Ce mi-am propus pentru 2018

..la sfârșit de 2017!

 

 

Așteptăm venirea noului an, în fiecare an la fel, ca o prăjitură gata să fie savurată la un pahar de vorbă cu visele.Anul nou vine cuminte și stingher la fel cum a venit și anul trecut, la fel cum a fost și în alți ani. La sfârșitul anului este o forfotă interioară contiunuă: facem rezoluții, scriem listă, creem planuri, ștergem oameni din suflet, zâmbin viselor, ce abia se nasc. 

Lucruri minunate, de altfel.Pentru mine anul nou, începe în august și se încheie în august anul următor și asta de mai bine de 10 ani. Nu că mi-aș face atunci liste, dar atunci consider eu că se schimbă anul. 

Anul nou, este doar o porțită  prin care timpul  trece, îți schimbă haina și merge  mai departe. Visele sunt doar niște iluzii ce zboar

ă și se  topesc odată cu trecerea timpului. Dacă tu, nu ești împăcat cu tine degeaba faci planuri, că ele sunt sortite uneori pieirii. 

Nu sunt împotriva listelor, poate mai fac și eu, dar cel puțin în ultima vreme , am învățat că cele mai importatnt punct unul din listă: ești tu. 

  • Oamenii, vin și pleacă,
  • Timpul, aleargă și tace,
  • Minciunile, zâmbesc pe chipurile false,
  • Regretele, pot fi uneori, porți închise de timp,
  • Copilul interior, zace într-un colț topit de suflet și tace.

 Așa că, anul acesta primul punct pe lista mea: sunt eu.

 “Când te opreşti să alergi după lucrurile greşite, le dai lucrurilor bune şanse de a te găsi”

 

Nicoleta Cristea

05.01.2018

O ștampilă și o parafă

 

Cândva de mult cineva, a  lăsat un testament prin care dorea ca imobilul în care a trăit să devină spital. Timpul, a trecut și visul omului s-a împlinit. Casa lui este  astăzi spital! Prima ștampilă, a marcat documentul de atestare al spitalului acum mai bine de 100 de ani.  Ștampilele medicilor, sunt așezate frumos în locuri doar de ei știute, de unde sunt lansate pașapoartele pentru sănătatea pacienților. Uneori, ar putea să ștampileze copacii, care împrejmuiesc grădina mare și verde.

Azi, pare să fie o zi la fel ca și cea de ieri, pentru personalul spitalului, sunt zile și zile. Un pacient externat ieri, se întoarce azi, supărat pe el însuși, că a uitat să pună ștampila unității, așa cum i-a spus medicul când s-a externat: Am plecat repede și  am uitat să cer să mi se pună și parafa asta!  zice pacientul, când revine a doua zi la spital. Ștampila  unității stătea cuminte în sertarul medicului și asculta povestea pacientului, lângă ea, vreo două parafe. Ștampila rotundă, a spitalului aștepta să își îndeplinească misiunea,   știa că fără ea viața pacienților poate fi în pericol, iar actul medical este incomplet.

După ce, biletul de externare și scrisoarea medicală sunt parafate, amândouă se retrag cuminți în locul, de unde știua că vor fi chemate … iar și iar.

De mine nu a fost nevoie! zice parafa.

Foarte bine, înseamnă că tu erai acolo unde trebuie. Uneori ne grăbim și uităm așa și omul acesta! Doamnă parafă, nepoata mea a demisionat din funcția de stampilă de unitatea, la un cabinet juridic și a devenit datieră, a zis că viața ei e mult mai ușoară. spune  ștampila spitalului, o mică  regină,  a actelor medicale.

Regină, cu copii din ziua de azi nu știi ce să faci. Ai mei, vor să schimbe și ei regimul au zis că fac o revoluție, unul e la tribunal, altul pe la minister. Cel mic vrea să devină sau să-și zică printer, cel mare a zis că se duce la COLOP, vrea să fie în pas cu moda. zise parafa, gândindu-se la cele afirmate de nepoții ei.

Cele două ștampile se așează la un pahar de vorbă, sperând că ziua lor va fi poate mai ușoară azi.

Dar cum a auzit nepotul tău de Colop?  întreabă  o altă parafă, martoră la discuție.

 

Colega de sus, a venit într-o zi la mine și așa am aflat că medicul ei vrea să meargă la firma aceasta să  facă o ștampilă pentru copii mari, pe care să scrie:  Felicitări ai luat bac-ul!  Spunea, că are emoții pentru copil, că vine bac-ul. spune  a doua parafă.

 Superbă idee! Păi, Colop este o firmă de distribuție, are  10 ani experiență pe piața ștampilelor B2B (Business to Business) și acolo poți să îți faci orice tip de ștampilă dorești. spuse parafa răbdătoare.

 

B2 … ce … zici tu acolo că îmi prin urechile în chestii d-astea,  altele decât cele medicale… Sunt bătrînă, poate ar trebui să ies la pensie! Vrei să fii tu parafa, care îmi semnează drumul spre pensie?! întreabă ștampila spitalului.

Parafa, probabil că i-a dat un răspuns afirmativ și așa o părticică de istorie s-a încheiat.

Istoria ștampilelor, se află undeva departe în negura timpului. Unii istorici, afirmă că strămoșii ștampilelor moderne, sunt sigiliile și pecețile domnești.  Sigiliu, aceea ceară roșie care se aplică pe document, pentru a-i crește importanța .

Alte istorii, povestesc de faptul că altă dată oamenii își trimiteau scrisori. Poștasul era doar un mesager, care dădea altui mesager o scrisoare.

Istoria este una, iar prezentul și importanța ștamplilor este alta. E drept, că fără ele nu prea avem loc de desfășurare și orice activitate este oprită.  Astăzi, se poate apela la firme cu vechime în domeniu, care pot personaliza o ștampilă  după dorințele clienților.

Firma Colop cu vechime  de zece ani,  vine sprijinul clienților săi cu o varientate de printere, pentru orice tip de  activitate.

Cu o gamă variată de produse, ei pot ștampila atât evenimentele importante din viața de zi cu zi, pentru diverse  tipuri de documente, sau  pot personaliza un eveniment. Fiecare eveniment se poate  realiza cu ajutorul unui printer de diferite dimensiuni   mai mari sau mai mici  în forma  dorită -rectangular, oblig, oval, rotund – .

Ce poți personaliza!? Anotimpurile, timpul, o felicitare, o urare, un zâmbet, o bucurie, zilele de naștere, evenimente importante din viață. Cam tot ce dorești și ce reprezintă pentru tine un lucru important.

Ștampilele, în viața noastră sunt indispensabile indiferent de domeniul pe care îl guvernează: medical, juidic, firma propie, economic, magazinul de lângă bloc, chitanța la întreținere sau sunt pur și simplu binevenite când e vorba/nevoie de o supriză.

 

 

Articol scris pentru Superblogproba 8 .

Dragă Soare,

Nu te iubesc foarte mult, la 30 de grade abia de-mi eşti suportabil. Am senzaţia, că ceva sau cineva te-a supărat, motiv pentru care mă ascund … undeva …  …

La atâtea grade eşti  furios, dar am auzit că duminică va veni o furtună, care va pârjoli căldura ta şi te va potoli. Cred că eu te iubesc doar la 25 de grade, hai maxim 30, cu indulgentă…

Florile sau topit pe balcon ….

Astept cu nerăbdare seara să ies la o gură aer curat prin  oraşul prăjit de tine, să admir nectarinele care s-au fiert şi …

Aş vrea să cumpăr ultimele cireşe pe anul acesta şi să nu-mi mai dau sufletul până la metrou, pe asfaltul fierbinte ce mi-a topit tocurile de la sandale.

Apoi, promit că într-o zi ploioasă de vară  voi ajunge în piaţă să-mi cumpăr o pălărie .

Te voi iubi în fiecare dimineaţă  la 6.30 când este o plăcere să te plimbi … spre serviciu !

Te voi iubi în fiecare seară după ora 19.30  când mai pot face o omletă pe asfalt…

Între orele 6.30 şi 19.30 nu te iubesc, că mă prăjeşti!

Aş fugi pe o insula pustie cu cineva … la umbra unui palmier, aş  vorbi  doar vreo 10 minute de vorbă cu tine şi apoi am fugi în mare amândoi…

Dragă Soare , nu eşti cuminte deloc şi nu te iubesc, eu iubesc doar marea… vara…

 

Semnat,

 EU,  cea care nu te iubeşte .

 

NIcoleta Cristea

30.06.2017

Fericire şi Nefericire

 

  Fericirea îmi bate la ușă într-o zi ,avea chef de vorbă greșise ușă ,ea știe, eu nu ştiu. O poftesc, poate avem de vorbit. Se cuibărește pe balcon Zuzi se aşează la ea, în brațe eu …treabă… i-am spus, că vin. M-a așteptat un timp, dar eram ocupată. I-a ținut pisoiul de urât. Se apucă de citit o carte, Kate Morton  Orele Îndepărtate. Termin treburile prin casă şi mă duc la ea, să bârfim Viața…Stăm de vorbă ,depănăm…  iubiri, ignorăm ploaia, iubim soarele, privim marea, din amintiri. Mă uit, pe geam Timpul, trece repede pe un Curcubeu îmi face cu mâna şi pleacă:-

– Vino şi pe la noi. zice  Fericirea.

Avem o pasă bună, păpasem bugetul…, aruncasem … lucruri de prisos…

– Unde fugi?! Mă trădezi! îi zic eu Timpului.

– Pe Tine, niciodată! zice el.

Mă duc, să fac cremă de zahăr ars. Fericirea citeşte de zor, mulțumită, că se poate delecta. Pun prăjitură la cuptor şi  mă duc să îi ţin companie …Sună la ușă!

Era Nefericirea ! Ciufulită, murdără, înfometată, ursuză … Mă uit, pe vizor gândind, că e un copil al străzii, vrea mâncare… ca fetiță aceea de acum 2 zile… Deschid ușă, fără să ştiu cine e !! Intră în casă, se repede, pe balcon lovește Fericirea  şi se ceartăăăă. Mă uit, la ele mirată, pisoiul sare de pe scaun şi fuge în casă, articulând în trecere Nefericirea, care urlă de durere.

           Fericirea, lasă cartea din mână se uită la ea, o ia, de o aripă deschide  geamul şi băști pe geam cu Nefericirea.

– Poţi, să îi zici Timpului, Nefericirea s-a sinucis în prag de seară, din gelozie că m-ai primit în casă ! îmi zice ea furioasă pe musafira nepoftită.

– Am să trădez Timpul, cu Minciuni şi am să îmi apar Fericirea! zic eu mirată, de eveniment.

      Nefericirea, aterizează pe o căruță cu fân… Deci n-a murit!!

– Am să mă răzbun! urlă Nefericirea de jos uitându-se la mâna ei julită …bine,dacă nu chiar ruptăăă!!!!

– Iţi trece, ai tu alţi mușterii să îi păcălești, deci spor la treabă , dar așa murdară, nu păcălești pe nimeni. Mai fă şi tu un duş. zice Fericirea şi reia lectură ,iar eu aduc prăjitură şi stăm la taclalele.

Fericire şi Nefericire, două din trăirile pe care omul le trăieste, din plin:

Dacă e maestru, știe să se joace cu ele…

Dacă nu, una din ele îi fură sufetul, de el depinde, care …

Le trăim destul, le primim des şi aruncăm repede sau le ținem în suflet cu Tăcere.Ironia sorţii face, că de noi depind cele două, dacă suntem triști trebuie să găsim remediu, pentru Tristețe, dacă suntem veseli,  trebuie să știm să temperăm Fericirea. In toate, trebuie  măsură, limită şi timp.

Viața, în sinea ei e o lungă călătorie, iar pe hârtie, o filozofie…

Nicoleta Cristea

19.03.2017

P.S. Pe 20 martie în fiecare an, se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Fericirii, stabilită de ONU în 28 iunie 2012.

 

Marea din lacrimi

 

 

 




Într-o zi, am privit marea și avea culoarea ochilor  tăi în prag de seară.

Era albastră şi clară.

Mă gândeam, că eşti ca întotdeauna departe…

O lacrimă mi-a brăzdat chipul, şi apoi alta, şi alta…

Am fugit spre mare şi am lăsat acele lacrimi să curgă…

Apoi, am privit cerul şi m-am întrebat

Cine s-a ivit prima: marea sau lacrimile  s-au născut din mare?

Lacrimi … Mare !

Dilemă!

Atunci am înclinat să cred că marea s-a născut, din doruri.

Am putea să spunem că marea s-a născut din lacrimi,

de fericire,  de tristețe, de bucurie.

Au fost lacrimi, iar  marea le-a primit .

Azi o picătură, mâine o picătură. …

Lacrimi!

Și apoi Marea !




08.02.2017

Nicoleta Cristea

publicată 2018- Editura Art Crreativ

Stare de om -Substraturi

Ediție îngrijită de poeta Daniela Toma




Timp…scrisoare…

 

I-am scris  Timpului o scrisoare .
A venit Vântul și a luat-o. Era cel mai în măsura să i-o dea.
A privit plicul sigilat de Gânduri și mi-a promis că  va găsi Timpul pentru mine. Apoi a zburat alături de un nor spre Cer.
A întâlnit un stol de Rândunele și le-a întrebat: Unde aleargă Timpul?!
Rândunele i-au spus: L-am văzut odihnindu-se la coama unui Curcubeu.
Apoi Vântul a plecat spre curcubeu, dar nu l-a mai prins.
Timpul, plecase!
A întrebat o culoare din curcubeu, ce se stingea, de n-a văzut cumva unde e Timpul.
Violet abia vorbea, a spus: N-am vorbit cu Timpul, se grăbea.
Apoi Vântul a zburat mai departe să caute Timpul ce fugea și nu era de găsit.
Apoi în alergătură lui Vântul a zărit Timpul, ce se odihnea la un umbră a unui Stejar.
I-a trimis o Adiere ușoară să îl anunțe că venea.
Timpul obosit a ridicat privirea și l-a întrebat ce voia.
Vântul arătat scrisoarea mea și l-a întrebat de la cine venea.
Vântul i-a spus: Prietena ta .
Timpul a zâmbit și i-a mulțumit apoi s-a apucat de citit.
Timpul citea , Vântul pleca și uite așa a citit Timpul scrisoarea mea.

Nicoleta Cristea

09.12.2016

Grecia! O scrisoare ! II

 

Am plecat spre Nei Pori, oraș situat la poalele Olimpului. S-a pierdut un bagaj pe drum, fata aceea a rămas doar cu hainele cu  care era îmbrăcată.Au vrut să ne întoarcem la Salonic,       ne-am întors vreo 20 de km, dar nimic.

Am urcat apoi, nu mai știu de ce, la vreo 1000m altitudine să vizităm un sat, jos vedeai marea, am intrat în bazarurile de  acolo, am văzut ceasuri, brățări, mă mir că nu mi-am cumpărat. Peisajul era superb,  pentru că de sus se vedea marea eram pe muntele Olimp! și m-am trezit că spun așa din tot sufletul: Ce mare e marea!” Era atât de frumos!!!

 Casele sunt exact așa cum le vezi în poze nu mai mult de 2, 3 etaje pentru că nu permite solul, camere micuțe.


Am ajuns în Nei Pori,
 vedeam Olimpul!
Ne-am cazat. Vileluțe! Camere mari, spațioase, cu tot… când am fost să vizităm și  alte vile, majoritatea erau  cu marmură. Ne-am dus pe plajă, dar n-am vrut să mă bag  nici măcar  cu picioarele în apă că știam că nu voi rezista tentației și precis mă arunc în apă. Am făcut poze la portocali, lămâi și mandarini, m-am pozat cu palmierii.
Masa  de dimineața! Bufet suedez! Super! Au niște mezeluri și  brânzeturi de stă mâța în coadă…
Când am fost să beau cafeau în Salonic, am primit din partea casei un pahar cu apă, biscuiți . Așa s-a întâmplat și în Nei Pori, papa bun, ți-e foame!?  Ia și papă: apa felul I, salata II, friptură de porc și cartofi prăjiti și tzatiki felul III, dar nu erau pe farfuri erau platouri…imense.

…..

A doua zi am plecat în Corfu, ne-am oprit într-o trecătoare între Olimp și Kivaso să vedem biserica Sfintul Paraschiv, Izvorul Afroditei din care noi fetele ne-am limpezit fața ca să fim tot  timpul frumoase. Am trecut pe Podul Îndrăgosților, care leagă acești doi munții… legenda spune că cine trece pe acolo cu persoana iubită rămâne cu ea toată viața….eu am trecut…
Ne-am îndreptat spre Corfu și am traversat Olimpul de la un cap la altul. Un drum în serpentine gen Dealul Negru,
am urcat și am coborât până la 2000 de metri superb peisajul. Am ajuns în Igumenitza – portul- am luat feribotul și am ajuns în Corfu. Seara, cazare plimbare prin oraș picioarele bocnă, umplate ca un pepene. Somn, vile nasoale, demipensiune, stil de mâncare engelzesc.

 Insula 99.000 de mii de locuitori, iar in Corfu Town sunt 29.000 de mii. Am fost pe plajă la răsărit, ca apusul l-am văzut pe feribot. Avioanele treceau ca în timpul războiului, la 30 de minute, dar pista este riscantă pentru că este foarte scurtă.

Nicoleta Cristea ()

07.07.2008

Grecia! O scrisoare! III

 




Ne-am  îmbarcat pe feribot spre  Nei Pori pe la prânz era super minunat, de vis! Eu, ca întotdeauna trebuia să fac o prostie: am alunecat când m-am aplecat să fac poze  și…. era să cad de pe feribot! M-am prins de barele alea, și colegii mei, au apucat fiecare de ce au  putut, drace,  doar eu zbor când e vorba de mare!!

  Dacă știi să înoți, ce?!!  Apa e groaznic de mare în port la mal, are 10 metri, dar în mijlocul mării îți dai seama … data viitoare sper să fiu cuminte…sau să-mi iau coloc.

In Corfu am văzut palatul lui Sissi, Achilion, după Ahile iau dat numele.

Am venit cu măsline. Știi,  măslinele de pe piață …  ar fi tratate, cele de la mama lor au gust natural ușor amărui. .

M-a fascinat plimbarea asta în interes de serviciu, mai vreau! :)))Grecia mi-a plăcut dintotdeauna, dar acum că am văzut-o chiar și pe fugă …


A fost frumos, dar puțin, nu-mi era dor …, ca să nu-ți mai spun că nu am avut roaming-ul … facerea de bine …

Tu ce faci…? 

Nicoleta -2008-




O scrisoare…!Un mai 2008…!

 

 

Nicoleta Cristea

2016

 

Frances Scott Fitzgerald, scrisoarea către fiica sa, de 11 ani

Aceasta scrisoare a fost publicată în 1958, la 18 ani de la moartea scriitorului.

8 AUGUST 1933
LA PAIX RODGERS’ FORGE
TOWSON, MARYLAND

Plăcințica mea:

Mă interesează foarte mult să-ți faci datoria. Vrei să-mi arăți ce-ai mai învățat la franceză? Mă bucur că ești fericită – dar eu n-am crezut niciodată prea mult în fericire. N-am crezut nici în nefericire. Așa ceva vezi doar pe scenă sau la televizor sau în cărți, nu ți se întâmplă în viața adevărată.

Singurul lucru în care cred în viața asta este răsplata pentru ceea ce faci (oricare ar fi talentul tău) și pedeapsa pentru că nu ți-ai făcut datoria, care este de două ori mai aspră. Mergi la biblioteca taberei și cere-i doamnei Tyson sonetele lui Shakespeare în care apar versurile astea:

„Dar crinii sunt doar magicelor veri
pe plac, şi-i scurt al lor incert parfum;
când buruiana urcă mângâieri
spre rod, ei mor şi putrezesc în drum,
cum faptelor, când tac, adeseori,
dulceaţa le dospeşte în duhori.”

Mă gândesc tot timpul cu drag la tine, dar de fiecare dată când ești impertinentă, o să scot pisica albă afară și o s-o bat tare de câte șase ori. Ce zici de asta?

O să închei acum, lăsându-ți din puțina mea înțelepciune. Lucruri care să te preocupe:

Să te preocupe curajul
Să te preocupe curățenia
Să te preocupe eficiența
Să te preocupe echitația…

Lucruri care să nu te preocupe:
Să nu te preocupe opinia celorlalți
Să nu te preocupe păpușile
Să nu te preocupe trecutul
Să nu te preocupe viitorul
Să nu te preocupe maturizarea
Să nu te preocupe dacă cineva te întrece
Să nu te preocupe triumful
Să nu te preocupe eșecul, decât dacă e vina ta
Să nu te preocupe țânțarii
Să nu te preocupe muștele
Să nu te preocupe insectele în general
Să nu te preocupe părinții
Să nu te preocupe băieții
Să nu te preocupe dezamăgirile
Să nu te preocupe plăcerile
Să nu te preocupe satisfacțiile.

Lucruri la care să te gândești:

Ce îmi doresc cu adevărat?
Cât de bună sunt în comparație cu cei de vârsta mea:

(a) Voi primi bursă?
(b) Înțeleg cu adevărat oamenii și încerc să mă integrez?
(c) Am grijă de corpul meu sau îl neglijez?

Cu toată dragostea,

 

Sursa : ???