Nostalgii trecătoare

Când te-ai uitat ultima oară la ceas Omule ?
Era Ieri, era Azi ?

 

Ieri mă plimbam nestingherită cu tine printre gânduri.

O adiere de amintiri îmi traversă privirea, ce uita să aducă înapoi amintirea.

Priveam pe cer cum Luna se plimba și din cânturi de ceară Soarele se stingea .

Aleragăm prin Viață și uităm, Timpul vine repede după noi, nu ne lasă loc și gândire, vine fură clipe și apoi pleacă.

Azi este aici, Mâine este dincolo…

Omul în Viată este doar trecător… cu vise, cu gânduri, cu amintiri, cu speranțe.

Clipele zboară atât de repede, cele plăcute cele neplăcute, pe unele le vrem înpoi pe altele le gonim.

Omul ceartă timpul, Timpul ceartă Omul !

Uneori ai impresia că unul din ei merge mai repede decât celălalt.

Dacă ne-am prinde de mână cu Timpul am fi la fel de bâtrâni, ca el și am zbura prin viață într-o secundă.

Omul și Timpul ar trebui să facă pace !

Și eu !

Și voi !

 

30.07.2018

Nicoleta Cristea

Oamenii și extratereștri

 

 

 

 

Planuri de concediu  … extraterestre

Biletele pentru concediu, au fost cumpărate, urmau să plece la mare undeva în  Thassos,  Grecia. Înainte de aventura nouă care îi aștepta, soțul ei,  câștigase 2 bilete la un film SF, Dincolo de orizont, de la ÎnterComFilm.

 

 Tudor, vroia să meargă, dar Larisa  nu iubea acest gen de filme, însă…, soțul ei, câștigase! Primul, film de acest gen văzut de ea, fusese Aliens. Extratereștrii, ne iubesc și ar face  orice ca să  ne strice planurile.  Azi visul multora, este învazia Extratereștră pe planeta noastră. Planetele, se revoltau și ele împotriva omenirii, în căutarea oamenilor de știință, care vroiau cu ardoare să găsească condiții de viață. Larisa, se   întreaba adeseori, când soțul ei îi  povestea fascinat de filmele de aventuri, science fiction dacă nu cumva   și alte planete, erau invadate de extratereștri sau, din cauza faptului că sunt … dificile vieții…extratereștrii caută alte case, cum ar fi PĂMÎNTUL! CE VOR DE LA NOI! 

Planeta Pământ, e foarte tentantă pentru ființele astea ciudate, construite din fiare, sau cu dinți cât hotelul Intercontital, iar  România e prea mică! Doar un picior, de pui în România și dispare! Deci pe noi, nu ne iubeau, pe noi oamenii. Credea ea.

Și liniște… Un mesaj, de la sora Larisei . Am cumpărat un spray de gândaci da știi ce indicație are… Pentru extratereștri !…  Mergem și noi cu voi vineri, pe 3.11.2017 la lansarea filmului, am luat si eu bilete.   Ce glume faci și tu, cum să omori extrateresștrii cu spray de gândaci ? Ne vedem vineri, mergem înainte să bem o cafea ! zice Larisa și încearcă să  renunțe la gândurile ei ciudate și privește nedumerită, cum Tudor doarme ca un copil…

Deodată, se aude o bubuitură, cafeaua, se răstornă multe țipete, lumea speriată și … o imensitate de fier,  apare pe cer, o lighioană cu dinți înfricoșători se aude de undeva de depărtare…

Mesaj  de la extratereștri, pentru omenire: Oameni,  planeta Pământ va fi asediată de ființe, care nu vă iubesc, adică de noi extratereștrii.  Am început, puțin câte puțin să cucerim  toate planetele din sistemul solar.  Acele planete, pe care voi visați de mult să le populați.  Luna a fost asediată, Mercur e prea aproape de Soare și ne-am topit acolo. În momentul âsta Soarele, ne supără foarte tare și vrem să îi stingem câldura cu apa de pe Pământ.  Pentru că ,suntem foarte bine organizați, vă anunțăm că și Pluto este al nostru și pentru noi nu e deloc o planetă pitică. Suntem, o  echipă organizată! Vom cuceri, pe rând fiecare planetă din sistemul solar, urmați voi la rând. Dați-ne, apa să stingem Soarele sau DISPĂREȚI! 

Oamenii, fug speriați care, încotro nimeni  nu citește mesajul până la capăt, extratereștri vor apă ca să stingă … Soarele, doar așa Pământul este salvat.

Tudor, își ia soția de mână  și fug în ascunzătoarea din munți, în buncărele  construite acum mai bine de 50 de ani, de bunicul lui. Cerul, este întunecat, oamenii aleargă înspăimântați . Pe drum un copil, cu tatăl lui le fac semne disperate cu mâna. Se opresc, cel mic, este speriat și plânge. Cerul, este brăzdat de gloanțe, mașini mari cât un stadion, aleargă pe cer.

Spary de gândaci, când noi suntem niște gândaci în fața lor. Puști,, gloanțe, curaj și răbdare! 

Apoi liniște! Pâmântul, este devastat, extratereștrii  dispar și Tudor …  se trezește!

Ziua de 3.11.2017 – după  lansare film Dincolo de orizont” / „Beyond Skyline

–  Abia, așteptam să văd filmul asta, zice Tudor, după vizionare.

Și eu ! Îmi plac tare mult ideile astea și ar fi tentant…  Frank Grillo, a fost fenomenal. oare în ce film îl vom mai vedea. zice Alina după ce filmul se termină. Data vitoare, dragule te rog să câștigi și alte filme, că eu la noapte precis nu voi dormi. 

–  TU, draga mea?! A fost prima dată când nu știu dacă îmi era frică sau trebuia să dau înapoi. Am visat că omenirea a primit un mesaj de la extratereștri că vor să ne ia apa că sau certat cu Soarele, care le-a fost potrivnic și nu au putut să îl cucerească. zice Tudor.

Larisa, zâmbește. Dormi ca un copil și visezi extratereștrii! Data viitoare te învit eu la film. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Articol scris pentru Superblog proba 14

 

 

Povestea Toamnei

 

 

 

Într-un ţinut îndepărtat trăia Bătrânul Anotimpurilor, cu cele patru fiice ale sale – Primăvara, Vara, Toamna şi Iarna. Fiecare era de o frumuseţe aparte, iar bătrânul le iubea pe fiecare la fel de mult, erau lumina ochilor săi. La vremea potrivită, marele Ceas al Timpului, care guverna acea împărăţie, a arătat că era momentul ca cea de-a treia fiică să-şi înceapă călătoria spre ţinuturile locuite de oameni. Urma să le aducă acestora multe şi bogate daruri, pe care le pregătise din timp – culori din cele mai blânde şi luminoase luate de la Pictorul magic, flori delicate şi înmiresmate de la Florarul împărăţiei, ploi mănoase şi bogate din Cămara cerului, roade gustoase de la Grădinarul Şef şi multe, multe altele.
Dar Toamna nu prea era mulţumită, şi-ar fi dorit şi altceva – ceva care să o facă şi mai frumoasă şi iubită de oameni.
– Dar eşti minunată, îi spuse tatăl, ce ţi-ai putea dori mai mult?
– Aş vrea, se gândi îndelung fata……ca Soarele să strălucească doar pentru mine.
– Dar acest lucru nu e posibil, Soarele e prietenul vostru, deci şi al surorilor tale. Lumina sa nepreţuită vă însoţeşte pe fiecare în călătoria voastră.
– Dar eu vreau ca Soarele să fie doar al meu, de fapt…….să fiu chiar eu Soarele.
– Ce gând mai e şi acesta? întrebă mirat Bătrânul Anotimpurilor. Ţi-am explicat, frumuseţea ta e dată de veşmintele deosebite pe care le porţi şi toate darurile cu care eşti împodobită.
– Dacă nu vrei să-mi faci pe plac şi să porunceşti Soarelui ce ţi-am spus, atunci anul acesta nu mai plec în călătorie. Şi nu-mi pasă ce vor crede oamenii.
Văzând că fiica sa rămase îndărătnică în hotărârea sa şi nu mai putu să facă nimic pentru a o îndupleca, bătrânul se retrase pentru a cugeta. Fiica sa devenise mândră şi foarte aprigă în dorinţele ei. După un timp, o chemă la sine şi îi spuse:
– Dacă vei pleca la vremea potrivită, când te întorci te voi îmbrăca în cea mai frumoasă haină din câte au existat vreodată. E o haină cum nu există alta pe lume. Dar ai de făcut un singur lucru – să aduni în coşul tău toate razele de soare. Şi când le vei strânge pe toate vei străluci mai frumos ca niciodată, căci vei fi îmbrăcată în haina Soarelui.

Şi de atunci Toamna încearcă în fiecare an să adune cât mai multe raze de soare, pentru a primi de la tatăl său haina cea minunată. Dar, Soarele deseori se retrage în spatele norilor, se ascunde printre copaci, între ramurile şi frunzele lor, printre flori, aleargă mai iute ca vântul, nu se lasă prins defel.
Căci razele sale sunt doar pentru aceia care nu sunt mândri, iar frumuseţea pentru cei care nu au îndrăzneala de a se crede Soare.

*autor necunoscut

Dragă Soare,

Nu te iubesc foarte mult, la 30 de grade abia de-mi eşti suportabil. Am senzaţia, că ceva sau cineva te-a supărat, motiv pentru care mă ascund … undeva …  …

La atâtea grade eşti  furios, dar am auzit că duminică va veni o furtună, care va pârjoli căldura ta şi te va potoli. Cred că eu te iubesc doar la 25 de grade, hai maxim 30, cu indulgentă…

Florile sau topit pe balcon ….

Astept cu nerăbdare seara să ies la o gură aer curat prin  oraşul prăjit de tine, să admir nectarinele care s-au fiert şi …

Aş vrea să cumpăr ultimele cireşe pe anul acesta şi să nu-mi mai dau sufletul până la metrou, pe asfaltul fierbinte ce mi-a topit tocurile de la sandale.

Apoi, promit că într-o zi ploioasă de vară  voi ajunge în piaţă să-mi cumpăr o pălărie .

Te voi iubi în fiecare dimineaţă  la 6.30 când este o plăcere să te plimbi … spre serviciu !

Te voi iubi în fiecare seară după ora 19.30  când mai pot face o omletă pe asfalt…

Între orele 6.30 şi 19.30 nu te iubesc, că mă prăjeşti!

Aş fugi pe o insula pustie cu cineva … la umbra unui palmier, aş  vorbi  doar vreo 10 minute de vorbă cu tine şi apoi am fugi în mare amândoi…

Dragă Soare , nu eşti cuminte deloc şi nu te iubesc, eu iubesc doar marea… vara…

 

Semnat,

 EU,  cea care nu te iubeşte .

 

NIcoleta Cristea

30.06.2017

Tăcerea noastră II

De ieri, am uitat să ne mai vorbim.

Tăcem!  Cuvintele şi-au pierdut sensul !

Dar   voi vorbi cu tine, la … umbra gândului …,

Ce să-ţi spun când nu simt decât Tăcere.

Cuvintele au amuţit şi chiar de-ar vrea nu au ce să-ţi mai spună.

Inima tace, cuminte şi rabdă!

Sufletul,   numai   te cheamă dintre stele,

Tăcerile, astea din gânduri stinghere!

Eu tac, tu taci, tăcem… împreună!

Eu cânt, tu cânţi, cântăm… împreună!

Eu plec, tu pleci … plecăm separat!

Eu tac!

Tu taci !

Vorbeşte tăcerea!…

Tăcerea mea !

Tăcerea ta !

Tăcerea noastră!

 

30.06.2017

Cristea Nicoleta

Legile copiilor

 

Nu ma rasfata. Stiu foarte bine ca nu mi se cuvine tot ceea ce cer. Dar te incerc totusi!
Nu-ti fie teama sa fii ferm cu mine. Eu prefer asa. Asta ma aseaza la locul meu.
Nu folosi forta cu mine. Asta ma obisnuieste cu ideea ca numai puterea conteaza. Voi raspunde mult mai bine daca sunt condus.
 Nu fi inconsecvent. Asta ma pune in incurcatura si ma face sa incerc sa scap nepedepsit, indiferent ce fac.

Nu-mi face promisiuni. S-ar putea sa nu le poti tine. Asta ma va face sa-mi pierd incredrea in tine.
Nu raspunde provocarilor mele atunci cand spun sau fac lucruri care te supara. Voi incerca sa capat si mai multe “victorii”.
 Nu te supara prea tare cand iti spun “te urasc”.Nu cred ce spun, dar vreaun sa te fac sa-ti para rau pentru ce mi-ai facut.
 Nu ma face sa ma simt mai mic decat sunt. Voi incerca sa-ti demonstrez contrariul purtandu-ma ca o “persoana importanta”.
 Nu face in locul meu nimic din ceea ce as putea as putea sa fac si singur. Asta ma face sa ma simt ca un copil si voi continua sa te folosesc in serviciul meu.
Nu-mi menaja “relele obiceiuri”, acorda-mi cat mai multa atentie. Altfel nu faci decat sa ma incurajezi sa le continui.
Nu ma corecta in public. Voi fi mult mai sensibil daca-mi vei vorbi bland intre patru ochi.
Nu incerca sa discuti comportamentul meu in febra conflictului. Din anumite motive, auzul meu nu e foarte bun in acel moment, iar cooperarea mea e chiar si mai slaba. E mai bine sa actionezi asa cum este cazul, dar hai sa nu vorbim despre asta decat mai tarziu.

Nu incerca sa-mi tii predici. Vei fi surprins sa constati cat de bine stiu ce e bine sau rau.
Nu ma face sa simt ca greselile mele sunt pacat. Trebuie sa invat sa fac greseli fara a avea sentimentul ca nu sunt bun de nimic.
Nu ma cicali. Daca o faci, va trebui sa ma protejez prin a parea surd.
 Nu imi cere explicatii pentru comportarile mele gresite. Cateodata nici nu stiu de ce am procedat asa.
Nu ma pedepsi prea tare. Ma sperii usor si atunci spun minciuni.
 Nu uita ca-mi place sa experimentez. Invat din asta, deci te rog sa te obisnuiesti.
 Nu ma feri de consecinte. Trebuie sa invat din experienta.
Nu baga prea mult in seama indispozitiile mele. S-ar putea sa profit de faptul ca imi acorzi mai multa atentie cand sunt bolnav.
Nu ma respinge cand pun intrebari cinstite. Daca o faci, vei constata ca nu te mai intreb si imi caut informatiile in alta parte.
Nu-mi raspunde la intrebarile prostesti si lipsite de sens. Altfel, voi incerca mereu sa te agat de mine cu asemenea intrebari.
 Nu incerca niciodata sa arati ca esti perfect sau infailibil. Ma faci sa simt ca nu voi putea sa te ajung niciodata.
 Nu te teme ca petrecem prea putin timp impreuna. Ceea ce conteaza este cum il petrecem.
Nu te teme daca eu sunt speriat. Voi deveni si mai speriat. Arata-te curajos!
Nu uita ca eu nu pot creste fara o gramada de incurajari si intelegere, dar cateodata o apreciere, chiar castigata cinstit, este uitata. Mustrarea batjocoritoare nu.
Poarta-te cu mine cum te porti cu prietenii tai; atunci voi deveni si eu prietenul tau. Tine minte invat mai mult de la un model decat de la un critic.
Si, in afara de asta, te iubesc foarte mult… te rog, iubeste-ma si tu in schimb!

Sursa: mail

 

 

Fericire şi Nefericire

 

  Fericirea îmi bate la ușă într-o zi ,avea chef de vorbă greșise ușă ,ea știe, eu nu ştiu. O poftesc, poate avem de vorbit. Se cuibărește pe balcon Zuzi se aşează la ea, în brațe eu …treabă… i-am spus, că vin. M-a așteptat un timp, dar eram ocupată. I-a ținut pisoiul de urât. Se apucă de citit o carte, Kate Morton  Orele Îndepărtate. Termin treburile prin casă şi mă duc la ea, să bârfim Viața…Stăm de vorbă ,depănăm…  iubiri, ignorăm ploaia, iubim soarele, privim marea, din amintiri. Mă uit, pe geam Timpul, trece repede pe un Curcubeu îmi face cu mâna şi pleacă:-

– Vino şi pe la noi. zice  Fericirea.

Avem o pasă bună, păpasem bugetul…, aruncasem … lucruri de prisos…

– Unde fugi?! Mă trădezi! îi zic eu Timpului.

– Pe Tine, niciodată! zice el.

Mă duc, să fac cremă de zahăr ars. Fericirea citeşte de zor, mulțumită, că se poate delecta. Pun prăjitură la cuptor şi  mă duc să îi ţin companie …Sună la ușă!

Era Nefericirea ! Ciufulită, murdără, înfometată, ursuză … Mă uit, pe vizor gândind, că e un copil al străzii, vrea mâncare… ca fetiță aceea de acum 2 zile… Deschid ușă, fără să ştiu cine e !! Intră în casă, se repede, pe balcon lovește Fericirea  şi se ceartăăăă. Mă uit, la ele mirată, pisoiul sare de pe scaun şi fuge în casă, articulând în trecere Nefericirea, care urlă de durere.

           Fericirea, lasă cartea din mână se uită la ea, o ia, de o aripă deschide  geamul şi băști pe geam cu Nefericirea.

– Poţi, să îi zici Timpului, Nefericirea s-a sinucis în prag de seară, din gelozie că m-ai primit în casă ! îmi zice ea furioasă pe musafira nepoftită.

– Am să trădez Timpul, cu Minciuni şi am să îmi apar Fericirea! zic eu mirată, de eveniment.

      Nefericirea, aterizează pe o căruță cu fân… Deci n-a murit!!

– Am să mă răzbun! urlă Nefericirea de jos uitându-se la mâna ei julită …bine,dacă nu chiar ruptăăă!!!!

– Iţi trece, ai tu alţi mușterii să îi păcălești, deci spor la treabă , dar așa murdară, nu păcălești pe nimeni. Mai fă şi tu un duş. zice Fericirea şi reia lectură ,iar eu aduc prăjitură şi stăm la taclalele.

Fericire şi Nefericire, două din trăirile pe care omul le trăieste, din plin:

Dacă e maestru, știe să se joace cu ele…

Dacă nu, una din ele îi fură sufetul, de el depinde, care …

Le trăim destul, le primim des şi aruncăm repede sau le ținem în suflet cu Tăcere.Ironia sorţii face, că de noi depind cele două, dacă suntem triști trebuie să găsim remediu, pentru Tristețe, dacă suntem veseli,  trebuie să știm să temperăm Fericirea. In toate, trebuie  măsură, limită şi timp.

Viața, în sinea ei e o lungă călătorie, iar pe hârtie, o filozofie…

Nicoleta Cristea

19.03.2017

P.S. Pe 20 martie în fiecare an, se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Fericirii, stabilită de ONU în 28 iunie 2012.

 

Cocorul

Sadako Sasaki avea doi ani când bomba atomică a căzut la Hiroshima. Era la doi kilometri de locul unde a explodat Little Boy. Fetița a fost spulberată prin fereastră. Mama a fugit către ea crezând că e moartă. Miraculos, nu pățise mare lucru. Aproape toți vecinii săi au murit. Fetița a fost rănită însă într-un mod pe care nimeni nu îl putea vedea.

Până în clasa a șaptea (1955) era o fată fericită. La o zi însă după ce își ajutase echipa să câștige un concurs de atletism, a simțit amețeală și oboseală. După o perioadă și-a revenit. Nu după mult timp însă, în timpul pauzei de la școală, amețeala i-a revenit. A căzut pe podea și nu s-a mai putut ridica. Colegii i-au informat pe profesori iar părinții au dus-o la spitalul Crucii Roșii. Acolo a aflat că are leucemie, un fel de cancer al sângelui. Nimănui nu-i venea să creadă. La vremea aceea leucemia era numită “boala bombei atomice”. Aproape toată lumea care avea acea afecțiune murea, iar Sadako era foarte speriată. Voia doar să se întoarcă la școală, dar a fost nevoită să stea în spital unde plângea fără încetare. Pe 3 August 1955, cea mai bună prietenă a ei, Chizuko Hamamoto, a venit să o viziteze. Adusese cu ea niște hârtie aurie de origami.

În timp ce împăturea hârtia i-a spus lui Sadako despre legenda conform căreia dacă o persoană face 1000 de cocori (păsări sfinte ce trăiesc 100 de ani) din hârtie i se va îndeplini o dorință. După ce a auzit aceasta, Sadako s-a hotărât să facă ritualul pentru a se însănătoși. Familia ei era foarte îngrijorată pentru starea ei de sănătate, dar când au văzut raza de speranță din ochii fetei, a început și ea să o ajute la confecționarea cocorilor. După ce a trecut de 500, starea ei de sănătate s-a îmbunătățit, iar doctorii i-au permis să se întoarcă pentru o scurtă perioadă acasă.

 După prima săptămână însă amețeala și oboseala au revenit și a trebuit să se întoarcă la spital. Deși avea suficient timp liber la dispoziție, Sadako ducea lipsă de hârtie. A improvizat utilizând etichetele de la medicamente și orice îi cădea în mână. Se ducea chiar în camerele celorlalți pacienți și le cerea hârtia de la cadourile ce le primeau aceștia. Prietena ei îi aducea de fiecare dată material de la școală. Deși starea ei de sănătate se agrava, ea nu renuța la visul său. Pe la mijlocul lui octombrie piciorul stâng i s-a umflat și a devenit vânăt. Nu mai dorea să mănânce. După ce familia a implorat-o, a cerut niște orez cu ceai. A remarcat că: “E gustos”. Pe 25 octombrie 1955 a ajuns la cocorul numărul 644. Seara a adormit și nu s-a mai trezit niciodată. “E gustos” au fost ultimele ei cuvinte. Toți cunoscuții ei au fost devastați. Pentru a-i duce dorința la bun sfârșit, 39 dintre colegii ei de clasă au făcut restul de cocori.

Au înfiițat un club de împăturit cocori. Au publicat o serie de scrisori pentru a duce mesajul de speranță mai departe. Vestea s-a dus repede. Elevii de la 3.100 de școli și din 9 țări străine au donat bani către acest club. Pe data de 5 mai 1958, la trei ani de la moartea lui Sadako, cu banii strânși din donații, s-a ridicat Monumentul Copiilor în Parcul Păcii din Hiroșima, acesta fiind situat aproape de locul unde a căzut bomba atomică. Mulți dintre copiii care au făcut posibil monumentul au participat la ceremonie. Trei elevi, printre care și Eiji Sasaki, fratele lui Sadako, au tras cortina ce acoperea statuia. Pe fundal se auzea Simfonia a Șaptea a lui Beethoven. Micul colopot -insricptinat cu “O mie de cocori în față” și “Pace pe Pământ și în Ceruri”, pe spate- de la monument a răsunat până la Domul Atomic și la Mormântul Gol, acesta din urmă având o placă unde sunt scrise numele celor uciși în atacul atomic. Copii din toată lumea trimit și astăzi cocori din hârtie pentru a fi puși la statuia lui Sadako. Făcând acest lucru, ei fac auzită încă o dată dorința scrisă la baza monumentului: “Acesta este strigătul nostru, aceasta este rugăciunea nostră: Pace în lume”.

i

 Cocorul? Un mesager al păcii şi al dragostei.
1000 de cocori? Mesageri ai speranţei, ai vieţii îndelungate.O legendă japoneză veche, ne învaţă că, dacă împătureşti 1000 de cocori de hârtie ţi se va îndeplini dorinţa pe care inima ta o ascunde.Această legendă a fost foarte popularizată în ultimii 50 de ani şi cocorul împăturit a devenit un fel de simbol al culturii japoneze.

Altă legendă ne spune că dacă împătureşti 1000 de cocori vei avea noroc toată viaţa.

O altă legendă ne povesteşte că dacă la nuntă, cuplul proaspăt căsătorit primeşte 1000 de cocori, acesta va avea parte de o mie de ani de fericire, fidelitate şi prosperitate.

O altaaa ne spune că un cocor împăturit atârnat în casă este ca o amuletă pentru bunăstare, noroc, fericire şi împlinire a dorinţelor.

Tu ce vise şi ce dorinţe ai?

Timp…scrisoare…

 

I-am scris  Timpului o scrisoare .
A venit Vântul și a luat-o. Era cel mai în măsura să i-o dea.
A privit plicul sigilat de Gânduri și mi-a promis că  va găsi Timpul pentru mine. Apoi a zburat alături de un nor spre Cer.
A întâlnit un stol de Rândunele și le-a întrebat: Unde aleargă Timpul?!
Rândunele i-au spus: L-am văzut odihnindu-se la coama unui Curcubeu.
Apoi Vântul a plecat spre curcubeu, dar nu l-a mai prins.
Timpul, plecase!
A întrebat o culoare din curcubeu, ce se stingea, de n-a văzut cumva unde e Timpul.
Violet abia vorbea, a spus: N-am vorbit cu Timpul, se grăbea.
Apoi Vântul a zburat mai departe să caute Timpul ce fugea și nu era de găsit.
Apoi în alergătură lui Vântul a zărit Timpul, ce se odihnea la un umbră a unui Stejar.
I-a trimis o Adiere ușoară să îl anunțe că venea.
Timpul obosit a ridicat privirea și l-a întrebat ce voia.
Vântul arătat scrisoarea mea și l-a întrebat de la cine venea.
Vântul i-a spus: Prietena ta .
Timpul a zâmbit și i-a mulțumit apoi s-a apucat de citit.
Timpul citea , Vântul pleca și uite așa a citit Timpul scrisoarea mea.

Nicoleta Cristea

09.12.2016

Copistul regelui

Ca intotdeauna, in ajunul Craciunului, regele il invita pe prim-ministru sa faca o plimbare impreuna. Ii placea sa vada cum erau impodobite strazile – mai mult pentru a evita cheltuielile excesive, decat pentru a se bucura de ceea ce vedea. Cei doi se deghizara, ca de obicei, imbracand haine de negustori de pe alte meleaguri.
Se plimbara prin centru, admirand ghirlandele luminoase, brazii, lumanarile aprinse pe scarile caselor, magazinele de cadouri, barbatii, femeile si copiii care plecau de acasa, grabiti sa se intalneasca cu rudele si sa sarbatoreasca in noaptea aceea, in jurul unei mese imbelsugate.

Pe drumul de intoarcere, trecura prin cartierul cel mai sarac. Acolo totul arata complet diferit. Fara lumini si lumanari, fara mireasma placuta a mancarurilor imbietoare. Pe strada nu era aproape nimeni si, ca in fiecare an, regele ii spuse ministrului sau ca trebuie facut ceva pentru saracii din regat. Prim-ministrul dadu afirmativ din cap, stiind ca, in scurt timp, planul acela avea sa fie uitat si ingropat in birocratia de zi cu zi, aprobarea bugetului, intalniri cu demnitarii straini.

Cand, deodata, observara ca din una dintre casele cele mai saracacioase se auzea muzica. Prin crapaturile din lemnul putred se putea vedea inauntrul cocioabei. Acolo se petrecea ceva cu totul neobisnuit: un batran intr-un scaun cu rotile, care parea a plange, o tanara complet cheala care dansa si un tanar cu ochi tristi, care canta la tamburina un cantec popular.
– Hai sa vedem ce se petrece aici, zise regele. Batu la usa. Tanarul se opri din cantat si se duse sa deschida.
– Suntem negustori si cautam un loc unde sa dormim. Am auzit muzica, am vazut ca nu v-ati culcat si am vrea sa stim daca ne-am putea petrece noaptea aici.
– Domniile Voastre ar trebui sa caute un loc intr-un hotel din oras, pentru ca noi, din nefericire, nu va putem ajuta. Desi aici se canta, casa asta e plina de tristete si suferinta.
– Am putea sti de ce?
– Din cauza mea, zise batranul din scaunul cu rotile. Toata viata am incercat sa-mi educ fiul pentru a invata caligrafia, ca sa fie si el copist la palat. Dar anii au trecut si inscrieri pentru slujba asta nu s-au facut niciodata. Azi-noapte insa, am avut un vis prostesc: se facea ca un inger imi cerea sa cumpar o cupa de argint, fiindca regele o sa ma viziteze, o sa bea putin si o sa-i dea o slujba fiului meu. Aparitia ingerului a fost atat de convingatoare, incat am vrut sa fac intocmai cum imi spusese. Cum nu aveam bani, nora mea s-a dus de dimineata la piata, si-a vandut parul si am cumparat cupa asta pe care o vedeti. Acum, ei doi incearca sa ma inveseleasca, cantand si dansand, pentru ca este Craciunul, dar degeaba.

Regele vazu cupa de argint, ceru sa i se dea putina apa pentru ca ii era sete si, inainte de a pleca, le spuse gazdelor:
– Ce coincidenta! Adineaori chiar vorbeam cu prim-ministrul si-mi spunea ca inscrierile vor incepe saptamana viitoare.

Batranul dadu din cap, fara sa se increada prea mult in ceea ce auzea, si-si lua ramas-bun de la cei doi straini. Dar ziua urmatoare o proclamatie a regelui a fost citita in toata tara: era nevoie de un nou copist la palat. La data anuntata, sala de audiente era plina de oameni, dornici cu totii sa-si incerce norocul si sa obtina acea mult ravnita slujba. Prim-ministrul intra si le ceru sa-si pregateasca foile si tocurile de scris:
– Iata tema de disertatie: de ce un batran plange, o femeie cheala danseaza si un tanar trist canta?
Soapte nedumerite strabatura toata sala: nimeni nu stia ce sa astearna pe hartie! Doar intr-un colt, un tanar cu haine jerpelite zambi larg si incepu sa scrie.

Sursa :File de lumina