Maria Montessori, o viață dedicată copiilor




“…Copilul este cetățeanul uitat – și totuși, dacă oamenii de stat și specialiștii in educație vor ajunge să realizeze forța remarcabilă a copilariei…, eu simt ca i-ar acorda prioritate inainte de orice. Toate problemele omenirii depind de omul insuși; dacă făurirea omului nu este luată in considerare, problemele nu vor fi rezolvate niciodată.”



Cine a fost Maria Montessori ?

Maria Montessori,  a fost   prima femeie medic din Italia anilor 1880. Ea, a inventat o metodă care îi poartă numele:  Metoda Montessori.  Este folosită și astăzi în multe școli din lume, iar în Romănia, prima grădiniță Montessori a luat ființă în anul 2007  .

Metoda Dr. Montessori pornește de la ideea,  că fiecare copil trebuie să învețe

într-un mediu,  care să îi permită dezvoltarea, creativității, simțul responsabilității, grija proprie și grija față de celălalt.

A lucrat personal cu copii și în urma diverselor sale cercetări pedagogice, a ajuns la concluzia că: copilului îi trebuie stimulată, înțeleasă și dezvoltată imaginația.  Prin diversivitatea jocului,  poate  să învețe singur din propiile greșeli, lucru care îl va ajuta să devină, mult mai responsabil și atent la activitățile, care le desfășoară atât în clasă, cât și acasă cu părinții.

Continue reading “Maria Montessori, o viață dedicată copiilor”

Noi Doi: Eu și Timpul! (8)

 

 

Timpul aleargă nestingherit, dar ieri pentru o Clipă la mine s-a oprit.

Avea să îmi spună o poveste.

Aveam să-i pun o întrebare despre o clipă oarecare.

Ii deschid ușa și îl invit, să stăm de vorbă la o cafea.

Azi, nu mai e trist ca ieri și nu mai tace, e vindecat de răni și e doar obosit.

Vorbim vorbe, ne spunem povești !

Mă întreabă de clipa de ieri, de Tine.

Ii spun că nu vreau să știu unde ești…

Se uită la mine,  zâmbind.

Aprinde o țigară!

Vorbim de vreme și de mare.

Ii spun ce am mai citit îi spun…

Vorbim de nimicuri!

El nu  e trist, eu nu sunt tristă.

Imi aprind o țigară.

Mă anunță, că mai stă  o secundă  cu mine,o secundă  sau două .

Apoi, fuge prin lume că are multă treabă.

Ii sună telefonul!

Era un Minut ce îl anunța că mai are răgaz cu mine să stea,

doar o  clipă sau două, apoi: Voi pleca!

Mai trec pe la tine într-o altă zi. îmi zice Timpul fără a se grăbi.

Nu știu, care va fi aceea, dar voi trece din nou.

Mă  uit la el, îi zâmbesc și la  secundă ce  e pe cale să  fugă,

într-un alt sens fară demers.

Îmi zâmbește!

ÎI zâmbesc!

Mă uit la el și îl  duc către ușă.

Îmi face cu mâna!

Secunda  aceea mică, abia ivită îl așteaptă la  ieșire,

Pornesc împreună spre alte ținunuri.

Timpul, a plecat! Mă duc să-i spăl cana …

Arunc un ochi spre clipa de Ieri, care nu mă va duce,  Azi nicăieri.

Zâmbesc alung gândul și…

Aștept o altă zi, când Timpul va veni din  nou pe la mine.

13.01.2018

Nicoleta Cristea 

La revedere, 2017!

Bun venit, 2018!

Sfârșitul de an își trăiește ultimele clipe, vreo câteva mii   la număr. Facem bilanțul: la bune și la rele, adunăm, scădem, ne dorim. Timpul zboară, nu avem ce să îi reproșăm, face ce știe el mai bine, nu stă la taclale cu nimeni, merge înainte.

E ciudat, cum cuvintele  mele, nu îți găsesc rostul nici pe hârtie, nici la calculator. O retrospectivă a anilor ce au trecut nu o voi face. Doamna Imaginație e în vacanță, iar cuvintele s-au ascuns într-un balon de ceață mut.

2017 pleacă la fel de enigmatic cum a venit! A avut de toate, spre sfârșit mi-a dat o mulțime de zâmbete și bucurii, și oameni frumoși un strop de fericire, un  Imn al fericirii, pe care l-am cântat eu alături de alții 99 de oameni fericiți. Mă răsplătea, pentru timpuri apuse !

 2017, a venit, mi l-a adus Timpul . Acum tace!.

Ce am făcut în 2017?

  • Am AVUT grijă de sănătatea mea, controale periodice pe care toți ar trebuie să le facem,
  • M-am plimbat, am citit, am iubit, am scris, am râs, am plâns,
  • Am participat, cel mai lung  ( 10 ANI 2018) concurs de blogging din România, Superblog,
  • Am spus: Mulțumesc!  E vorba de oamenii, care m-au susținut și mi-au zâmbit la toate nebuniile, care se nășteau în mintea mea: ai mei, vecina, doctorițele, și mulți, mulți alți!

Am uitat:

  • să mă odihnesc!
  • să ocolesc oamenii cu suflet de ceară …,

Am învățat: 

  •   Am învățat, ce înseamnă răbdarea și încrederea.
  • Am învățat, cât de mult înseamnă o vorbă bună.
  • Am învățat, că în viață sufletul omului, este oglinda lui .
  • Am învățat, că iubirea poate fi, poate  pieri …
  • Am învățat …!Cum arată fericirea ?!

URĂRI PENTRU PENTRU 2018:

  • să fiți sănătoși;
  • să vă gândiți la voi ;
  • să fiți fericiți ;
  • să vă găndiți la cei dragi ;
  • să întindeți mâna după stele și uneori să încercați să  le prindeți nu e greu! ;
  • să aveți timp să râdeți;
  • să aveți timp, să vă uitați și să credeți ;
  • să aveți timp, să sperați și speranțele să prindă aripi;
  • să aveți timp, să vă bucurați de fiecare zi, de fiecare ceas… în fiecare secundă.

CE VREAU EU ?! 

  • SĂNĂTATE MIE ȘI FAMILIEI MELE,
  • OAMENI CU SUFLET CURAT,

ʺ Te-ai gândit să fii drăguţ cu tine în acest an ?
Imaginează-ţi ce v-a face 2018 pntru tine !?
Imaginează-ţi cu adevărat
Simte !
Scrie !
Chiar acum du-te şi trăieşte asta !
Fii drăguţ cu tine anul ăsta şi ceea ce e magic se va întâmpla ! ʺ

LA MULȚI ANI 2018 CU BUCURII ȘI REALIZĂRI! 

Nicoleta Cristea

31.12.2017

 

 

 

 

 

Tăcerea noastră II

De ieri, am uitat să ne mai vorbim.

Tăcem!  Cuvintele şi-au pierdut sensul !

Dar   voi vorbi cu tine, la … umbra gândului …,

Ce să-ţi spun când nu simt decât Tăcere.

Cuvintele au amuţit şi chiar de-ar vrea nu au ce să-ţi mai spună.

Inima tace, cuminte şi rabdă!

Sufletul,   numai   te cheamă dintre stele,

Tăcerile, astea din gânduri stinghere!

Eu tac, tu taci, tăcem… împreună!

Eu cânt, tu cânţi, cântăm… împreună!

Eu plec, tu pleci … plecăm separat!

Eu tac!

Tu taci !

Vorbeşte tăcerea!…

Tăcerea mea !

Tăcerea ta !

Tăcerea noastră!

 

30.06.2017

Cristea Nicoleta

Platon şi Socrate

 

Într-o zi, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este dragostea.

Socrate i-a răspuns: Du-te pe câmpul din apropiere şi adu-mi cel mai frumos spic de grâu pe care îl vei găsi, dar ţine cont că nu ai voie să faci decât o singură încercare. Platon l-a ascultat fără să crâcnească, şi s-a întors după o vreme fără a aduce nimic cu el.
Socrate l-a întrebat ce se întâmplase, iar Platon l-a lămurit: Atunci când am intrat în lanuri am zărit un spic înalt şi frumos, dar m-am gândit că poate voi găsi un altul şi mai maiestos, aşa că am mers mai departe. Am căutat în zadar după aceea, căci nu am aflat nici un alt spic asemenea celui dintâi, aşa că nu ţi-am mai adus vreunul.
Socrate i-a spus: Aceasta este dragostea.

Într-o altă zi, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este căsătoria.

Socrate i-a zis: Mergi până la pădure şi taie-mi cel mai mândru şi mai chipeş brad, dar adu-ţi aminte că nu ai voie să faci decât un singur drum pentru asta. Platon a făcut întocmai şi a revenit după un timp cu un brad nu tocmai înalt şi nu foarte frumos, dar îndeajuns de arătos.
Socrate l-a întrebat de ce a ales tocmai acel pom, iar Platon i-a răspuns:

Am văzut nişte brazi foarte falnici în drumul meu prin pădure, dar mi-am amintit ce s-a întâmplat ultima dată, cu spicul de grâu, aşa că l-am ales pe acesta. Mi-a fost teamă că dacă nu îl iau cu mine mă voi întoarce din nou cu mâinile goale, deşi nu a fost chiar cel mai frumos brad pe care l-am zărit.
Socrate i-a spus: Aceasta este căsătoria.

Cu o altă ocazie, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este fericirea.
De această dată, Socrate l-a îndrumat: Du-te pe malul râului şi culege cea mai frumoasă floare pe care o vei găsi, dar ţine seama că nu poţi să alegi decât o singură dată. Platon a făcut aşa cum i s-a cerut şi, la întoarcere, a povestit: Am văzut această floare lângă râu, am cules-o şi m-am gândit că este cea mai frumoasă dintre suratele ei. Deşi am zărit şi alte flori minunate, continui să cred că aceasta este fără egal.
Socrate i-a zis: Aceasta este fericirea.

Cu un alt prilej, Platon şi-a întrebat învăţătorul ce este viaţa.
Socrate i-a cerut să facă un nou drum în pădure şi să aducă de acolo cea mai frumoasă floare care îi va ieşi în cale. Platon a plecat de îndată, gata să îşi ducă la îndeplinire sarcina.

Au trecut trei zile, dar el nu şi-a mai făcut apariţia.
Socrate a mers şi el în pădure, să îşi caute ucenicul. În cele din urmă, l-a descoperit în mijlocul unei poiene. Socrate l-a întrebat dacă a descoperit preafrumoasa floare, iar Platon i-a arătat-o, răsărind din pământ chiar lângă el. Învăţătorul l-a întrebat de ce nu adusese floarea la casa sa, iar Platon i-a spus:

Dacă făceam asta, s-ar fi veştejit curând. Chiar dacă nu o rup, ea va muri, mai devreme sau mai târziu. Aşa că am stat în preajma ei atunci când a înflorit, iar atunci când se va ofili voi căuta o alta, la fel de frumoasă. De fapt, acesta este a doua floare pe care am descoperit-o.
Socrate i-a spus: Ei bine, se pare că ştii deja adevărul despre viaţă.

Cu alte cuvinte:
* dragostea nu înseamnă perfecţiune;
* căsătoria nu trebuie să fie o alegere perfectă, ci să devină una;
* fericirea este o stare de spirit autocâştigată de alegerea făcută;
* viaţa este bucuria de a fi împreună.

*Autor necunoscut

Legile copiilor

 

Nu ma rasfata. Stiu foarte bine ca nu mi se cuvine tot ceea ce cer. Dar te incerc totusi!
Nu-ti fie teama sa fii ferm cu mine. Eu prefer asa. Asta ma aseaza la locul meu.
Nu folosi forta cu mine. Asta ma obisnuieste cu ideea ca numai puterea conteaza. Voi raspunde mult mai bine daca sunt condus.
 Nu fi inconsecvent. Asta ma pune in incurcatura si ma face sa incerc sa scap nepedepsit, indiferent ce fac.

Nu-mi face promisiuni. S-ar putea sa nu le poti tine. Asta ma va face sa-mi pierd incredrea in tine.
Nu raspunde provocarilor mele atunci cand spun sau fac lucruri care te supara. Voi incerca sa capat si mai multe “victorii”.
 Nu te supara prea tare cand iti spun “te urasc”.Nu cred ce spun, dar vreaun sa te fac sa-ti para rau pentru ce mi-ai facut.
 Nu ma face sa ma simt mai mic decat sunt. Voi incerca sa-ti demonstrez contrariul purtandu-ma ca o “persoana importanta”.
 Nu face in locul meu nimic din ceea ce as putea as putea sa fac si singur. Asta ma face sa ma simt ca un copil si voi continua sa te folosesc in serviciul meu.
Nu-mi menaja “relele obiceiuri”, acorda-mi cat mai multa atentie. Altfel nu faci decat sa ma incurajezi sa le continui.
Nu ma corecta in public. Voi fi mult mai sensibil daca-mi vei vorbi bland intre patru ochi.
Nu incerca sa discuti comportamentul meu in febra conflictului. Din anumite motive, auzul meu nu e foarte bun in acel moment, iar cooperarea mea e chiar si mai slaba. E mai bine sa actionezi asa cum este cazul, dar hai sa nu vorbim despre asta decat mai tarziu.

Nu incerca sa-mi tii predici. Vei fi surprins sa constati cat de bine stiu ce e bine sau rau.
Nu ma face sa simt ca greselile mele sunt pacat. Trebuie sa invat sa fac greseli fara a avea sentimentul ca nu sunt bun de nimic.
Nu ma cicali. Daca o faci, va trebui sa ma protejez prin a parea surd.
 Nu imi cere explicatii pentru comportarile mele gresite. Cateodata nici nu stiu de ce am procedat asa.
Nu ma pedepsi prea tare. Ma sperii usor si atunci spun minciuni.
 Nu uita ca-mi place sa experimentez. Invat din asta, deci te rog sa te obisnuiesti.
 Nu ma feri de consecinte. Trebuie sa invat din experienta.
Nu baga prea mult in seama indispozitiile mele. S-ar putea sa profit de faptul ca imi acorzi mai multa atentie cand sunt bolnav.
Nu ma respinge cand pun intrebari cinstite. Daca o faci, vei constata ca nu te mai intreb si imi caut informatiile in alta parte.
Nu-mi raspunde la intrebarile prostesti si lipsite de sens. Altfel, voi incerca mereu sa te agat de mine cu asemenea intrebari.
 Nu incerca niciodata sa arati ca esti perfect sau infailibil. Ma faci sa simt ca nu voi putea sa te ajung niciodata.
 Nu te teme ca petrecem prea putin timp impreuna. Ceea ce conteaza este cum il petrecem.
Nu te teme daca eu sunt speriat. Voi deveni si mai speriat. Arata-te curajos!
Nu uita ca eu nu pot creste fara o gramada de incurajari si intelegere, dar cateodata o apreciere, chiar castigata cinstit, este uitata. Mustrarea batjocoritoare nu.
Poarta-te cu mine cum te porti cu prietenii tai; atunci voi deveni si eu prietenul tau. Tine minte invat mai mult de la un model decat de la un critic.
Si, in afara de asta, te iubesc foarte mult… te rog, iubeste-ma si tu in schimb!

Sursa: mail

 

 

Orele îndepărtate, Kate Morton




 

 

 

”E o noapte fără lună când se iveşte Omul Noroaielor. Noaptea

şi-a pus o pereche de mânuşi fine…a întins un văl negru

peste întreg ţinutul: un vicleşug, o vrajă sub care totul să se cufunde

în  somn fără vise.”

 

 




Cartea este o incusiune între prezent şi trecut, mistere ce ţin să iasă la iveală şi să bulverseze viaţa personajelor. Povestea surorilor Blyth şi a  secretelor, ce stau ascunse între zidurile castelului Milderhurst, vorbesc parcă de trecut ce nu pare şi nu vrea să fie uitat.

Ţin să cred că  australianca s-a inspirat dintr-o poveste reală. R. Blyth, a  fost un  scriitor englez, iar povestea poate fi inspirate din fapte reale.

Imbinarea trecutului cu prezentul, prezentul bulversat de timp şi trecerea anilor.Misterele din trecut sperie prezentul, care caută adevăruri ce se credeau uitate.

O scrisoare din trecut , dă peste  cap viaţa lui Edie Burchil, editoare la o revistă, scoate la iveală adevăruri şi secrete, despre mama ei Meredith.

În timpul celui de al doilea război mondial, mama lui Edie este evacuate şi ajunge la castel lui Raymond Blyth, care trăieşte împreună cu cele 3 fiice ale sale: Percy, Saffy şi Juniper.

Pe coridorul castelului s-au ţesut de a lungul timpului, poveşti … iubire, prietenie, trădări, secrete…crime…greşeli. Edie porneşte în cătarea unui adevăr, care mai mult o face să   simte că se pierde în mistere greu de descifrat, fel cum a păţit şi mama ei cu 50 de ani înainte.

Singurele care cunosc adevărul sunt zidurile tăcute şi îmbătrânite de timp, Edie trebuie doar să le audă şoaptele.

Poveştile care le aude,  îi bulversesze liniştea, apoi vine şi ziua când totul se termină cum a început cu ani în urmă…cu un incediu…

Kate Morton , m-a fascinat de la prima până la ultima pagină, o  va face în continuare, până la ultima … carte publicată.

Titlu: Orele indepartate

Titlu original: The distant hours

Autor: Kate Morton

Anul aparitiei: 2010

Editura: http://www.humanitas.ro/

Site: https://katemorton.com/

 

 

Fericire şi Nefericire

 

  Fericirea îmi bate la ușă într-o zi ,avea chef de vorbă greșise ușă ,ea știe, eu nu ştiu. O poftesc, poate avem de vorbit. Se cuibărește pe balcon Zuzi se aşează la ea, în brațe eu …treabă… i-am spus, că vin. M-a așteptat un timp, dar eram ocupată. I-a ținut pisoiul de urât. Se apucă de citit o carte, Kate Morton  Orele Îndepărtate. Termin treburile prin casă şi mă duc la ea, să bârfim Viața…Stăm de vorbă ,depănăm…  iubiri, ignorăm ploaia, iubim soarele, privim marea, din amintiri. Mă uit, pe geam Timpul, trece repede pe un Curcubeu îmi face cu mâna şi pleacă:-

– Vino şi pe la noi. zice  Fericirea.

Avem o pasă bună, păpasem bugetul…, aruncasem … lucruri de prisos…

– Unde fugi?! Mă trădezi! îi zic eu Timpului.

– Pe Tine, niciodată! zice el.

Mă duc, să fac cremă de zahăr ars. Fericirea citeşte de zor, mulțumită, că se poate delecta. Pun prăjitură la cuptor şi  mă duc să îi ţin companie …Sună la ușă!

Era Nefericirea ! Ciufulită, murdără, înfometată, ursuză … Mă uit, pe vizor gândind, că e un copil al străzii, vrea mâncare… ca fetiță aceea de acum 2 zile… Deschid ușă, fără să ştiu cine e !! Intră în casă, se repede, pe balcon lovește Fericirea  şi se ceartăăăă. Mă uit, la ele mirată, pisoiul sare de pe scaun şi fuge în casă, articulând în trecere Nefericirea, care urlă de durere.

           Fericirea, lasă cartea din mână se uită la ea, o ia, de o aripă deschide  geamul şi băști pe geam cu Nefericirea.

– Poţi, să îi zici Timpului, Nefericirea s-a sinucis în prag de seară, din gelozie că m-ai primit în casă ! îmi zice ea furioasă pe musafira nepoftită.

– Am să trădez Timpul, cu Minciuni şi am să îmi apar Fericirea! zic eu mirată, de eveniment.

      Nefericirea, aterizează pe o căruță cu fân… Deci n-a murit!!

– Am să mă răzbun! urlă Nefericirea de jos uitându-se la mâna ei julită …bine,dacă nu chiar ruptăăă!!!!

– Iţi trece, ai tu alţi mușterii să îi păcălești, deci spor la treabă , dar așa murdară, nu păcălești pe nimeni. Mai fă şi tu un duş. zice Fericirea şi reia lectură ,iar eu aduc prăjitură şi stăm la taclalele.

Fericire şi Nefericire, două din trăirile pe care omul le trăieste, din plin:

Dacă e maestru, știe să se joace cu ele…

Dacă nu, una din ele îi fură sufetul, de el depinde, care …

Le trăim destul, le primim des şi aruncăm repede sau le ținem în suflet cu Tăcere.Ironia sorţii face, că de noi depind cele două, dacă suntem triști trebuie să găsim remediu, pentru Tristețe, dacă suntem veseli,  trebuie să știm să temperăm Fericirea. In toate, trebuie  măsură, limită şi timp.

Viața, în sinea ei e o lungă călătorie, iar pe hârtie, o filozofie…

Nicoleta Cristea

19.03.2017

P.S. Pe 20 martie în fiecare an, se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Fericirii, stabilită de ONU în 28 iunie 2012.

 

Meseria de mamă

             

Intr-o zi, o femeie numită Anne, îşi lua carnetul de şofer. Când au întrebat-o care era profesia ei, ea avu un dubiu. Nu ştia cum să se considere.
Funcţionarul insistă:

”Ceea ce v-am întrebat este dacă aveţi un serviciu.”
  ”Sigur că da, am un serviciu”, exclamă Anne, “Sunt mamă!”
   „Noi nu considerăm ăsta un serviciu. O să consemnez casnică”, spuse funcţionarul cu răceală.
             O prietenă a ei, Marta, auzi cele întâmplate şi căzu pe gânduri câtva timp. Intr-o zi, se află în aceiaşi situaţie. Persoana care o interoga era o funcţionară de profesie, sigură şi eficientă. Formularul părea enorm şi interminabil.
          Prima întrebare era: “Care este ocupaţia dvs?”
     Marta se gândi puţin şi fără să ştie cum, răspunse: “Sunt doctoră în dezvoltarea infantilă şi în relaţiile umane”. Funcţionara făcu o pauză şi Marta trebui să repete cu pauze, emfatic, apăsând cuvintele mai semnificative.
          După ce a notat totul, tânara vru să verifice.
         “Pot să vă intreb, ce înseamnă că faceţi, mai exact?”
       Fără pic de nelinişte în glas, cu mult calm, Marta explică: „Desfăşor un program pe termen lung, înăuntru şi în afara casei”.
          Gândindu-se la familia ei, ea continuă: „sunt răspunzătoare de o echipă şi am primit deja patru proiecte. Muncesc în regim de dedicare exclusivă. Marea exigenţă este de 14 ore pe zi, uneori chiar până la 24 ore”.
         Pe măsură ce îşi descria responsabilităţile, Marta observă creşterea tonului de respect în vocea funcţionarei. Când se întoarse acasă, Marta fu primită de echipa sa: o fetiţă de 13 ani, alta de 7 şi alta de 3. Suind spre dormitoarele casei, ea auzi pe cel mai nou proiect al ei: un bebe de 6 luni, probând o nouă tonalitate a vocii. Fericită, Marta luă pe bebe în braţe şi gândi la gloria maternităţii, cu multitudinea de responsabilităţi şi orele interminabile de dedicaţie.
      ”Mama unde-mi sunt pantofii? Mama, mă ajuţi să-mi fac o fundă? Mama, bebe nu încetează din plâns. Mama, mă aştepţi la sfârşitul orelor? Mama, vii mâine să mă vezi dansând? Mama, mergi la cumpărături? Mama…”

            Stând în pat, Marta se gândi: ”Sunt Doctor în dezvoltarea infantilă şi în relaţiile umane, dar bunicile ce or fi?”
Si apoi a descoperit un titlu pentru ele: „Doctore superioare în dezvoltarea infantilă şi în relaţiile umane”.
Străbunicile sunt „doctore executive superioare.”
Mătuşile sunt „doctore-asistente”.
Si toate femeile, mamele, soţiile, prietenele şi colegele, „doctori în arta de a face viaţa mai bună”.

          Intr-o lume unde se dă atâta importanţă titlurilor, în care se cere mereu cea mai mare specializare în domeniul profesional, transformă-te într-o specialistă în arta de a iubi.

Morala: Am ajuns sa traim cu totii intr-o lume atat de ocupata si egoista, incat uitam esenta vietii in sine. Si de cele mai multe ori, uitam de cea care ne-a ajutat sa primim in dar viata. Dar de ce?

 autor necunoscut

Noi doi: Eu şi Timpul! (5) Azi nu avem ce vorbi !

 

Suntem,  doi străini, obosiți şi trişti,
Ce-și  doresc tăceri, în loc de primăveri.
Te uiți la mine!
Mă  uit la tine!
Te chem la o cafea şi vii…
Depănăm amintiri, scriem iubiri,
Cerşim priviri, uităm uitări,
Trăim din priviri,  din ce ne dorim!
Tăcem tăceri, dorind primăveri,
Visăm adieri, de toamne dulci şi scumpe tăceri ale unei veri.
Mă uit, la tine eşti obosit, vrei mai departe şi vrei un stop…
Îmi cauţi privirea, citeşti amintirea… tăcerea e dulce,
Nu ne vorbim doar ne privim.
Sorbim din visare!
Tăcem amândoi, ca vântul din ploi .
Ne privim  şi  tăcem !
Te ridici, ca  să  pleci cu privirile reci ….
Te poftesc, să mai vii, dar  într-o altă zi !
Mă priveşti şi te duci prin noiembrie dulci! 
Azi, nu avem, ce vorbi!
Suntem mute tăceri…visând primăveri!

Nicoleta Cristea

01.03.2017