Poti sa faci cum vrei, pleci, stai
Ca pana la urma nu e asa de grava situatia
Incat sa-ti bagi otrava

Pune sufletul pe tava, da’ puneti-l tie
Ia-l intreaba-l, cauta rabdare mai degraba
Decat sa-ti tot iei filme pe graba

Aer in piept, privirea drept
Stii ca viata ti le da la pachet
Tu ramai fara regret
Ca pana la urma n-ar avea efect

Si ce mai conteaza trecutul
Cand tu ai in fata din nou inceputu’
Lasa descusutu’, incepe trecutu’
Arunca si scutu’ si fa-ti iar debutu’

Se-arunca rebutu’ la cos
Din nou apa rece la dus
E alta poveste cu alte manusi
Si cu alte prosoape de plus

Dar pana la urma doar tu stii
Ce te tine in inima cui stii
Pana la urma doar tu stii

Doamne, spune-mi ce-am gresit
Eu te iubesc, tu m-ai iubit
Am dat tot, n-aveam nimic
Doar dragostea

Ai luat tot si ai plecat
Si inapoi nimic n-ai dat
Am ramas eu sa platesc
Cu inima

 

 

Nostalgii trecătoare

Când te-ai uitat ultima oară la ceas Omule ?
Era Ieri, era Azi ?

 

Ieri mă plimbam nestingherită cu tine printre gânduri.

O adiere de amintiri îmi traversă privirea, ce uita să aducă înapoi amintirea.

Priveam pe cer cum Luna se plimba și din cânturi de ceară Soarele se stingea .

Aleragăm prin Viață și uităm, Timpul vine repede după noi, nu ne lasă loc și gândire, vine fură clipe și apoi pleacă.

Azi este aici, Mâine este dincolo…

Omul în Viată este doar trecător… cu vise, cu gânduri, cu amintiri, cu speranțe.

Clipele zboară atât de repede, cele plăcute cele neplăcute, pe unele le vrem înpoi pe altele le gonim.

Omul ceartă timpul, Timpul ceartă Omul !

Uneori ai impresia că unul din ei merge mai repede decât celălalt.

Dacă ne-am prinde de mână cu Timpul am fi la fel de bâtrâni, ca el și am zbura prin viață într-o secundă.

Omul și Timpul ar trebui să facă pace !

Și eu !

Și voi !

 

30.07.2018

Nicoleta Cristea

Ce a lăsat în urma ei, autor  Ellen Marie Wiseman

   

Titlu: Ce a lăsat în urma ei

Titlu original: What She Left Behind

Autor: Ellen Marie Wiseman

Editura: Trei

An publicare: 2017

Nr. pagini: 440

 

 

         




           Există o mulțime de cărți care te fascinează, singurul incovennient este timpul. Ar fi tare comod să stai să citești și timpul să treacă liniștit pe lângă tine. La această carte m-a atras titlul, suna un pic enigmatic, iar enigmele trebuiesc descifrate, iar mie îmi plac misterele … …

         Acțiunea romanului se petrece într-un azil de boli mintale. Psihiatria, este o ramură a medicinei, în care realul și imaginarul sunt sinonime și antonime, iar granitța dintre întuneric și lumină poate fi greu de pătruns . Diagnosticul bolilor psihice nu este niciodată unul clar sau definitiv, uneori poți creea boli imaginare, pentru un om sănătos.

        Autoarea, jonglează excelent cu emoțiile umane, dar și cu consecințele lor. Imbinarea de stări cu care scriitoarea se joacă de la primul până la ultimul cuvânt , fascinează și creează un scenariu scriitoricesc ce nu merită părăsit de cititor.

Acțiunea romanului se desfășoară între trecut și prezent.

Isabella Store, este o adolescentă, cu un trecut ciudat și greu de înțeles. Mama ei, îți împușcă tatăl mortal în timp ce acesta dormea, (suferea de o boală psihică), este închisă, iar fata refuză să  o viziteze la penitenciar.  

Noua familie, o roagă pe Izzy să ajute la inventarierea lucrurilor găsite într-un azil de boli mintale, ea găsește,  un cufăr mai vechi decât timpul care ascunde o mulțime de secrete: un jurnal, o mulțime de scrisori nedeschise, adresate lui Bruno .

Jurnalul aparținei Clarei Cartwright, care a respins căsătoria impusă de tatăl ei, refuzul  o face prizonieră, într-un azil, care azi și-a închis porțile, cu mai bine de 100 de ani.

Izzy, dorește să descopere povestea femeii care a trăit în umbra unui destin greu de imaginat, care principal actor vinovat de o viață nefericită, este propiul părinte.

Povestea o face pe fată să reflecteze la o viață, care poate seamănă un pic cu a ei, sau dacă nu seamănă o poate face să reflecteze cu alți ochii la propia-i istoriei. Autoarea descrie foarte concis frământările celor două personaje, povestea se desfășoară ușor și intriga te fascinează.

Cartea poate fi cumpărată de aici .

 

 

 

Izzy s-a aplecat pe fereastră.
—Ce faci aici? a întrebat ea, încercând să nu ia în seamă fluturii din stomac.
—Ţi-am adus un cadou, a spus Ethan. A ridicat ceva plat şi pătrat, de dimensiunile unei cărţi broşate.
—E miezul nopţii! a şoptit Izzy. Eşti nebun?
Oh, aşteaptă, şi-a spus ea în gând, nu contează. Nebuna sunt eu.

Unde ești Iarnă?!




Dragă Iarnă, îți spuneam mai demult că nu-mi placi. 
Așa este, dar tu uneori ești o poveste.
Ne-am învățat cu tine și te iubim adeseori.
Când eram copil mă jucam cu fulgii tăi,
Azi copii tânjesc după aceea zăpadă.
Anul acesta ai trimis primăvară și ne-ai scutit de splendoarea ta.
Noi, nu vrem geruri, vrem zăpadă!
Omătul alb l-ai părăsit și odată cu el și fericirea noastră.
Noi vrem zăpadă! Unde e?
Unde ești iarna? Mai vii!?
Mai treci o clipă pe la noi și de vrei, ne iartă.
Ingheață razele soarelui pentru un minut, pentru o secundă.
Unde ești Iarnă cu ale tale sclipiri de gheață?
Mai vino, o secundă de ne îngheață, cu frumusețea ta de gheață .

 




Nicoleta Cristea

13.01.2018

Ce mi-am propus pentru 2018

..la sfârșit de 2017!

 

 

Așteptăm venirea noului an, în fiecare an la fel, ca o prăjitură gata să fie savurată la un pahar de vorbă cu visele.Anul nou vine cuminte și stingher la fel cum a venit și anul trecut, la fel cum a fost și în alți ani. La sfârșitul anului este o forfotă interioară contiunuă: facem rezoluții, scriem listă, creem planuri, ștergem oameni din suflet, zâmbin viselor, ce abia se nasc. 

Lucruri minunate, de altfel.Pentru mine anul nou, începe în august și se încheie în august anul următor și asta de mai bine de 10 ani. Nu că mi-aș face atunci liste, dar atunci consider eu că se schimbă anul. 

Anul nou, este doar o porțită  prin care timpul  trece, îți schimbă haina și merge  mai departe. Visele sunt doar niște iluzii ce zboar

ă și se  topesc odată cu trecerea timpului. Dacă tu, nu ești împăcat cu tine degeaba faci planuri, că ele sunt sortite uneori pieirii. 

Nu sunt împotriva listelor, poate mai fac și eu, dar cel puțin în ultima vreme , am învățat că cele mai importatnt punct unul din listă: ești tu. 

  • Oamenii, vin și pleacă,
  • Timpul, aleargă și tace,
  • Minciunile, zâmbesc pe chipurile false,
  • Regretele, pot fi uneori, porți închise de timp,
  • Copilul interior, zace într-un colț topit de suflet și tace.

 Așa că, anul acesta primul punct pe lista mea: sunt eu.

 “Când te opreşti să alergi după lucrurile greşite, le dai lucrurilor bune şanse de a te găsi”

 

Nicoleta Cristea

05.01.2018

Nostalgii trecătoare …

 

 

Ieri, mă plimbam nestingherită cu tine printre gânduri o adiere  de amintiri îmi traversează privirea, ce uită să aducă  înapoi  amintirea.
Priveam pe cer,  cum luna se plimba  şi din cânturi de ceară Sorele se stingea…
Alergăm prin viață  şi  uităm…
Timpul aleargă  şi el …,
Azi e aici, Mâine dincolo….

 

Omul în viaţă, e doar un  trecător  cu vise, gânduri, amintiri şi speranțe.
Clipele zboară atât de repede… cele plăcute … cele neplăcute.  Pe unele … le vrem înapoi, pe altele le gonim…
Omul ceartă, Timpul, Timpul ceartă Omul. Uneori ai impresia că unul merge  mai repede decât celălalt .
Dacă  ne-am prinde  de mână cu Timpul atunci toți am fi la fel de bătrâni ca el  și am zbura prin viaţă într-o secundă.
Omul şi Timpul, ar trebui să facă pace…
şi eu …!

 

 

NIcoleta Cristea

30.07.2017

Tăcerea noastră II

De ieri, am uitat să ne mai vorbim.

Tăcem!  Cuvintele şi-au pierdut sensul !

Dar   voi vorbi cu tine, la … umbra gândului …,

Ce să-ţi spun când nu simt decât Tăcere.

Cuvintele au amuţit şi chiar de-ar vrea nu au ce să-ţi mai spună.

Inima tace, cuminte şi rabdă!

Sufletul,   numai   te cheamă dintre stele,

Tăcerile, astea din gânduri stinghere!

Eu tac, tu taci, tăcem… împreună!

Eu cânt, tu cânţi, cântăm… împreună!

Eu plec, tu pleci … plecăm separat!

Eu tac!

Tu taci !

Vorbeşte tăcerea!…

Tăcerea mea !

Tăcerea ta !

Tăcerea noastră!

 

30.06.2017

Cristea Nicoleta

Mireasă în familia Borgia, Jean Plaidy

 
Se numeşte cantarella : un praf otrăvitor atât de mortal încât o simplă picătură este suficientă pentru a omorî un om, pentru a îl doborî în doar câteva zile. Efectele sunt înspăimântătoare: o durere de cap ca o menghină, privirea devine înceţoşată, iar trupul se zvârcoleşte de febră. Intestinele elimină un flux de sânge şi sunt cuprinse de crampe, într-o agonie ce face victima să urle.

Blestem ziua în care am auzit pentru prima dată numele de Borgia. Mă rog pentru ziua în care o să aud cum se trag clopotele la moartea bătrânului Papă. Dar poate există libertate. În acest moment ridic sticluţa în lumina soarelui roman, care pătrunde în apartamentul somptuos ce mi-a fost oferit. Recipientul este din sticlă veneţiană, de culoarea smaraldului. Străluceşte ca un juvaier. Praful pe care îl conţine este de un gri-albăstrui, pal şi opac.

Cantarella, şoptesc. Dulce, dulce cantarella, salvează-mă

Am descoperit aceasta carte pe net întâmplător pe sitte-ul : www.101buks.ru

 

Prima  carte, care am citit-o despre această familie se numea : Sânge şi splendoare, scrisă de Sarah Dunant, apoi m-am oprit pentru că subiectule este același. Sancha de Aragon o prințesă … o viaţă de familie fericită, lângă fratele ei Alfonso, îl iubea nespus, copilării şi curiozităţi morbide, jocuri, inocenţă.   Pe vremea aceea copilăria, se pare că se sfărşea repede, la vârstă 17 ani se mărită cu Joffre Borgia şi devine  soţia celui mai mic copil al Papei .
Lucreția de Aragon o privește ca pe o intrusă. Papa, își iubea copii  nespun în special, pe Lucreția peste măsură… şi Cezare Borgia…Sancha  descoperă secretele ce se învârt în jurul familiei de Borgia şi le ţine doar pentru ea. In urma unui  conflict (istoria vorbeşte de incest…) cu Papa … Lucreția de Aragon se retrage la mânăstire.Cumnata ei, care între timp îi devine prietenă, o vizitează  fură cantarella ( otrava ) o ascunde, uită, ea un timp …
Până într-o zi, când o   va folosi. Lucreția se căsătoreşte cu Alfonso de Aragon şi între cei  trei se formează o prietenie frumoasă. Doar … că,  Lucreția,  își trădează soțul şi Alfonso este omorât de Cezare de Borgia.
Sancha,  foloseşte otrava  şi îl omoară pe papă,astfel este eliberată  de teroarea Borgia.
Cezare, îi oferă  Sanchai, -poate pentru aş spăla păcatele criminale şi teroarea care o isca prin Roma acelor timpuri de demult, –  pe Rodrigo Borgia fiul fratelui ei Alfonso. Inchisă intr-un castel, de papa si Cezare, Lucreţia înnebuneşte de durere şi se simte pierdută, doar nepotul ei îi alină, durerea.
Se pare că nu a avut copii, dar a avut sufletul de a creşte alţii…
Așa se stinge o parte de istorie .Nu se știe când a murit,dar wikipedia afirmă că în 1506.
Mi-a plăcut cartea ca experiență istorică, deşi eu şi istoria nu prea am fost prietene, ne-am împrietenit mai târziu.
Cartea merită citită. Este un pic,  mai puţin dură, decât alte cărţi care vorbesc de Borgia şi Aragon. Sancha este prezentată ca o persoană bună şi blandă, care era ataşată de familia de provenientă, copil fiind o feţită năzdrăvană, care scormoneşte, secretele bunicului. Martora din umbra a unor situaţii greu de suportat ca om.
Relaţia ei, cu Lucreţia pare să  fi fost una frumoasă, dar dureroasă spre sfârşitul cărţii, dragostea care i-a purtat-o lui Cezare, a … fost greşeala ei.
Aici este prezentată frumos şi blând, în alte cărţi însă este criticată. O prințesă nefericită!???
Probabil! Sursele istorice, pentru astfel de cărţi sunt aceleaşi, dar fiecare scriitor priveşte evenimentele din perspectivă proprie, cititorul din punctul meu de vedere, trebuie să se mulţumească cu  un firicel de istorie şi atât.
Nicoleta Cristea
02.04.2017