Competiția Superblog împlinește 10 ani

Anul acesta Superblog  împlinește vărsta de 10 ani, se anunță o competiție încendiară.  La cârma navetei se află Albert și mereu răbdătoare și înțelegătoare noastră Claudia, cea care la orice ora din zi și din noapte va fi gata sa ne ajute. Va pilota de la distanță naveta pe care  ne-am   îmbărcat… că ne e dor de adrenalină. Mă întreb câte probe vor fi anul acesta, dacă voi fi în stare să duc până la capăt fără să renunț. Nu știu, singurul lucru care îl știu e că mă înscriu și vom vedea  până la final ce va fi.





Competiția e blogging creativ, pentru bllogeri cu imaginație și iubitori de adrenalină scriitoricească 

Mă gândeam, că voi scrie doar  până la jumătate. Anul trecut  am scris la toate  probele, deși sponsorii îmi erau necunoscuți. Vroiam doar să merg până la capăt,  să văd cum e. Nu avem domeniu, eram pe un subdomeniu WordPress. 

Macheta_214x280_SuperBlog2018_v1

Prima ediție SuperBlog începe în anul 2008. Timp de 4 ani, concursul se ține o singură  dată pe an, apoi din anul 2012,  de două ori pe an.

In 2009 – competiția a numărat 56 de probe, 2010 – 44 de probe, 2011 – 33 de probe.

Din 2012  SpringSuperBlog –  se lansează  cu 30  de probe,  din anul 2012 SuperBlog numără două ediții pe an, primăvara și toamna. 

Va fi începtul a două luni de foc, apoi ne calmăm că vine Moş Crăciun! :))

O competiţie, e o competiţie! Intră cine vrea,  rămâne  cine poate!:))

Gerovital Beauty pentru un ten frumos

25550070_10155278731883763_383338574223515476_n

Week-end-ul își ia: Adio! de la  noi la fel de repede cum a venit, odihna e pusă în cui pentru o  săptămână. Ziua de luni se arată la orizont. La birou lumea începe să apară, se pregătește cafeaua de dimineață.  Luiza, e foarte încântată de  noua gama de machiaj Gerovital Beauty, ce acoperă toate necesitățile unui machiaj complet ,disponibile doar în magazinele de brand Gerovital şi Farmec sau în magazinul online.

Dana, se duce să facă cafeau, mai este de venit Mihaela, ca echipa să fie întreagă:

– Frumoasă culoare de ruj ! zise Dana uitându-se la colega ei.

– Da, rujul face parte din gama produse Gerovital Beauty. Este un ruj cremos cu Acid Hialuronic, disponnibil în mai multe nuanțe, și apoi știi că mie îmi place să cumpăr de la  Gerovital . zise Luiza 

– Da, știu . Mie mi-ar plăcea un ruj mat, de fapt am cam terminat produsele de machiaj și trebuie să reînoiesc trusa. zise Dana.

– Așa eram și eu, și încă nu am cumpărat toată gama. ! zise Luiza, am făcut ieri comandă și aștept restul produselor.

– Restul produselor ! E vorba și de alte produse!? zise Dana.

Machiaj pentru ochi, chit pentru sprâncene, creion pentru ochi, chit dermatograf!

– Wow! În pauză facem comanda , vreau și eu o groază, de chestii !  M-aș duce la un machiaj profesionist, dar îmi trebuie un eveniment și nu am ! zise Dana.

– Poate vă chem eu,la o expoziție de pictură. Am o vecină care picteează  și trebuie să expună acum a doua oară. Eu va trebui să mă machez atunci, un machiaj de zi ușor, un răsfăț pentru suflet și față!  zise Mihaela.

– Neața, întârziat-o ! Pe unde umblii !? zise Dana  râzând, de mai tânăra ei colegă, mereu pe fugă, mereu în contratimp cu programul de lucru.

– A venit șefa?!  zise Mihaela speriată.

– Incă nu, da într-o zi tot o să te prindă! zise Dana.

– Mă ceartă și  om vedea ! Cafeaua e gata! Vreau și eu să cumpăr,   produse Gerovital, asta pentru machiajul de zi cu zi, pentru sufletul meu și pentru iubi, că tare îmi place să-i mânjesc cămașa  de fond te ten. zise Mihaela.

– Pe care tot tu i-o speli! Ups! A murit programul, doamne ajută să fie așa toată săptămână. zise Luiza.

– Eu nu vreau că la 16.00 am zburat că am treabă! Net avem ! ? zise Mihaela.

– Da pe telefon! De ce ? Arde ceva! zise Dana .

– Da, vreau și eu niște chestii de colorat pe față, machiaje   și mi s-a terminat lacul de unghii, zise Mihaela.

– Păi, atunci să ne facem să muncim, la imaginea proprie, până o veni net-ul! Zise Dana.

– Vreau o pudră compactă, da să fie naturală, ca la circ nu mă fardez nici seara. Mă gândeam să încerc și un anticearcăn , n-am mai făcut-o de mult. Ce ziceți fetelor! zise Mihaela.

– Eu zic să ți le notezi pe listă că a venit net-ul și avem treabă! zise Luiza.

– Gata le-am notat! Când vine comanda?! zise Mihaela.

– După ce te apuci tu de treabă, ai chef!?  zise Luiza.

 

Deși, net-ul a dat semne de viață că lucrul poate începe, fetele erau încântate de mica lor excapadă în lumea culorilor oferita de Gama Gerovital, o gamă largă de produse cosmetice pentru frumusețea de zi cu zi, care oferă lejeritate tenului, tonus ridicat, poate doar chef de muncă mai puțin.

 

 

Articol scris pentru Sprin Superblog.

Relaxare de o zi în apropierea Brașovului

 

Săptămâna de lucru abia începuse. Era un iulie torid, o excapadă de o zi se  dorea, dar unde?!

Primesc un telefon :

 Am luat două bilete pentru o excursie de o zi, la Șinca Nouă. Să te mai întreb dacă vii?!

Vin!Și eu vroiam să ajung în zonă, așa că ideea ta e binevenită ?

Plecăm cu autocarul, sămbătă dimineață!?

Auzisem la televizor de Șinca Nouă, o zonă frumoasă din apropierea Brașovului, așa că o excapadă de o zi era bine venită, dacă concediu… nu e …! 

Autocarul, a plecat dimineață la 7.00. Organizatorii au avut un mod foarte frumos de a ne întâmpina. Spre 10.00 ajungem în satul Racoș, situat între Sighșioara și Brașov,   zona oferă obiective turistice de neuitat.

 

Vulcanul de la Racoș

Primul lucru a fost să vizităm Vulcanul de la Racoș, o vale roșiatică care se întinde pe o parcelă de 400 de metri, parcă ai aterizat pe altă planetă. Ultima activitate a avut loc acum 10000 de ani. Peisajul, care ți se deschide în fața ochilor este de o frumusețe copleșitoare!  În craterul vulcanului pare că lava s-a stins cu o săptămână în urmă. Senzația, este una ciudată pentru că trăiești cu teama, că ar trebui să pleci pentru că va erupe din nou, dar nu a fost așa. Am admirat peisajul puțin ciudat, fascinant și enigmatic.  Până să ajungem la vulcan, ne-a prins ploaia, o ploaie rece de vară, care a trecut repede, ca și vara, azi. 

Lacul de Smarald

Ne departăm de vulcan și mergem mai departe spre Lacul de Samarald, situat aproape . Din poveștile pe care ghidul ni le spunea am înțeles că lacul a fost de mult, o carieră de piatră. Astăzi, este doar o groapă, care a adunat apă. Denumirea îi vine de culoarea apei care vara, când e cald și frumos lacul  capătă, culoarea smaraldului. Noi nu prea i-am văzut farmecul,ploase și apa era tulbure. Zona este de o frumusețe greu de descris în câteva cuvinte.

Coloanele de bazalt

După ce plecăm de la lac ne îndreptăm spre colonele de bazalt,  apărute în urma unor erupții vulcanice. Sunt foarte înalte, unele au și 20 de metri înălțime.Facem câteva poze ne minunăm de frumusețea lor și mergem mai departe, deși unii dintre noi am preferat să le admirăm frumusețea de la distanță. Nu m-am dus aproape de ele, dar de la depărtare păreau niște uriași, care păzeau frumușetea ce-i înconjura.

Templul Ursitelor sau Templul Dorințelor

Situat între Brașov și Făgăraș este un loc aparte, un loc al dorințelor și frumuseților ce nu trebuie ratate.  Localnici povestesc, că iarba care crește aici face minuni, că în ajunul sărbătorilor îngerii coboară din cer, pentru a le cânta oamenilor. Acest locaș săpat în piatră, ascunde multă  energie și putere. Se pare, că este un loc binecuvântat de Dumnezeu cu o încărcătură diferită și deosebită. Vechimea lăcașului, este de aproximativ 7000 de ani, iar construcția mânăstiri datează din preajma anului 1742. Drumul, până la Templu te poartă printr-o pădurice, la jumătatea lui, te oprești să iei un mesajul lăsat de îngeri pentru tine . Al meu a fost: Cuvântul rău doare nu prin el însuși, ci prin faptul că-ți arată altă față a vorbitorului ! Templul, este compus din cinci încăperi și un turn înalt de 10 m prin care se vede cerul . Peretele este ticsit de bilețele și dorințe . Se spune, că aici dăcă vii cu inima curată: dorința ți se îndeplinește.

A fost o zi frumoasă de vară plină de relaxare, pe care mi-aș dori să o repet oricând. Zona este foarte enigmatică și merită vizitată. Am plecat spre casă, dar gândul îmi este și azi acolo!

 

Articol scris pentru Spring Superblog proba 2

La revedere, 2017!

Bun venit, 2018!

Sfârșitul de an își trăiește ultimele clipe, vreo câteva mii   la număr. Facem bilanțul: la bune și la rele, adunăm, scădem, ne dorim. Timpul zboară, nu avem ce să îi reproșăm, face ce știe el mai bine, nu stă la taclale cu nimeni, merge înainte.

E ciudat, cum cuvintele  mele, nu îți găsesc rostul nici pe hârtie, nici la calculator. O retrospectivă a anilor ce au trecut nu o voi face. Doamna Imaginație e în vacanță, iar cuvintele s-au ascuns într-un balon de ceață mut.

2017 pleacă la fel de enigmatic cum a venit! A avut de toate, spre sfârșit mi-a dat o mulțime de zâmbete și bucurii, și oameni frumoși un strop de fericire, un  Imn al fericirii, pe care l-am cântat eu alături de alții 99 de oameni fericiți. Mă răsplătea, pentru timpuri apuse !

 2017, a venit, mi l-a adus Timpul . Acum tace!.

Ce am făcut în 2017?

  • Am AVUT grijă de sănătatea mea, controale periodice pe care toți ar trebuie să le facem,
  • M-am plimbat, am citit, am iubit, am scris, am râs, am plâns,
  • Am participat, cel mai lung  ( 10 ANI 2018) concurs de blogging din România, Superblog,
  • Am spus: Mulțumesc!  E vorba de oamenii, care m-au susținut și mi-au zâmbit la toate nebuniile, care se nășteau în mintea mea: ai mei, vecina, doctorițele, și mulți, mulți alți!

Am uitat:

  • să mă odihnesc!
  • să ocolesc oamenii cu suflet de ceară …,

Am învățat: 

  •   Am învățat, ce înseamnă răbdarea și încrederea.
  • Am învățat, cât de mult înseamnă o vorbă bună.
  • Am învățat, că în viață sufletul omului, este oglinda lui .
  • Am învățat, că iubirea poate fi, poate  pieri …
  • Am învățat …!Cum arată fericirea ?!

URĂRI PENTRU PENTRU 2018:

  • să fiți sănătoși;
  • să vă gândiți la voi ;
  • să fiți fericiți ;
  • să vă găndiți la cei dragi ;
  • să întindeți mâna după stele și uneori să încercați să  le prindeți nu e greu! ;
  • să aveți timp să râdeți;
  • să aveți timp, să vă uitați și să credeți ;
  • să aveți timp, să sperați și speranțele să prindă aripi;
  • să aveți timp, să vă bucurați de fiecare zi, de fiecare ceas… în fiecare secundă.

CE VREAU EU ?! 

  • SĂNĂTATE MIE ȘI FAMILIEI MELE,
  • OAMENI CU SUFLET CURAT,

ʺ Te-ai gândit să fii drăguţ cu tine în acest an ?
Imaginează-ţi ce v-a face 2018 pntru tine !?
Imaginează-ţi cu adevărat
Simte !
Scrie !
Chiar acum du-te şi trăieşte asta !
Fii drăguţ cu tine anul ăsta şi ceea ce e magic se va întâmpla ! ʺ

LA MULȚI ANI 2018 CU BUCURII ȘI REALIZĂRI! 

Nicoleta Cristea

31.12.2017

 

 

 

 

 

SuperBlog 2017 – prima participare la un concurs de bloggeri – prima parte

Impresii după finalizarea concursului 

 

Poza de grup, dar m-am pitit in spate !

Prima ediție SuperBlog începe în anul 2008. Timp de 4 ani, concursul se ține o singură  dată pe an, apoi din anul 2012,  de două ori pe an.

In 2009 – competiția a numărat 56 de probe;

2010 – 44 de probe, 2011 – 33 de probe.

Din 2012  SpringSuperBlog –  se lansează  cu 30  de probe,  din anul 2012 SuperBlog numără două ediții pe an, primăvara și toamna. 

Aflasem de compețitie prin 2013, dar nu aveam blog, prin toamnă mă îndeamnă o prientenă: Fă-ți blog! Da?!  Ce să scriu?! , având altă nișă, un domeniu în care toată lumea este specialist. Am renunțat, la idee și strecuram pe blog-ul  respectiv poezii, apoi l-am făcut pe al doilea, comunicare, chestii mai putin siropoase, decât poeziile, vin și cu al treilea, deja era prea mult. Așa, că am renunțat la celelalte  2 și le-am reunit pe toate  aici 

       Prima participare la SuperBlog

 

Competiția SuperBlog 2017, s-a terminat la începutul  lunii decembrie. Atunci am răsuflat ușurați cu toții după 27 de probe. Numărul participanților crește de la an la an. Dacă în 2009, erau 30 de participanți, anul acesta au fost înscriși 163 și în jur de 143 bloguri active, care au dus concursul până la final.  Fericiții, au  ajuns în finală și au primit statutul finalist SuperBlog.

Ca să ajungi la trofeu, trebuie să treci prin furcile caudine ale juriului, să scrii la termen (7 zile ), să respecți numărul de cuvinte între: 300 – 1000, baremul de jurizare, să fii creativ și inventiv, să înveți să nu renunți . 

SuperBlog, o cu totul altă compunere- o compunere creativă și imaginativă-, un concurs al peniței și plăcerii de  a scrie.  În spatele compunerii tale, un prof. este juriul,   citește, dă note,  premii .

  Ca un articol să fie perfect trebuia, să respecți baremul de jurizare  (10 puncte din oficiu, simț estetic, respectarea temei, aspectul blogului, creativitate și originalitate, corectitudine gramaticală, respectarea cerințelor tehnice, coeerența și ușurintă în exprimare), la sfârșitul competiției, aduni punctajul, acele 100 de puncte și ești fericit.

Eu și un concurs de bllogging

M-am înscris, la jumătatea lui septembrie, fără vreo ideea despre sponsori,  înainte de scrierea articolului trebuia să fac o documentare amănunțită. Fiind, pentru prima dată, primul lucru de care m-am temut a fost să nu renunț, deși am avut 3 ocazii ratate de abondon. 

Am ieșit pe locul 57, deși inițial îmi propusesem 50. Am avut parte de 2 penalizări: de 20 și 10 puncte, o notă foarte mică, la care în mod normal, articolul meu ar fi avut două cuvinte: Beau apă!. E clar, că pornind de la o asemenea idee, nu avea cum să iasă ceva măreț și bineînțeles că nu a ieșit.

În ziua, în care a  început concursul WordPress, mă anunța că am 4 ani de blog. Am zâmbit, când am citit mesajul, 4 ani nu e de ici de acolo, dat fiind faptul că experiența mea în blog, e doar la categoria scris, fără cerințe avansate de limbaj tehnicist…

Dacă ar fi să mă felicit pentru ceva azi, este pentru faptul că nu am renunțat, notele au fost: mari și mici .

Ediția, de anul acesta a avut 27 de probe. Se  publicau: marți, joi, sâmbătă, termen limită: 7 zile,  juriul acorda notele: luni, miercuri, vineri. In zilele de publicare a notelor pe grup, era zarvă mare, pentru că așteptai nota, dar trebuia să publici pe blog și pe platformă  concusului, articolul pentru următoarea probă.

Uneori poate fi greu, alteori frumos, alteori și greu și frumos în aceleși timp, dar merită!

 

Va urma!

 

 

Nicoleta Cristea

18.12.2017

Haine pentru femei – perioada sarcinii și alăptare

Femeile sunt fericite, atunci când  sunt supărate, atunci când sunt obosite, dar cel mai mult atunci devin mămici. Zâmbetul lor îmbracă altă culoare.Perioada de sarcină este una frumoasă, chiar dacă uneori te poate supăra vreo stare de greață sau șezutul în pat devine un calvar dacă nu ai lângă tine un munte de perne, dar când știi că o gămălie mică îți va zâmbi peste un anumit timp părcă totul dispare. Apoi, trebuie să ai grijă de multe lucruri care țin de sarcină, hrana ta, hainele, încep să nu te mai încapă. De la un bob de fasole, la un pepene e distanță mare, dar burta crește și organismul cere alte și alte ținute odată cu înaintarea în sracină. Până, într-o  zi, când bagajul de la ușă se mută la maternitate, bagajul tău și al  bebelușului că și el are nevoie de hăinuțe, pentru întâlnire cu mami și viață. 

Dacă ești gravidă și nu știi ce ținute să ai în perioada sarcinii, poate ar fi îndicat să arunci o privire pe sitte-ul HOTMAMA, sigur vei găsi ceva care să-ți placă, să te simți frumoasă și să astepți fericită momentul când primul zâmbet al copilului tău va venii.

Hotamama, îmbracă mămicile și hainele ei trebuiesc cunoscute, pentru că pe sitte găsești haine  gravide, dar și haine alăptăre.  

O campanie de Relații Publice ar fi ideală pentru promovarea unui sitte, care să încludă, presa scrisă, on-line, televiziunea, dar bloggeri,  mămici gravide sau prospete mămici, care să particpe la campania: O mamică fericită în fiecare clipă.



Tema campaniei; promovarea magazinului de haine HOTMAMA, prin intermediul media: radio/tv, bloggeri,  mămici sau viitoare mămici.

Campania: haine gravide/ haine alăptare.

Organizatori campanie: PRwave, Comunicate de presă .

Beneficiar: HOTMAMA

Colaboratori:

Parteneri media; Radio Gold FM,TVR2 , Zelist Monitor, Chic-Elite, Mujer, toateBlogurile.ro.

Bllogeri partenere: 

Craiova pe blog. Natural ,Cristina Lincu,

CuVântul pribeag ,ExTraViTa.ro ,

Înșiră-te mărgăritare ,Mihaela Roxana Vasilescu,

SexulSlab.ro ,Sweet&Salty,

https://hoinariprinviata.com/

  1. articole scrise în mediul on-line, comunicare de presă,
  2. promovare în scopuri publicitare,
  3. spectacole pentru mame  și  (copii),
  4.  prezentări de modă cu mămici insărcinate, povești spuse de femei gravide.



Un botez … Hotmana

Perioada de deșfăsurare a campaniei:  24 februarie – 14 iunie

Această perioadă a fost aleasă pentru că  cuprinde date de referință, pentru mămici, pentru burtici, și pentru copiii mari și mic.

24 februarie -Dragobetele – sărbătoarea dragostei în stil românesc, o rochie Romance este tot ce vrei, recomandare Hotmama

1 Martie; Mărțișor,

8 martie: Ziua Internațională a femeii,

31 Mai – Ziua Internaționlă a Sănătății,

1 iunie : Ziua Internaționlă a Copilului.

24 februarie – Conferință de presă  susținută de Tvr2 dedicată iubirii pentru toate mămicile sau viitoarele mămici, prezentată de mămici, care sunt ambasadori Hotmama,

24 februarie – -14 iunie – distribuția de pliante și broșuri, articole scrise de bllogerii parteneri, cu teme  specifice: Alăptarea  și importanța hrănirii la sân a copilului, Sănătate mamei și alimentația pe perioada sarcinii, Primul zâmbet al copilului tău, Cum a reacționat fratele cel  mare când  bebe a intrat în casă,  – articole propuse de organizatori pentru bllogeri parteneri  și articole liber alese –  spoturi publicitare, Tvr2 și Radio Gold Fm.

1 martie –  prezentare de modă, Tvr2, on-line live,

8 martie – concert de cântece pentru mama susținut de Bravisimo, 

31 Mai – difuzarea de mici documentare în mediul on-line,

–  emisiune tv. cu tema Hrana și alimentația pe timpul sarcinii – un adult sănătos, susținute de specialiști în  nutriție, medici.

  –  spectacol la teatrul Țăndărică – O mămică fericită și frumoasă, și zâmbetul copilului ei, povestea unui copil ascultător.



Articol scris pentru Superblog – proba 27

 

 

 

 

O aventură în junglă

Prima parte a filmului Jumanji, s-a turnat in anul 1995, de atunci au trecut mai bine de 20 de ani. Noi am crezut că aventura s-a terminat  acolo, pentru că la finalul filmului s-a pronunțat Jumanji  și toate animalele aveau să se întoarcă înapoi de acolo de unde veniseră.

Apoi, într-o zi viața ne pregătea o surpriză: aveam să devenim personajele unui film de acțiune în care trebuia să facem față unor aventuri care mai de care mai surprinzătoare.  Noi, eram adolescenții care urmau să joace într-un film  pentru întreaga familie, povestea noastră avea să înspire … 

Ne–am întors din junglă cu aproape un an în urmă, amintirile au început să prindă viață, în filmul, care se va lansa pe 29.12.2017 și va purta numele poveștii noastre : Jumanji: Aventură în junglă.

 

În 1995, noi eram mici, eu am văzut un trailer… și când ai mei au plecat la serviciu …, am fugit la cinema, doar că nu știam că … voi  fi unul din acei oameni, care  se va teleporta în junglă pentru un timp.

Eram patru: doi băieții și două fete, am deschis jocul și ne-am teleportat printre animalele sălbatice. Eu …eram o blondă frumoasă Bethany ,dar … care în joc s-a transformat într-un bărbat, gras de vârstă mijlocie, șoc total!

In film, aveam să fiu interpretată de  actorul Jack Black, toți am avut parte de episoade neplăcute, pentru că lumea în care am pătruns era neprietenoasă.

Alergând și încercând să scăpăm, am aterizat…, într-un cuib de păienjeni și cum eu îi iubesc foarte mult a trebuit să fug cât m-au ținut picioarele, vreo doi m-au mușcat și m-am ales cu răni  pe care  le-am vindecat cu frunze de palmier.

Ca să fie joaca și mai frumoasă maimuțele erau ceva mai prietenoase, și vrând să scăpăm, am  nimerit cu toții într-un templu vechi, care era ascuns de o pădure de bananieri, iar maimuțele când ne-au văzut au început să râdă de noi și au început să arunce  cu coji de banane. O purtare foarte prietenoasă, fugind de ele am căzut  într-un  lac, doar  că, eu căzut pe rinocer, care ieșise la plimbare cu toată familia, mai vreo 3 pe lângă el. Dăi și înoată ca să scapi… am scăpat!

Poster CC.indd

Orice aventură are și un sfârșit! Plimbarea  noastră s-a încheiat și ne-am trezit înapoi în timp, în locul unde, de mult începuse povestea, doar că noi trebuia să ajungem în altă parte și am luat-o de la capăt. Dacă ar fi să mă întrebe cineva vreodată dacă vreau să mă joc Jumanji, am să îl întreb dacă are variantă prietenoasă, că așa aș juca, altfel, experiență  aceasta o s-o țin doar minte și o să le-o spun  nepoților.

 

 

Articol scris pentru Superblog – proba 27

O cafea și surprizele ei

 

Cineva a bătut la uşa mea!  Fugisem de tumultul săptămânii! Seara urma să ies cu prietenii, în oraș, la un film, relaxarea de week-end. Pregătesc monodozele de cafea, că așteptam vecina să bem o  ceașcă de cafea.   O cafea  boabe, KAFUNE miroase OK!, dar lipsea compania, așa că azi beaua cafeaua nevorbită.  Mă anunță, că ea pleacă,  o fugă la munte, deci …altă dată. Cineva bate la uşă! Deschid! Era… Moș Crăciun.Am rămas surpinsă:

– Bună!  Ce faci! i-am spus mirată de surpriza, inedită.

– Bine! Azi, nu beau, cafea la birou, că am prea multe scrisori de citit…, și am fugit… prin lume. a zis el râzând.

– Mă căutai… zic eu total nedumerită.

 Când îţi e lumea mai dragă! Hop, o surpriză!  Moșul citise, multe scrisori, plecase într-o delegație prin  lumea la destinatarii  lor . Vizitase  mai multe case. Probabil, că jumatate din populația globului, ea în stare de … surpriză. Ce chestie, Moș  Crăciun …!!!

–          Adresa ta, era de negăsit în baza  mea de date! Secretara mea, a găsit-o acum săptămână  și mi-a trimis un whats-up  . mi-a spus el.

Moșul, are secretară. ! Haha! E drept,  surprizele, fac parte, din viață,  din povești.

–           Acum,  cred că vrei să ne împăcăm cum m-ai găsit? glumesc eu.

          Nu suntem certați, am multe scrisori de citit, și multe cadouri de trimis. Nu mă inviți la o cafea, cred că avem multe de povestit! zise Moșul. A venit și soția mea, dar anul acesta, este ea cea care le răspunde, celor care îmi scriu și împarte scrisori la tine în cartier.  Te duci să faci o cafea?

–          Da, mă duc ! îi spun eu zâmbitoare Moșului

–       A, și te rog ceva, fără sare… zice el zâmbind. Șțiu că uneori nu ești cuminte…

–       Știi…!? întreb mirată.

     Nu am mai așteptat răspunsul, dusă am fost!! Ce puteam să fac !?? Decât să fac o cafea lu’ moșu’, dar fără să pun sare …Ce treabă!!!De ce  a venit moșul la mine. Un million de gânduri mă frămnâtau eram fericită şi nedumerită în acelaşi timp.

Mi-am sunat, prietenii și am contramandat întalnirea, spunându-le că am un musafir special, acasă, și putem să facem o mică petrecere, singura condiție este ca ei să îi fi scris lui Moș Crăciun și să aibe undeva , o copie a scrisorii trimisă.

Tu ai febră! Ce condiție e asta sau n-ai bătut azi cafea?! mă întreabă colega de bancă din liceu, cu care păstrasem legătura.

Cafea

Vă plac și vouă surprizele la fel cum îmi  plac și mie, vă aștept mai încolo. zic eu foarte secretoasă.

După ce termin, cu telefonul mă duc la moșul să stăm la povești, la ușă apare soția lui, cu un sac de  scrisori, pentru  cei cuminți … 

Salutare, sunt obosită, o apă și o cafea ai!? zice ea veselă.

 

Articol scris pentru Superblog – proba 23

Curățenia de sărbători, corvoadă sau plăcere

 

A face curățenie în casă poate fi un lucru plăcut sau mai puțin plăcut pentru că, totul se rezumă la timpul alocat acestei operațiuni, foarte importantă, de aceea e bine să iei în calcul anumiți factori.

Primul factor, este că indiferent dacă îți place sau nu să faci curat în casă, când ieși pe ușă dimineața, dacă ai lăsat curat, vei intra cu plăcere, dacă e invers, dezordine, plăcerea se topește la micul dezastru găsit.

Al doilea factor, ar fi să nu faci și să chemi o fată la curățenie , dar cineva străin în casă poate aduce prejudicii și subțiază bugetul. 

Al treilea factor,ca să fie mai ușor la o curățenie generală, este să faci sitematic, săptămînal, îți aloci timp pentru operații mici, o zi pentru aspirator, o zi pentru spălat pardoaseala, o zi pentru spălat rufe, șters praful sau le faci pe toate sâmbăta. 

Ustensilele necesare  curățeniei: aspirator (scos primul ca să știe pisoiul, că trebuie să se ascundă, zgomotul aspiratorului este deranjant), mop, lavete, bureți, ștergător de praf, o muzică să te acompanieze, eventual la televizor un post de muzică, orice zgomot, dar nu în surdină, membrii familiei trimiși la plimbare, eventual să ia masa în oraș, că după curățenie trebuie făcut și mâncare. 

Produsele de curățenie; detergent de vase, detergent de rufe,  produse curățare universală,, produse de igienizat toaleta impotriva bacteiilor, produse de curățat a parchetului și mobilei, produse care fac curățenia, mai ușoară.

 

Personal, nu îmi place să fac curat, dar prefer să fie curat.  Baia și bucătăria mi se par un fel de oglindă a casei, vasele nespălate nu prea există, am alergie, când le văd în chiuvetă. În baie, e meritul pisoiului, că are nisipul acolo și se împrăștie, deci trebuie măturat și spălat zilnic, cel puțin. 

Câteodată (la sfârțit de an), lucrurile inutile trebuiesc aruncate/donate ocupă locul degeaba, sau pur ți simplu este inutil să ții în casă ce nu folosești :încălțăminte, genți cutii, haine,  o unitate de la vechiul  pc, care așteaptă alt cumpărător.

Bucătăria – Dacă ai dezghețat frigiderul de cu seară, este numai bine, cel mai indicat ar fi, o inspecție generală la produsele din frigider, aruncate produsele care  au depășit termenul de garanție. Produsele Triumf   sunt eficiente pentru bucătărie, folosesc, soluția pentru aragaz de ani buni, și am fost mulțumită să aflu că, în gama Farmec, au aparut și produse, pentru veselă și de degresat vesela, unde raportul preț calitate se justifică corect. Când vine vorba de aragaz, aici trebuie luat în calcul și spațiul  pentru cumptor, care trebuie spălat și el la fel ca partea de deasupra, cu o  soluție Triumf pentru aragaz     este perfectă pentru a da aragazului o culoare mult mai plăcută vederii, înlătură resturile de mîncare acumulate.     Cuptorul cu microunde, îmi era teamă de soluția pentru aragazele clasice și le spălam cu soluție pentru veselă, dar am descoperit ulterior că și pentru microunde există rezolvare și atunci încă o problemă rezolvată.        Spre final, că nu trebuie o zi pentru bucătaărie, se spală pereții, după aragaz, se pot aduna resturi de mâncare, care cheamă gândacii de bucătaărie, și sigur nu vor achita factura la întreținere, mașina de spălat se curătă și ea, geamuri. Dacă ai scos perdelele de la geamuri acum mașina poate să le spele cuminte, ca la final să le pui le geam curate, umede, că numai e nevoie de călcat.   

Baie – La baie, există produse de la Nufăr, experții în curățenie, primul lucru care trebuie făcut și asta măcar o dată pe lună, o soluție de desfundat țevi și  chiuvete, curăță repede, și elimină rezidurile, ale tale și ale vecinilor de mai jos. Apoi  un Nufăr universal pentru baie, spalat, cada, toaleta, gresia, o soluție pentru toaletă, la final un mop, până se usucă la baie, fuga în sufragerie. 

Sufrageria – Dacă în sufragerie, există covor, mă asigur că pisoiul s-a pitit pe balcon închid ușile și aspir, aceeași operațiune și pe canapea, înlătură acarieni, păr pisoi.  Spre final șterg praful, spăl gemurile, curăț covorul, cu o soluție covoare și tapițerie șterg cu mopul parchetul și fug în dormitor unde repet aceeași operațiune door că, la final schimb lenjeria. Mă îndrept, pe balcon caut pisoiul îi spun că  am pitit monstrul gălăgios, fac curat în dulapuri, păstrez: ciocanul, cleștele patentul, cuiele, conserve, compoturi și arunc ce e inutil . Apoi spre final, spălatul de rigoare, mă retrag cuminte în sufragerie și spun gata, ajunge, că urmează runda doi, mâncarea pentru Crăciun .

 

 

Articol scris pentru SuperblogProba 22